Salut, sunt Zece!
Aici exersezi gratis pentru Evaluarea Națională și Bac, cu subiecte reale și rezolvări pas cu pas.
Fără cont, de pe telefon sau calculator.
Începe să exersezi29 de cerințe oficiale din subiectele de Bac; aici sunt cele mai noi 20. Rezolvi pe loc sau pe caiet, apoi te verifici pe barem.
Prezentați alte două practici politice totalitare utilizate în statul român, în afara celor precizate în sursele date.
Cenzura controla publicațiile și elimina opiniile contrare ideologiei partidului, limitând libertatea de exprimare. Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu a impus glorificarea conducătorului prin propagandă și manifestări publice, consolidând puterea personală.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea - primele trei decenii ale secolului al XX-lea, având în vedere: - menționarea a două măsuri de politică internă care au contribuit la constituirea și consolidarea statului român în perioada 1860-1865; - precizarea constituției adoptate în statul român, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și menționarea a două aspecte referitoare la prevederile acesteia; - prezentarea unui fapt istoric desfășurat în Transilvania, în anul 1918, pentru realizarea României Mari; - formularea unui punct de vedere referitor la politica internă a României în perioada 1919-1927 și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
Constituirea și consolidarea statului român au rezultat din reforme interne și din valorificarea contextului european. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost create instituții comune, iar în primele decenii ale secolului al XX-lea statul național unitar și-a reorganizat viața politică.
În perioada 1860-1865, secularizarea averilor mănăstirești, adoptată în 1863, a trecut întinse proprietăți în patrimoniul statului. O altă măsură a fost reforma agrară din 1864, care a desființat claca și a împroprietărit o parte a țăranilor. Ambele au contribuit la modernizarea societății. Unificarea administrativă din 1862 crease deja un singur guvern și o singură adunare, la București. Astfel, unirea realizată prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a primit o structură instituțională comună. Reformele au întărit capacitatea statului de a interveni în educație, administrație și economie, chiar dacă nu au eliminat toate dificultățile sociale.
Constituția din 1866, adoptată după venirea lui Carol I, a organizat statul ca monarhie constituțională ereditară. Un prim aspect era separarea puterilor: puterea executivă revenea domnului și guvernului, cea legislativă era exercitată de domn și reprezentanța națională, iar puterea judecătorească aparținea instanțelor. Un al doilea aspect era garantarea unor drepturi și libertăți, precum libertatea presei și a întrunirilor. Votul era cenzitar, ceea ce limita participarea politică în funcție de avere. Constituția oferea totuși cadrul necesar funcționării instituțiilor moderne și stabilității dinastice.
În Transilvania, realizarea României Mari a fost decisă prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Prăbușirea Austro-Ungariei a creat condiții pentru afirmarea dreptului națiunilor la autodeterminare. Delegații românilor au adoptat rezoluția unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Rezoluția prevedea și principii democratice și drepturi pentru naționalități. Pentru administrarea provizorie a teritoriilor au fost constituite organisme proprii. Prin urmare, unirea s-a întemeiat pe o decizie reprezentativă a românilor din provincie, ulterior confirmată juridic și diplomatic.
Consider că politica internă din 1919-1927 a urmărit integrarea provinciilor unite și consolidarea cadrului democratic. Un argument este Constituția din 1923: ea a definit România ca stat național, unitar și indivizibil și a introdus cadrul comun al organizării politice pentru întregul teritoriu. Deoarece provinciile aveau anterior sisteme juridice diferite, această reglementare constituțională facilita unificarea instituțională. Ea a consacrat votul universal masculin și a menținut drepturi cetățenești și principiul separării puterilor. Așadar, adoptarea sa demonstrează orientarea către consolidarea statului rezultat din unirea din 1918, chiar dacă practica politică interbelică a avut limite.
De la reformele lui Cuza la instituțiile României Mari, evoluția statului a combinat construcția națională cu modernizarea politică și socială.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia regimul comunist din România utilizează practici politice totalitare în perioada 1965-1980. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)
adoptarea Constituției din 1965, cultul personalității etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Prezentați alte două practici politice totalitare din statul român, în afara celor la care se referă sursele A și B.
Represiunea politică s-a exercitat prin Securitate, înființată în 1948, care supraveghea și aresta adversarii regimului. Monopolul partidului unic a eliminat competiția politică, instituțiile statului fiind subordonate conducerii comuniste.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în România se utilizează practici politice totalitare în perioada 1949-1965. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)
Constituția din 1952/1965, represiunea politică etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
„Stalin fusese în stare să impună frontierele Europei de Est fără să-și asume un risc ieșit
din comun, deoarece armatele sale ocupau deja zonele respective. Însă atunci când a fost vorba să
impună regimuri de tip sovietic în aceste teritorii, el s-a dovedit mult mai prudent. Ca urmare, în primii
doi ani de după război, numai Iugoslavia și Albania au instituit dictaturi comuniste. Celelalte cinci țări
care făceau parte din sfera de influență sovietică - Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România și
Ungaria - au avut guverne de coaliție în care comuniștii erau mai puternici, dar încă nu dețineau
supremația. Două dintre țări - Cehoslovacia și Ungaria - au ținut în primul an după război alegeri
care au produs sisteme multipartinice veritabile. [...]
