Salut, sunt Zece!
Aici exersezi gratis pentru Evaluarea Națională și Bac, cu subiecte reale și rezolvări pas cu pas.
Fără cont, de pe telefon sau calculator.
Începe să exersezi19 cerințe oficiale din subiectele de Bac. Rezolvi pe loc sau pe caiet, apoi te verifici pe barem.
Prezentați două acțiuni desfășurate de România în relațiile internaționale din perioada 1949-1980.
participă la constituirea CAER, participă la constituirea Organizației Tratatului de la Varșovia, stabilește relații diplomatice cu R. F. Germania etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere: - prezentarea constituției României adoptate în etapa stalinismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea; - menționarea a două acțiuni politice desfășurate de România în relațiile internaționale din perioada 1955-1969; - precizarea unei practici politice utilizate în România, în perioada 1970-1988 și menționarea a două aspecte referitoare la aceasta; - formularea unui punct de vedere referitor la democrația din România în perioada 1990-1997 și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, România a trecut de la consolidarea regimului comunist la reconstrucția instituțiilor democratice. Evoluția internă a fost legată de dominația sovietică, apoi de încercările conducerii comuniste de a-și afirma autonomia externă, fără abandonarea monopolului politic.
În etapa stalinismului, Constituția din 1952 a consacrat organizarea Republicii Populare Române după model sovietic. Textul sublinia rolul conducător al Partidului Muncitoresc Român și alianța cu Uniunea Sovietică. Deși erau proclamate drepturi cetățenești, puterea reală aparținea partidului unic. Marea Adunare Națională era prezentată ca organ suprem al puterii de stat, dar instituțiile se aflau sub control politic. Prin urmare, constituția a legitimat un regim totalitar, în care separarea reală a puterilor și competiția politică lipseau. Ea se înscria în contextul naționalizării, colectivizării și represiunii îndreptate împotriva adversarilor regimului.
În politica externă, România a devenit în 1955 membră a Organizației Tratatului de la Varșovia. Această alianță militară, dominată de URSS, integra statul în blocul comunist. O altă acțiune a fost condamnarea publică, în august 1968, de către Nicolae Ceaușescu, a intervenției militare în Cehoslovacia. România nu a participat la invazie, ceea ce exprima o poziție diferită de cea a aliaților săi. Cele două exemple arată trecerea de la aliniere la manifestări de autonomie în interiorul blocului sovietic.
În perioada 1970-1988, o practică politică a fost cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu. Propaganda îi atribuia conducătorului meritele pentru toate realizările țării, folosind presa, televiziunea și manifestările publice. În același timp, promovarea Elenei Ceaușescu în conducerea partidului și a statului întărea caracterul personal și familial al puterii. Mobilizarea populației la festivități și controlul informației limitau exprimarea opiniilor critice. Cultul personalității era astfel legat de concentrarea deciziei și de eliminarea dezbaterii autentice.
Consider că în perioada 1990-1997 România a construit un regim democratic, deși procesul a întâmpinat dificultăți. Un argument îl reprezintă adoptarea Constituției din 1991 prin referendum. Aceasta a prevăzut pluralismul politic, separarea puterilor și garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, deoarece noua ordine politică trebuia să înlăture mecanismele partidului unic. Alternanța la guvernare din 1996 a arătat și aplicarea competiției electorale: opoziția a câștigat alegerile și a preluat puterea. Așadar, instituțiile și practicile din acest interval susțin caracterul democratic al evoluției postcomuniste.
Privită în ansamblu, perioada evidențiază diferența dintre autonomia externă afirmată de regimul comunist și libertatea politică internă, realizată abia după prăbușirea acestuia.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România participă la relațiile internaționale în perioada 1949-1967. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)
participarea la constituirea CAER, stabilirea relațiilor diplomatice cu R. F. Germania etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia politica externă a României în perioada stalinismului este subordonată URSS. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)
participarea la constituirea CAER, participarea la constituirea Tratatului de la Varșovia etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția României în perioada 1947- 1985, având în vedere: - precizarea unui fapt istoric desfășurat în România, în perioada 1947-1948 și menționarea a două aspecte cu privire la acesta; - menționarea a două aspecte referitoare la politica externă a României, în perioada 1949-1960; - prezentarea unei practici politice utilizate în România, între anii 1961-1975; - formularea unui punct de vedere referitor la politica externă promovată de România în perioada 1965-1985, în cadrul Războiului rece și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
„Primul dintre actele spectaculoase de politică externă era stabilirea relațiilor cu Germania
Federală în 1967 […]. O politică asemănătoare a adoptat Nicolae Ceaușescu față de Israel în timpul
conflictului arabo-israelian din vara anului 1967. După ce, […] în frunte cu URSS, statele socialiste
au decis suspendarea relațiilor cu Israel, […] Ceaușescu a refuzat să urmeze exemplul sovietic […].
