Bacalaureat 2024 la istorie: model

Subiectul oficial, cu baremul. Grilele și răspunsurile scurte le verifici pe loc; restul le scrii aici sau pe caiet, apoi te verifici pe barem.

3 ore · 90 de puncte + 10 din oficiu

Subiectul (PDF)Baremul (PDF)

Subiectul ISubiectul al II-leaSubiectul al III-lea

Subiectul I 30 p

Textul 2

„Primul dintre actele spectaculoase de politică externă era stabilirea relațiilor cu Germania
Federală în 1967 […]. O politică asemănătoare a adoptat Nicolae Ceaușescu față de Israel în timpul
conflictului arabo-israelian din vara anului 1967. După ce, […] în frunte cu URSS, statele socialiste
au decis suspendarea relațiilor cu Israel, […] Ceaușescu a refuzat să urmeze exemplul sovietic […].
Relațiile cu Statele Unite ale Americii au cunoscut o traiectorie spectaculoasă […]. Prin numirea unui
nou ambasador român la Washington, Ceaușescu a cerut SUA acordarea clauzei națiunii celei mai
favorizate, întrucât aceasta facilita creșterea volumului schimburilor comerciale între cele două țări
[…]. Datorită percepției pozitive pe care o avea România în Occident și mai ales în Statele Unite, în
septembrie 1967, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales președinte al Adunării
Generale a Organizației Națiunilor Unite. […] Un alt lider alături de care Ceaușescu a ținut să se
afișeze a fost cel al Franței. […] Venit la București după o escală la Moscova și una la Varșovia,
Charles de Gaulle a fost auditorul perfect pentru declarațiile lui Ceaușescu în favoarea desființării
blocurilor politico-militare […].”
(I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova)

I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova

I.12 p

textul 2

Numiți un lider politic român, precizat în sursa B.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Nicolae Ceaușescu.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Nicolae Ceaușescu/Ceaușescu, Corneliu Mănescu Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Nicolae Ceaușescu/Ceaușescu, Corneliu Mănescu Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).2 p
Textul 1

„Pe măsură ce ostilitățile chino-sovietice se adânceau, Gheorghiu-Dej și-a atribuit rolul de
mediator între cele două centre comuniste rivale. În loc să urmeze calea Moscovei în relațiile cu
celelalte partide și state comuniste, Gheorghiu-Dej a început să dezvolte legături independente cu
acestea. Ceaușescu a fost și el implicat în diplomația mișcării comuniste mondiale. Împreună cu
prim-ministrul, Ion Gheorghe Maurer, el a mers în China, Coreea de Nord și URSS în anii 1963 și
1964, pentru convorbiri cu Mao, Kim Ir Sen și Hrușciov. […] Declarația Partidului Muncitoresc Român
din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua
filozofie a P.M.R. […]. În acest document fundamental, comuniștii români […] au subliniat
angajamentul lor față de principiile independenței și suveranității naționale, deplinei egalități,
neamestecului în treburile interne ale altor state și partide, precum și principiul cooperării bazate pe
avantaj reciproc […]. Documentul respingea în mod direct statutul privilegiat al Moscovei în cadrul
mișcării comuniste mondiale […]. În același timp, România a manifestat un interes crescând pentru
îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej a vizitat
Statele Unite ale Americii […], iar prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a vizitat Franța […].”
(V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate)

V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate

I.22 p

textul 1

Precizați, din sursa A, o informație referitoare la Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Declarația din aprilie 1964 susținea independența și suveranitatea națională și neamestecul în treburile interne.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua filozofie a P.M.R.; respingea statutul Moscovei în cadrul mișcării comuniste etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Declarația Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964 cu privire la principalele probleme ale mișcării comuniste mondiale rezuma noua filozofie a P.M.R.; respingea statutul Moscovei în cadrul mișcării comuniste etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).2 p

