Rezidențiat 2025 medicină, întrebările 21-40 (caietul B)

Răspuns: b) infarctul miocardic

1. Insuficiența tricuspidiană funcțională apare când dilatarea cordului drept împiedică închiderea unei valve structural neafectate. Infarctul miocardic este un context posibil; celelalte exemple produc afectare organică a valvei.

• A Fals: sindromul carcinoid determină leziuni organice valvulare.
• B Corect: infarctul poate produce dilatare și disfuncție ventriculară dreaptă cu regurgitare funcțională.
• C Fals: endocardita deteriorează direct structura valvulară.
• D Fals: boala Ebstein reprezintă o anomalie congenitală a poziției valvei.
• E Fals: boala reumatismală produce afectare organică a valvei.

Răspuns: c) sepsisul

1. Sepsisul este factorul predispozant cel mai frecvent pentru sindromul de detresă respiratorie acută. Răspunsul inflamator sistemic crește permeabilitatea microvasculară pulmonară și favorizează edemul noncardiogen. Celelalte afecțiuni pot declanșa același sindrom, dar sunt mai puțin frecvente.

• A Fals ca alegere de frecvență: vasculita pulmonară poate fi asociată ARDS, dar nu predomină.
• B Fals ca alegere de frecvență: supradozajul este o cauză indirectă posibilă, mai puțin frecventă.
• C Corect: sepsisul este de departe cel mai frecvent factor predispozant descris.
• D Fals ca alegere de frecvență: embolia grăsoasă este încadrată între cauzele mai puțin frecvente.
• E Fals ca alegere de frecvență: contuzia pulmonară poate declanșa ARDS, dar este mai rară decât sepsisul.

Răspuns: d) micofenolatul

1. În sarcina unei paciente cu LES, controlul bolii trebuie menținut cu medicamente compatibile. Micofenolatul se oprește din cauza riscului fetal, în timp ce azatioprina, hidroxiclorochina și dozele mici de corticosteroid pot fi utilizate. Hipertensiunea necesită în continuare tratament adecvat sarcinii.

• A Azatioprina poate fi utilizată în sarcină în doze adecvate.
• B Hidroxiclorochina poate fi continuată pentru controlul LES.
• C Corticosteroizii în doze mici pot fi utilizați când sunt necesari.
• D Micofenolatul trebuie oprit din cauza riscului fetal.
• E Hipertensiunea necesită control cu medicamente compatibile cu sarcina.

Răspuns: a) infarctul nodului sinusal

1. Cauza intrinsecă lezează direct nodul sinusal. Ischemia și infarctul acestuia se disting de medicamentele sau reflexele care încetinesc extrinsec automatismul.

• A Infarctul nodului sinusal lezează direct țesutul pacemaker, deci este cauză intrinsecă.
• B Hipersensibilitatea sinusului carotidian determină bradicardie reflexă extrinsecă.
• C Hipertiroidismul favorizează tahicardia; hipotiroidismul poate produce bradicardie extrinsecă.
• D Hipertensiunea intracraniană poate induce bradicardie reflexă extrinsecă.
• E Digitalicele au efect medicamentos extrinsec asupra automatismului și conducerii.

Răspuns: e) drenaj intern în stomac, duoden, sau o ansă Roux

1. Un pseudochist comunicant primește secreție din ductul pancreatic. Când necesită drenaj, se preferă o cale internă către stomac, duoden sau ansă Roux, deoarece drenajul extern poate produce o fistulă pancreatică persistentă. Pseudochisturile mici și asimptomatice pot fi supravegheate.

• A Drenajul percutanat extern al unui pseudochist comunicant expune la fistulă pancreatică persistentă.
• B Analogii de somatostatină pot reduce secreția, dar nu înlocuiesc drenajul intern când acesta este indicat.
• C Necrectomia tratează țesutul necrozat și nu este procedura standard a pseudochistului comunicant.
• D Splenectomia nu asigură drenajul pseudochistului.
• E Drenajul intern în stomac, duoden sau ansă Roux evacuează secreția către tubul digestiv.

Răspuns: d) îmbunătățirea PaO2 prin oxigenoterapie continuă

1. Prioritatea fiziologică în insuficiența respiratorie din exacerbarea BPOC este corectarea hipoxemiei. Oxigenul se titrează controlat, cu urmărirea gazometriei și a riscului de hipercapnie.

• A Fals ca obiectiv principal cerut: dispneea trebuie ameliorată, dar ținta fiziologică formulată este creșterea PaO2.
• B Fals: creșterea PaCO2 este un risc de evitat, nu un scop terapeutic.
• C Fals ca răspuns principal: eliminarea secrețiilor este utilă, dar nu înlocuiește corectarea hipoxemiei.
• D Corect: oxigenoterapia continuă urmărește ameliorarea PaO2, cu dozare atentă.
• E Fals: complicația ventilatorie relevantă este acidoza respiratorie, nu o țintă definită prin evitarea acidozei metabolice.