Relațiile cu Statele Unite ale Americii au cunoscut o traiectorie spectaculoasă […]. Prin numirea unui
nou ambasador român la Washington, Ceaușescu a cerut SUA acordarea clauzei națiunii celei mai
favorizate, întrucât aceasta facilita creșterea volumului schimburilor comerciale între cele două țări
[…]. Datorită percepției pozitive pe care o avea România în Occident și mai ales în Statele Unite, în
septembrie 1967, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales președinte al Adunării
Generale a Organizației Națiunilor Unite. […] Un alt lider alături de care Ceaușescu a ținut să se
afișeze a fost cel al Franței. […] Venit la București după o escală la Moscova și una la Varșovia,
Charles de Gaulle a fost auditorul perfect pentru declarațiile lui Ceaușescu în favoarea desființării
blocurilor politico-militare […].”
(
I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova
)
Numiți un lider politic român, precizat în sursa B.
Nicolae Ceaușescu.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
„Pe măsură ce ostilitățile chino-sovietice se adânceau, Gheorghiu-Dej și-a atribuit rolul de
mediator între cele două centre comuniste rivale. În loc să urmeze calea Moscovei în relațiile cu
celelalte partide și state comuniste, Gheorghiu-Dej a început să dezvolte legături independente cu
acestea. Ceaușescu a fost și el implicat în diplomația mișcării comuniste mondiale. Împreună cu
prim-ministrul, Ion Gheorghe Maurer, el a mers în China, Coreea de Nord și URSS în anii 1963 și
1964, pentru convorbiri cu Mao, Kim Ir Sen și Hrușciov. […] Declarația Partidului Muncitoresc Român
din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua
filozofie a P.M.R. […]. În acest document fundamental, comuniștii români […] au subliniat
angajamentul lor față de principiile independenței și suveranității naționale, deplinei egalități,
neamestecului în treburile interne ale altor state și partide, precum și principiul cooperării bazate pe
avantaj reciproc […]. Documentul respingea în mod direct statutul privilegiat al Moscovei în cadrul
mișcării comuniste mondiale […]. În același timp, România a manifestat un interes crescând pentru
îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej a vizitat
Statele Unite ale Americii […], iar prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a vizitat Franța […].”
(
V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate
)
Precizați, din sursa A, o informație referitoare la Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964.
Declarația din aprilie 1964 susținea independența și suveranitatea națională și neamestecul în treburile interne.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Menționați două spații istorice la care se referă atât sursa A, cât și sursa B.
Franța și Statele Unite ale Americii.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că în lumea comunistă există ostilități chino-sovietice.
Răspuns: a) Adevărat
Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).
Cauză: România era percepută pozitiv în Occident și mai ales în SUA. Efect: Corneliu Mănescu a fost ales președinte al Adunării Generale a ONU în 1967.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România participă la relațiile internaționale în perioada „Războiului rece“. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)
aderarea la Pactul de la Varșovia, participarea la Conferința de la Helsinki etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre România postbelică, având în vedere: - precizarea unei acțiuni politice desfășurate în România între anii 1946-1960 și menționarea a două aspecte referitoare la aceasta; - menționarea a două măsuri adoptate în politica internă a României între anii 1964-1985; - prezentarea unui fapt istoric din perioada național-comunismului prin care România participă la relațiile internaționale; - formularea unui punct de vedere referitor la consolidarea democrației postdecembriste în perioada 1990-1995 și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
România postbelică a cunoscut instaurarea și consolidarea comunismului, o etapă de național-comunism și apoi revenirea la instituții democratice. Aceste transformări au modificat proprietatea, raporturile dintre stat și cetățean și politica externă.