I.36 p

textul 1, textul 2

Menționați două spații istorice la care se referă atât sursa A, cât și sursa B.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Franța și Statele Unite ale Americii.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Prima componentă corectă a răspunsului. câte 3 puncte pentru oricare două dintre răspunsurile: România, Moscova, URSS, Statele Unite ale Americii/SUA, Franța, Occident Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț). (3px2=6p)Prima componentă corectă a răspunsului. câte 3 puncte pentru oricare două dintre răspunsurile: România, Moscova, URSS, Statele Unite ale Americii/SUA, Franța, Occident Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț). (3px2=6p)3 p
  2. A doua componentă corectă, distinctă. câte 3 puncte pentru oricare două dintre răspunsurile: România, Moscova, URSS, Statele Unite ale Americii/SUA, Franța, Occident Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț). (3px2=6p)A doua componentă corectă, distinctă. câte 3 puncte pentru oricare două dintre răspunsurile: România, Moscova, URSS, Statele Unite ale Americii/SUA, Franța, Occident Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț). (3px2=6p)3 p

I.43 p

textul 1, textul 2

Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că în lumea comunistă există ostilități chino-sovietice.

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) Adevărat

I.57 p

textul 2

Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Cauză: România era percepută pozitiv în Occident și mai ales în SUA. Efect: Corneliu Mănescu a fost ales președinte al Adunării Generale a ONU în 1967.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. 7 puncte pentru scrierea oricărei relații cauză-efect stabilite între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect) Exemple: cauză: întrucât aceasta facilita creșterea volumului schimburilor comerciale între cele două țări și efect: Ceaușescu a cerut SUA acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate SAU cauză: Datorită percepției pozitive pe care o avea România în Occident și mai ales în Statele Unite și efect: în septembrie 1967, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales președinte al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite etc.7 puncte pentru scrierea oricărei relații cauză-efect stabilite între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect) Exemple: cauză: întrucât aceasta facilita creșterea volumului schimburilor comerciale între cele două țări și efect: Ceaușescu a cerut SUA acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate SAU cauză: Datorită percepției pozitive pe care o avea România în Occident și mai ales în Statele Unite și efect: în septembrie 1967, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales președinte al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite etc.7 p

I.66 p

Prezentați două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Naționalizarea din 1948 a transferat principalele întreprinderi în proprietatea statului, asigurând controlul economiei. Represiunea prin Securitate, creată în 1948, a urmărit eliminarea opozanților prin supraveghere, arestări și închisori politice.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Menționezi primul fapt sau prima practică. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)Menționezi primul fapt sau prima practică. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)1 p
  2. Prezinți primul exemplu prin două informații. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)Prezinți primul exemplu prin două informații. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)2 p
  3. Menționezi al doilea fapt sau a doua practică. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)Menționezi al doilea fapt sau a doua practică. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)1 p
  4. Prezinți al doilea exemplu prin două informații. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)Prezinți al doilea exemplu prin două informații. câte 1 punct pentru menționarea oricăror două practici politice din statul român, utilizate în primul deceniu din perioada stalinismului (1px2=2p) Exemple: adoptarea Constituției din 1952, cenzura, colectivizarea etc. câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la practica politică (2px2=4p)2 p

I.74 p

Menționați o constantă în desfășurarea acțiunilor politice care au avut loc în România, în perioada 1946-1947.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Falsificarea alegerilor din 1946 și înlăturarea monarhiei în 1947 au urmărit concentrarea puterii în mâinile comuniștilor și eliminarea adversarilor politici.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. 4 puncte pentru menționarea oricărei constante în desfășurarea acțiunilor politice care au avut loc în România, în perioada 1946-1947 Exemple: vizează preluarea puterii de către comuniști, se urmărește înlăturarea regimului politic democratic etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).4 puncte pentru menționarea oricărei constante în desfășurarea acțiunilor politice care au avut loc în România, în perioada 1946-1947 Exemple: vizează preluarea puterii de către comuniști, se urmărește înlăturarea regimului politic democratic etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).4 p