Răspuns: d) neuropatia periferică

1. Categoria B cuprinde afecțiuni simptomatice asociate HIV care nu îndeplinesc criteriile bolilor definitorii de SIDA. Neuropatia periferică aparține acestei categorii, spre deosebire de pneumonia cu Pneumocystis și celelalte infecții oportuniste severe enumerate.

• A Fals: pneumonia cu Pneumocystis este o boală definitorie de SIDA, categoria C.
• B Fals: septicemia recurentă cu Salmonella aparține categoriei C.
• C Fals: ulcerațiile cronice herpetice sunt incluse între afecțiunile definitorii de SIDA.
• D Corect: neuropatia periferică este enumerată în categoria B.
• E Fals: candidoza traheală aparține categoriei C; forma orofaringiană este exemplul de categorie B.

Răspuns: b) hepatomegalie, hipoglicemie, convulsii, față de păpușă, extremități subțiri

1. Glicogenoza de tip I este produsă de deficitul de glucozo-6-fosfatază. Eliberarea glucozei este afectată, astfel încât apar hipoglicemie, hepatomegalie și un aspect corporal caracteristic.

• A Deficitul alfa-glucozidazei lizozomale definește boala Pompe.
• B Hepatomegalia, hipoglicemia cu convulsii, fața de păpușă și extremitățile subțiri sunt caracteristice von Gierke.
• C Cardiomegalia, hipotonia și insuficiența respiratorie sunt caracteristice formei infantile Pompe.
• D Afectarea predominantă a mușchiului scheletic este caracteristică glicogenozelor musculare, precum McArdle.
• E Macroglosia, constipația și icterul sugerează hipotiroidism congenital, nu constelația von Gierke.

Răspuns: d) fractura costală

1. Fracturile costale sunt leziunile toracice cel mai des produse prin traumatisme închise. Ele pot semnala și leziuni asociate ale plămânului, vaselor sau organelor abdominale.

• A Tamponada este mai rară.
• B Hemotoraxul este mai rar decât fractura costală.
• C Pneumotoraxul este mai rar decât fractura costală.
• D Fractura costală este leziunea toracică cea mai frecventă după traumatism închis.
• E Contuzia pulmonară este mai rară.

Răspuns: d) amiloidoză

1. În amiloidoza cardiacă, îngroșarea miocardului coexistă cu o variație radială redusă a grosimii sale. Ecografia în mod M poate astfel arăta liniile paralele comparate cu șinele de tramvai.

• A Noncompactarea produce trabeculație excesivă și recesuri intertrabeculare.
• B Cardiomiopatia dilatativă familială produce dilatare și disfuncție sistolică, nu semnul paralel al infiltrației amiloide.
• C Cardiomiopatia de stres determină tulburări regionale de cinetică, frecvent balonizare apicală.
• D Amiloidoza îngroașă miocardul și reduce variația radială, cu aspect de șine de tramvai în mod M.
• E Cardiomiopatia peripartum este o formă de disfuncție sistolică dobândită, fără acest semn infiltrativ caracteristic.

Răspuns: c) măsurarea translucenței nucale

1. Screeningul din primul trimestru include ecografia cu măsurarea translucenței nucale, asociabilă markerilor serici specifici. Testele care folosesc lichid amniotic și screeningul cvadruplu sunt efectuate mai târziu.

• A Testul cvadruplu cu AFP, estriol, hCG și inhibină aparține trimestrului al doilea.
• B Amniocenteza diagnostică este efectuată în trimestrul al doilea.
• C Măsurarea translucenței nucale face parte din evaluarea ecografică a primului trimestru.
• D Prelevarea percutană de sânge ombilical este o investigație mai tardivă.
• E AFP amniotică necesită prelevare de lichid amniotic, ulterior primului trimestru.

Răspuns: c) ultrasonografia sistemului venos profund

1. Confirmarea trombozei venoase profunde se bazează pe examinarea imagistică a venelor. Ecografia poate arăta trombul și alterarea fluxului, în timp ce D-dimerii reprezintă un test sensibil, dar nespecific.

• A Fals: angiografia CT pulmonară examinează embolia pulmonară, nu confirmă direct tromboza profundă a membrului.
• B Fals: D-dimerii crescuți impun evaluare suplimentară, deoarece apar și în alte situații.
• C Corect: ultrasonografia sistemului venos profund poate documenta tromboza.
• D Fals: NT-proBNP reflectă stresul miocardic, nu confirmă un tromb venos.
• E Fals: un scor Wells mic exprimă probabilitate clinică redusă, nu dovedește tromboza.