O acțiune politică din perioada 1946-1960 a fost proclamarea republicii la 30 decembrie 1947. Un prim aspect este abdicarea forțată a regelui Mihai I, sub presiunea conducerii comuniste, care înlătura ultima instituție importantă capabilă să limiteze preluarea integrală a puterii. Un al doilea aspect este adoptarea legii prin care România devenea Republica Populară Română. Schimbarea formei de guvernământ a consolidat regimul comunist și a fost urmată de organizarea instituțiilor după model sovietic. Nu a rezultat din competiție politică liberă, ci din eliminarea succesivă a opoziției și din dominația partidului susținut de URSS.
Între 1964 și 1985, o măsură de politică internă a fost adoptarea Constituției din 1965, care a schimbat denumirea țării în Republica Socialistă România și a consacrat rolul conducător al Partidului Comunist Român. O altă măsură a fost instituirea funcției de președinte al republicii în 1974, ocupată de Nicolae Ceaușescu. Aceasta a contribuit la concentrarea puterii personale. Deși primii ani ai noii conduceri au adus o relativă relaxare culturală, monopolul partidului nu a fost înlăturat, iar după 1971 controlul ideologic și cultul personalității s-au accentuat.
Un fapt istoric din perioada național-comunismului prin care România a participat la relațiile internaționale a fost condamnarea intervenției în Cehoslovacia în august 1968. Armatele unor state ale Tratatului de la Varșovia, conduse de URSS, au intervenit pentru a opri reformele de la Praga. Nicolae Ceaușescu a criticat public invazia, iar România nu a trimis trupe. Deoarece poziția sa se deosebea de cea sovietică, România a câștigat prestigiu în Occident și a dezvoltat relații diplomatice mai largi. Această autonomie externă nu a însemnat însă democratizarea vieții interne.
Consider că între 1990 și 1995 democrația postdecembristă s-a consolidat prin adoptarea unor reguli constituționale noi. Un argument este Constituția din 1991, aprobată prin referendum. Ea a stabilit pluralismul politic, separarea puterilor și garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Deoarece regimul comunist concentrase puterea într-un singur partid, aceste prevederi creau garanții împotriva revenirii la monopolul politic. Alegerile din 1992 au organizat instituțiile potrivit noului cadru constituțional. Așadar, chiar dacă tranziția a fost însoțită de conflicte și dificultăți, instituirea regulilor democratice a reprezentat o schimbare esențială.
Evoluția postbelică arată trecerea de la controlul totalitar al societății la recunoașterea competiției politice și a drepturilor cetățenești.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
„Potrivit memoriilor lui Hrușciov, Bodnăraș a fost cel care, în calitate de ministru al Forțelor
Armate din România, a ridicat primul problema retragerii trupelor sovietice [...], în timpul vizitei
liderului de la Moscova din iunie 1955. Hrușciov era convins că [...] Bodnăraș fusese ales să
abordeze subiectul datorită recomandărilor sale impecabile: serviciile aduse în trecut Uniunii
Sovietice, încrederea și respectul care îi erau acordate de conducătorii sovietici și funcția superioară
pe care o ocupa [...] în stat. Hrușciov consemnează că Bodnăraș a argumentat subliniind că
interesele de securitate sovietice nu erau amenințate, întrucât România era încercuită de țări
socialiste [...]. Situația internațională din anul 1955 nu-i permitea conducătorului sovietic să
reacționeze imediat la această propunere, dar ideea retragerii trupelor îi fusese inoculată. Și a
folosit-o la momentul pe care l-a considerat cel mai oportun [...].
Oricare ar fi fost rațiunile sovietice pentru retragerea trupelor, Gheorghiu-Dej, liderul de la
București, putea s-o privească drept o concesie obținută de la sovietici [...].‟
(
D. Deletant, România sub regimul comunist
)
Numiți un spațiu istoric precizat în sursa A.
România, Moscova, Uniunea Sovietică, București
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
„Presat de sovietici să se decidă ce parte susține în conflictul cu China, dar susținut în țară
de un partid disciplinat, Gheorghiu-Dej hotărăște să se distanțeze public de poziția Moscovei.