În septembrie 1947, Andrei Jdanov, care pentru o lungă perioadă de timp a fost considerat
cel mai apropiat colaborator al lui Stalin, identifica două categorii de state în ceea ce el denumea
frontul antifascist din Europa de Est. [...] El a numit Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia și Albania noi
democrații. Bulgaria, România și Ungaria erau plasate în altă categorie, fără ca acesteia să i se dea
o etichetă clară.“ (
H. Kissinger, Diplomația
)
Numiți un lider politic precizat în sursa A.
Stalin.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
„Detonatorul primei crize a democrațiilor populare l-a constituit problema iugoslavă.
Ruptura dintre Iugoslavia lui Tito și Uniunea Sovietică a devenit evidentă la 1 iulie 1948. Ea se
explică prin opoziția dintre naționalismul iugoslav și voința de dominație a lui Stalin [...]. Cea de-a
doua criză a fost mult mai prelungită în timp [...]. În 1961, Albania s-a situat de partea Chinei în
conflictul sovieto-chinez și a rupt relațiile cu URSS. În 1964, conducătorii români au refuzat planul
de împărțire a activităților stabilit de Hrușciov, ce condamna România să devină o simplă țară agrară,
dezvoltând o critică cu caracter național ce afirma independența României în raport cu URSS. Cu
toate acestea, evenimentele cele mai spectaculoase au avut loc în 1968. O viguroasă mișcare de
eliberare s-a afirmat chiar în Partidul Comunist Cehoslovac (Primăvara de la Praga). Ca să-i pună
capăt, trupe ale Uniunii Sovietice și a încă patru dintre aliații din Pactul de la Varșovia [...] au invadat
Cehoslovacia, pe care au ocupat-o militar.“ (
J. Carpentier, Fr. Lebrun, Istoria Europei
)
Precizați, din sursa B, o informație referitoare la Primăvara de la Praga.
Primăvara de la Praga a fost o mișcare de eliberare afirmată în Partidul Comunist Cehoslovac în 1968.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Menționați două spații istorice, precizate atât în sursa A, cât și în sursa B.
România și Cehoslovacia.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că planul stabilit de liderul sovietic este refuzat de conducătorii români.
Răspuns: B
Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).
Cauză: armatele lui Stalin ocupau deja zonele respective. Efect: Stalin a putut impune frontierele Europei de Est fără un risc ieșit din comun.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția statului român în perioada 1875-1930, având în vedere: - precizarea unui fapt istoric desfășurat de România în criza orientală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și menționarea a două aspecte cu privire la acesta; - menționarea a două acțiuni la care participă românii în relațiile internaționale din perioada 1916-1917; - prezentarea unui fapt istoric desfășurat de români în anul 1918, care a contribuit la realizarea României Mari; - formularea unui punct de vedere referitor la regimul politic din România Mare în perioada 1923-1930 și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția politică a României în secolul al XX-lea, având în vedere: - prezentarea unui aspect referitor la democrația existentă în România, în deceniul trei al secolului al XX-lea; - menționarea a două caracteristici ale Constituției din 1938; - precizarea unei legi fundamentale adoptate în România între anii 1951-1970 și menționarea a două prevederi ale acesteia; - formularea unui punct de vedere referitor la regimul politic din România în perioada 1991-2000 și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
Secolul al XX-lea a adus României alternanța dintre regimuri democratice, autoritare și totalitare. Legile fundamentale au reflectat aceste schimbări, consacrând fie separarea puterilor, fie concentrarea lor.
Un aspect al democrației din deceniul al treilea al secolului a fost adoptarea Constituției din 1923. După unirea din 1918, statul avea nevoie de o organizare politică unitară. Constituția a definit România drept stat național, unitar și indivizibil, a menținut monarhia constituțională și a consacrat drepturi și libertăți cetățenești. Votul universal masculin a lărgit participarea politică față de sistemul cenzitar anterior războiului. Puterea legislativă era exercitată de rege și reprezentanța națională, cea executivă de rege prin guvern, iar justiția de instanțe. Prin urmare, cadrul constituțional susținea un regim democratic, chiar dacă practica electorală era afectată de intervențiile administrației și de influența guvernului.