Răspuns: c) unii pacienți se pot prezenta cu melenă sau hematochezie

1. Adenocarcinomul duodenal poate ulcera și sângera în lumen, determinând melenă sau hematochezie. Diagnosticul se stabilește prin endoscopie cu biopsie, iar rezecția depinde de localizare și extensie.

• A Fluctuațiile rapide ale glicemiei sugerează mai ales o tumoră endocrină, nu manifestarea caracteristică a adenocarcinomului duodenal.
• B Leziunile proximale pot necesita duodenopancreatectomie, iar unele distale rezecție segmentară; gastrectomia totală nu este terapia standard.
• C Ulcerația și sângerarea tumorii pot determina melenă ori hematochezie.
• D Octreotidul poate controla unele tumori neuroendocrine, dar nu reprezintă tratament antiproliferativ standard al adenocarcinomului duodenal.
• E Diagnosticul adesea tardiv și prognosticul rezervat nu susțin supraviețuirea de 15 ani ca rezultat frecvent.

Răspuns: b) angioedem

Răspuns: b) este format dintr-o plajă de hepatocite fără triadă portală sau duct biliar

Răspuns: d) ateroscleroza bifurcației carotidiene

1. Endarterectomia îndepărtează placa și straturile arteriale bolnave. Utilizarea sa standard este pentru ateroscleroza bifurcației carotidiene; în boala periferică extinsă sunt mai frecvente alte reconstrucții.

• A Boala aortoiliacă este tratată frecvent endovascular sau prin bypass, nu prin endarterectomie ca regulă.
• B Ocluzia arterei femurale superficiale are indicații endovasculare ori de bypass, după extensie.
• C Leziunile infrainghinale extinse nu au endarterectomia ca tratament standard general.
• D Endarterectomia îndepărtează placa aterosclerotică de la bifurcația carotidiană.
• E La ocluzia aortei și risc abdominal mare poate fi ales un bypass extraanatomic.

Răspuns: c) varianta celulară

1. Clasificarea GSFS folosește tiparul leziunii glomerulare. Varianta celulară are proliferare segmentară care poate închide lumenul capilar în cel puțin un glomerul.

• A Fals: forma clasică nu este definită prin această hipercelularitate segmentară.
• B Fals: varianta perihilară are scleroză și hialinoză în regiunea hilului glomerular.
• C Corect: proliferarea segmentară este elementul definitoriu al variantei celulare.
• D Fals: leziunea vârfului se definește topografic în vecinătatea originii tubului proximal.
• E Fals: varianta colabantă este definită prin colapsul ghemului capilar, nu prin criteriul formulat în enunț.

Răspuns: c) reprezintă o afecțiune autoimună caracterizată prin apariția de autoanticorpi împotriva membranei bazale a epidermului

1. Pemfigoidul bulos este o dermatoză autoimună subepidermică, tipică vârstnicului. Autoanticorpii vizează structuri ale membranei bazale și determină bule, frecvent pruriginoase.

• A Fals: nu reprezintă o variantă severă de eritem polimorf.
• B Fals: majoritatea pacienților descriși au peste 65 de ani.
• C Corect: ținta autoimună se află la nivelul membranei bazale epidermice.
• D Fals: degranularea mastocitară explică alte reacții cutanate, nu mecanismul definitoriu al pemfigoidului.
• E Fals: bulele și eroziunile rezultate sunt caracteristice, nu simpla uscăciune cu plăci cutanate.

Răspuns: a) lovitură directă în antebraț

1. O forță aplicată direct pe antebraț poate fractura transversal ulna. În schimb, forțele de rotație și torsiune tind să producă traiecte oblice sau spiroide.

• A Corect: impactul direct pe antebraț este mecanismul descris pentru fractura transversală de ulnă.
• B Fals: rotația este asociată traiectelor oblice sau spiroide.
• C Fals: torsiunea produce mai curând fracturi spiroide.
• D Fals: compresia nu este mecanismul specific menționat pentru acest tip de fractură.
• E Fals: impactarea descrie înfundarea fragmentelor, fără a defini mecanismul clasic cerut.

Răspuns: b) necroza tubulară acută

1. Necroza tubulară acută este cea mai frecventă cauză de injurie renală acută perioperatorie. Scăderea perfuziei și alte agresiuni perioperatorii pot leza epiteliul tubular, iar comorbiditățile din celelalte opțiuni cresc susceptibilitatea pacientului.

• A Fals: fracția de ejecție foarte mică este un factor de risc hemodinamic.
• B Corect: leziunea tubulară acută reprezintă cauza predominantă menționată.
• C Fals: diabetul crește riscul, dar nu este cauza imediată cea mai frecventă indicată.
• D Fals: boala renală cronică preexistentă este un factor predispozant.
• E Fals: hipertensiunea este un factor de risc, nu leziunea renală acută predominantă.