Rezultatul va fi Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român (PMR) în problemele
mișcării comuniste și muncitorești internaționale [...] din aprilie 1964. [...] Declarația din aprilie [1964]
poate fi interpretată ca luarea unei poziții de neutralitate [...] de către România în conflictul chino-
sovietic. [...] Declarația din aprilie [1964] nu a scăpat prilejul să critice și planurile de reorganizare
economico-administrativă a României, așa cum se propunea în CAER [Consiliul de Ajutor
Economic Reciproc] [...].
Adoptarea unor poziții antisovietice clare și dorința liderilor PMR de a scoate țara din
mecanismele internaționale aflate sub control sovietic recomandau România pentru un viitor conflict
deschis cu URSS. Înlăturarea lui Hrușciov, în octombrie 1964, [...] a readus în actualitatea sovietică
lupta pentru putere. Pentru moment, noul lider de la Moscova, [...] Leonid Brejnev, dorea să păstreze
relații bune cu toate statele partenere.‟
(
I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova
)
Precizați, din sursa B, o informație referitoare la Declarația din 1964.
poate fi interpretată ca luarea unei poziții de neutralitate [...] de către România în conflictul chino-sovietic; a criticat propunerile de reorganizare economico-administrativă a României etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Menționați doi lideri politici la care se referă atât sursa A, cât și sursa B.
Hrușciov, Gheorghiu-Dej
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că noul lider sovietic urmărea să păstreze relații de colaborare cu statele partenere.
Răspuns: B
Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).
cauză: datorită recomandărilor sale impecabile și efect: Bodnăraș fusese ales să abordeze subiectul SAU cauză: întrucât România era încercuită de țări socialiste și efect: interesele de securitate sovietice nu erau amenințate etc.
Din baremul oficial. Orice răspuns corect echivalent e bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în perioada postbelică, având în vedere: - precizarea unei acțiuni politice desfășurate în România, în perioada 1946-1947; - menționarea a două practici politice utilizate în România, în perioada stalinismului și a câte unui aspect referitor la fiecare dintre acestea; - prezentarea unui fapt istoric prin care România participă la relațiile internaționale din perioada Războiului rece; - formularea unui punct de vedere referitor la schimbarea regimului politic din România la sfârșitul secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
În perioada postbelică, România a trecut prin instaurarea comunismului, consolidarea regimului totalitar și revenirea la democrație. Politica internă și relațiile externe au fost influențate inițial de dominația sovietică, apoi de afirmarea unei autonomii limitate în interiorul blocului comunist.
O acțiune politică din perioada 1946-1947 a fost abdicarea forțată a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, urmată de proclamarea Republicii Populare Române. Înlăturarea monarhiei a eliminat o instituție care putea limita monopolul comunist. Acest fapt a încheiat etapa preluării puterii și a pregătit reorganizarea statului după model sovietic.
În perioada stalinismului, o practică politică a fost represiunea împotriva adversarilor. Securitatea, înființată în 1948, supraveghea populația și organiza arestări ale celor considerați ostili regimului. Un aspect relevant este folosirea închisorilor și lagărelor de muncă pentru intimidare și eliminare politică. O a doua practică a fost colectivizarea agriculturii, începută în 1949. Aceasta urmărea trecerea gospodăriilor țărănești în structuri colective controlate de stat și partid. Rezistența țăranilor a fost înfrântă prin presiuni și violență. Cele două practici arată că regimul urmărea controlul asupra societății și economiei, nu competiția politică liberă.
Un fapt prin care România a participat la relațiile internaționale în timpul Războiului rece a fost condamnarea invaziei Cehoslovaciei în august 1968. Intervenția unor state ale Tratatului de la Varșovia, condusă de URSS, urmărea oprirea reformelor de la Praga. Nicolae Ceaușescu a criticat public acțiunea, iar România nu a trimis trupe. Deoarece această poziție se deosebea de politica Moscovei, ea a favorizat apropierea diplomatică de statele occidentale și a mărit prestigiul extern al conducerii române. Autonomia externă nu a înlăturat însă caracterul totalitar al regimului intern.