Constituția din 1938 a schimbat acest echilibru. O primă caracteristică era întărirea autorității regelui Carol al II-lea, în mâinile căruia se concentra puterea executivă și care avea un rol decisiv în legiferare. O a doua caracteristică era răspunderea miniștrilor față de rege, ceea ce slăbea controlul parlamentar asupra guvernului. Noua lege fundamentală a oferit cadrul regimului de autoritate monarhică. Ea a păstrat formal unele instituții, dar a redus posibilitatea competiției politice autentice și autonomia reprezentanței naționale.
Între 1951 și 1970 a fost adoptată Constituția din 1965. O prevedere stabilea denumirea de Republica Socialistă România. O altă prevedere consacra Partidul Comunist Român drept forță politică conducătoare a întregii societăți. Proprietatea socialistă și economia planificată completau organizarea regimului. Deși textul proclama drepturi ale cetățenilor, acestea erau limitate în practică de monopolul partidului și de represiune. Constituția nu a introdus separarea reală a puterilor și nici alegeri competitive, ci a legitimat continuarea regimului totalitar sub noua conducere.
Consider că în perioada 1991-2000 regimul politic al României a avut caracter democratic. Un argument este alternanța la guvernare din 1996. Deoarece alegerile s-au desfășurat în condițiile pluralismului politic, opoziția a putut câștiga președinția și majoritatea necesară formării guvernului. Transferul puterii către noii câștigători a arătat că autoritatea depindea de vot, nu de monopolul unui partid. Acest proces s-a realizat în cadrul Constituției din 1991, care garanta drepturile cetățenești și separarea puterilor. Așadar, practica alternanței electorale susține existența democrației în intervalul cerut.
Schimbările constituționale și aplicarea lor arată că forma juridică trebuie analizată împreună cu modul real în care este exercitată puterea.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia democrația din România Mare se consolidează în perioada 1921-1930. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)
Democrația României Mari s-a consolidat prin Constituția din 1923, deoarece statul unificat avea nevoie de un cadru comun al drepturilor și instituțiilor. Aceasta a consacrat votul universal masculin și separarea puterilor. Așadar, legea fundamentală din intervalul 1921-1930 a întărit organizarea democratică.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Prezentați alte două acțiuni desfășurate de regimul totalitar în politica internă a statului român, în afara celor la care se referă sursele A și B.
adoptarea Constituției din 1948/1952/1965, colectivizarea agriculturii etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Menționați o asemănare între două practici politice utilizate în statul român între anii 1919-1930.
consolidează regimul politic democratic, respectă drepturile și libertățile cetățenești etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Prezentați alte două practici politice totalitare din statul român, în afara celor la care se referă sursele A și B.
Cenzura a interzis publicarea opiniilor contrare ideologiei oficiale și a controlat presa și cultura. Monopolul partidului unic a eliminat competiția politică și a subordonat instituțiile statului conducerii comuniste.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Menționați o asemănare între două practici politice utilizate în primele patru decenii ale secolului al XX-lea, în statul român.
Alegerile parlamentare din 1922 și 1926 au avut loc în condițiile pluralismului politic, cu mai multe partide participante.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția statului român în perioada 1801-1930, având în vedere: - precizarea unui proiect politic referitor la statul român modern, elaborat în prima jumătate a secolului al XIX-lea și menționarea unei prevederi a acestuia; - menționarea a trei fapte istorice referitoare la statul român modern, desfășurate în deceniile șase-șapte ale secolului al XIX-lea; - prezentarea unui fapt istoric din anul 1918, care a contribuit la realizarea României Mari; - formularea unui punct de vedere referitor la democrația din România Mare în perioada 1919-1930 și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
Între 1801 și 1930, proiectele politice românești au fost transformate în instituții, iar unirea Principatelor a fost urmată de realizarea României Mari. Modernizarea statului și lărgirea participării politice au însoțit acest proces.
Un proiect politic din prima jumătate a secolului al XIX-lea este Prințipiile noastre pentru reformarea patriei, redactat la Brașov în 1848 de revoluționarii moldoveni. O prevedere cerea unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat independent. Programul exprima legătura dintre obiectivul național și reformarea societății. Deși revoluția a fost înfrântă, ideile sale au continuat să orienteze mișcarea unionistă și activitatea generației de la 1848.
Trei fapte din deceniile șase-șapte ale secolului al XIX-lea, adică 1851-1870, au fost decisive. În 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn în ambele Principate, realizând unirea de fapt. În 1862 au fost unificate administrația centrală, guvernul și adunarea, care au început să funcționeze la București. În 1864 a fost adoptată reforma agrară, care a desființat claca și a împroprietărit o parte a țăranilor. Aceste fapte arată trecerea de la unire politică la organizare instituțională comună și modernizare socială. Statul dispunea de instrumente mai eficiente pentru a-și continua dezvoltarea.