Consider că schimbarea regimului politic la sfârșitul secolului al XX-lea a însemnat trecerea de la monopolul partidului unic la democrație. Un argument este adoptarea Constituției din 1991. După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, noua lege fundamentală a prevăzut pluralismul politic, separarea puterilor și garantarea drepturilor și libertăților. Deoarece instituțiile comuniste concentraseră puterea și limitaseră exprimarea opoziției, aceste reguli au creat baza competiției politice și a controlului reciproc dintre autorități. Alegerile din 1996 au produs alternanța la guvernare, confirmând funcționarea competiției electorale. Așadar, schimbarea a fost atât instituțională, cât și practică.
Parcursul postbelic evidențiază diferența dintre exercitarea autoritară a puterii și construirea unei ordini bazate pe alegeri, drepturi și pluralism.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre România postbelică, având în vedere: - menționarea a doi factori care au contribuit la instaurarea totalitarismului în România postbelică; - precizarea unei constituții a României adoptate în etapa stalinismului și menționarea a două caracteristici ale acesteia; - prezentarea unui fapt istoric desfășurat de România în relațiile internaționale din perioada stalinismului; - formularea unui punct de vedere referitor la național-comunismul din România și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Cam 2 pagini
România postbelică a intrat sub dominația unui regim comunist, instaurat în contextul extinderii influenței sovietice. Politica internă și externă a urmat inițial modelul stalinist, iar mai târziu afirmarea autonomiei naționale a coexistat cu menținerea totalitarismului.
Doi factori au contribuit la instaurarea totalitarismului. Primul a fost prezența Armatei Roșii și sprijinul Uniunii Sovietice pentru comuniști, care au modificat raportul de forțe din viața politică românească. Al doilea a fost eliminarea treptată a opoziției prin intimidare, falsificarea alegerilor și măsuri represive. Alegerile din 1946 și înlăturarea monarhiei în 1947 au permis concentrarea puterii. Astfel, un context extern favorabil și acțiuni interne nedemocratice s-au completat în construirea regimului.
O constituție adoptată în etapa stalinismului a fost Constituția din 1952. O primă caracteristică era organizarea statului după model sovietic și consacrarea rolului conducător al Partidului Muncitoresc Român. O a doua caracteristică era proclamarea Marii Adunări Naționale ca organ suprem al puterii de stat, fără o separare reală a puterilor. Deși erau înscrise drepturi cetățenești, exercitarea lor depindea de voința partidului. Instituțiile reprezentative nu rezultau din competiție politică liberă, iar represiunea împiedica opoziția față de regim.
Un fapt din relațiile internaționale ale perioadei staliniste a fost aderarea României la Organizația Tratatului de la Varșovia, în 1955. Alianța militară, dominată de URSS, a fost constituită în contextul confruntării dintre blocul comunist și cel occidental. România a devenit parte a sistemului de securitate sovietic și și-a subordonat politica militară acestei apartenențe. Deoarece conducerea depindea de sprijinul Moscovei, aderarea a confirmat alinierea externă a statului. Faptul arată legătura dintre regimul intern și poziția internațională a țării.
Consider că național-comunismul românesc a păstrat caracterul totalitar, în pofida afirmării independenței față de URSS. Un argument este concentrarea puterii lui Nicolae Ceaușescu prin instituirea funcției de președinte al republicii în 1974. Deoarece acesta conducea deja partidul, noua funcție a întărit autoritatea personală. Propaganda, cenzura și cultul personalității îl prezentau drept centrul întregii vieți politice, iar opiniile critice erau reprimate. Așadar, autonomia externă nu a adus pluralism sau libertate politică în interior, ci a coexistat cu un control tot mai puternic asupra cetățenilor.
Evoluția de la stalinism la național-comunism a schimbat relația cu Moscova și stilul conducerii, însă a menținut partidul unic, controlul economiei și limitarea drepturilor până la prăbușirea regimului.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Îți scriem când punem subiecte oficiale noi explicate, în ziua examenului cu grila și rezultatele și, rar, când avem nevoie de ajutorul tău. Cel mult 2 emailuri pe lună, plus zilele de examen. Doar despre Bacalaureat.
Gata! Ți-am trimis un email de confirmare. Dacă nu-l vezi, uită-te și în Promoții sau Spam.