Un fapt din 1918 care a contribuit la realizarea României Mari este Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie. Prăbușirea Austro-Ungariei a favorizat afirmarea dreptului la autodeterminare. Delegații aleși ai românilor au adoptat rezoluția unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Rezoluția a inclus și principii democratice, precum drepturi pentru naționalități și libertăți cetățenești. Deoarece unirea era decisă de o adunare reprezentativă, ea exprima voința politică a românilor din provincie. Organismele provizorii create au pregătit integrarea administrativă.
Consider că democrația României Mari s-a consolidat în 1919-1930 prin extinderea participării politice și printr-un cadru constituțional comun. Un argument este Constituția din 1923. Deoarece statul reunise provincii cu tradiții juridice diferite, noua lege fundamentală a stabilit reguli unitare și a definit România drept stat național, unitar și indivizibil. Ea a consacrat votul universal masculin, drepturi și libertăți și separarea puterilor. Așadar, constituția a oferit baza juridică a democrației interbelice, chiar dacă influența administrației asupra alegerilor și conflictele politice îi limitau aplicarea.
Evoluția dintre proiectul de la 1848 și constituția interbelică arată continuitatea obiectivelor naționale și efortul de a transforma unitatea politică într-o organizare durabilă.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
„Precaut ca de obicei și în relații încă bune cu puterile occidentale, Stalin [...] a favorizat
formarea guvernelor «de uniune națională» [...]. Înainte de sfârșitul războiului sau imediat după
aceea, fiecare țară din Europa de Est avea un asemenea guvern de coaliție. [...] În fiecare guvern
de coaliție [...] comuniștii încercau să dețină ministerele-cheie: Ministerul de Interne [...], Ministerul
Justiției [...], Ministerul Agriculturii [...].
Impunerea puterii sovietice în Europa de Est reflectă un parcurs comun tuturor țărilor din
zonă. Calculele lui Stalin nu țineau cont de specificul național. Acolo unde comuniștii puteau spera
să dobândească puterea prin mijloace legale sau aparent legale, Stalin nu avea nimic împotrivă, cel
puțin până în toamna anului 1947. [...] Intervenția sovietică a fost mai puternică în Bulgaria și
România - pe de o parte, fiindcă ambele țări fuseseră în război împotriva Uniunii Sovietice, iar pe
de altă parte, fiindcă mișcarea comunistă locală era slabă, dar mai ales pentru că poziția geografică
le sortea inevitabil dominației sovietice în Europa.”
(
T. Judt, Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945
)
Numiți o instituție politică precizată în sursa B.
Guvernul.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
„De îndată ce a devenit clar că partidele comuniste nu urmau să câștige puterea prin
alegeri cu adevărat libere, intimidarea, infiltrările și presiunile, pentru asigurarea dominației prin alte
mijloace, au devenit inevitabile. Însă toate acestea nu puteau decât să adâncească separarea față
de acele zone ale continentului care nu căzuseră sub dominația sovietică.
Un fapt important a fost acela că partidele comuniste nu erau îndeajuns de populare încât să
obțină sprijin majoritar la alegerile libere din Europa de Vest. În plus, pe măsură ce practicile de
acaparare a puterii în Europa de Est [...] au devenit ținte ușoare pentru criticile [...] partidelor politice
anticomuniste și ale Aliaților occidentali, susținerea comunismului a scăzut tot mai mult în cea mai
mare parte a Europei de Vest. Divizarea [Europei] a fost inevitabilă. Premisele existau încă de la
început, din 1945, într-o primă instanță fiind vorba despre nevoia sovieticilor de o zonă [...] alcătuită
din state-satelit aflate sub conducere comunistă [...]. Această stare de fapt a fost consolidată în 1947,
când Stalin a refuzat oferta de ajutor a americanilor, care urma să dea un impuls reconstrucției
Europei, liderul sovietic insistând asupra faptului că Europa de Est avea să urmeze o cu totul altă
cale - sub dominația Uniunii Sovietice.” (
I. Kershaw, Drumul spre iad. Europa, 1914-1949
)
Precizați, din sursa A, o informație referitoare la evenimentul din anul 1947.
În 1947, Stalin a refuzat oferta de ajutor economic a americanilor pentru reconstrucția Europei.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Îți scriem când punem subiecte oficiale noi explicate, în ziua examenului cu grila și rezultatele și, rar, când avem nevoie de ajutorul tău. Cel mult 2 emailuri pe lună, plus zilele de examen. Doar despre Bacalaureat.
Gata! Ți-am trimis un email de confirmare. Dacă nu-l vezi, uită-te și în Promoții sau Spam.