Subiectul al II-lea 30 p

Textul 3

„Ștefan cel Mare a încercat inițial să aibă relații bune cu toți vecinii [...]. Cu Ungaria, raporturile
au ajuns încordate, mai ales după reluarea Chiliei de către moldoveni, în 1465. [...] În 1467, spre
iarnă, regele Ungariei însuși, în fruntea unei oști, l-a atacat pe Ștefan cel Mare, considerat «vasal
necredincios». Rezultatul a fost însă defavorabil, căci în lupta de la Baia (1467) oastea ungară a fost
învinsă de români [...].
Moldova era presată tot mai tare [de Imperiul Otoman] să cedeze Chilia [...] și Cetatea Albă.
În aceste împrejurări, domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, a rupt legăturile cu Poarta [Imperiul
Otoman], a refuzat plata tributului și cedarea cetăților pontice [Chilia și Cetatea Albă]. [...] Drept
urmare, sultanul a trimis în Moldova peste 100 000 de oameni [...]. Ștefan cel Mare [...] obține o
însemnată victorie împotriva otomanilor, la Vaslui (Podul Înalt), în 10 ianuarie 1475. [...] În anul
următor, domnul român s-a aflat singur înaintea sultanului [...] venit cu o oaste impresionantă [...] la
Războieni (Valea Albă), în 26 iulie 1476, unde «au biruit păgânii pe creștini». [...] În 1484, sultanul
avea să ocupe cele două importante cetăți [...].
După un scurt conflict armat cu Polonia, domnul Moldovei a recunoscut suzeranitatea regelui
polon Cazimir al IV-lea, prin tratatul din 1459. [...] Tratatele moldo-polone au fost periodic înnoite,
fiindcă Ștefan cel Mare a avut nevoie decenii întregi de sprijin contra turcilor. [...] Pe tronul Poloniei
a ajuns Ioan Albert, care la 1497 intra în Moldova în fruntea unei oștiri de 100 000 de oameni [...].
Ștefan [cel Mare] strânge o armată de 40 000 de oșteni, ajutată de 2 000 de turci, de trupe muntene
și transilvane. [...] Armata polonă a fost așteptată, în [...] 1497, la Codrii Cosminului (Dumbrava
Roșie), unde a fost învinsă. [...] În urma unei expediții moldovenești în Polonia, în 1499 s-a încheiat
un tratat moldo-polon, definitivat la Hârlău, în care cele două țări apar drept parteneri egali.‟
(I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova)

I. A. Pop, I. Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova

II.12 p

textul 3

Numiți domnul Moldovei precizat în sursa dată.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Ștefan cel Mare.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. 2 puncte pentru răspunsul: Ștefan cel Mare Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).2 puncte pentru răspunsul: Ștefan cel Mare Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).2 p

II.22 p

textul 3

Precizați secolul în care se desfășoară evenimentele din sursa dată.

Vezi rezolvarea

Răspuns: Secolul al XV-lea.

II.36 p

textul 3

Menționați o luptă din 1475-1476 și o cauză a conflictelor dintre Moldova și Imperiul Otoman, la care se referă sursa dată.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Lupta de la Vaslui din 1475; o cauză era refuzul lui Ștefan cel Mare de a mai plăti tributul otomanilor.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Prima componentă corectă a răspunsului. 3 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Vaslui (Podul Înalt)/Vaslui/Podul Înalt, Războieni (Valea Albă)/Războieni/Valea Albă 3 puncte pentru menționarea oricărei cauze a conflictelor dintre Moldova și Imperiul Otoman, la care se referă sursa dată Exemple: a refuzat plata tributului; a refuzat cedarea cetăților Chilia și Cetatea Albă etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).Prima componentă corectă a răspunsului. 3 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Vaslui (Podul Înalt)/Vaslui/Podul Înalt, Războieni (Valea Albă)/Războieni/Valea Albă 3 puncte pentru menționarea oricărei cauze a conflictelor dintre Moldova și Imperiul Otoman, la care se referă sursa dată Exemple: a refuzat plata tributului; a refuzat cedarea cetăților Chilia și Cetatea Albă etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).3 p
  2. A doua componentă corectă, distinctă. 3 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Vaslui (Podul Înalt)/Vaslui/Podul Înalt, Războieni (Valea Albă)/Războieni/Valea Albă 3 puncte pentru menționarea oricărei cauze a conflictelor dintre Moldova și Imperiul Otoman, la care se referă sursa dată Exemple: a refuzat plata tributului; a refuzat cedarea cetăților Chilia și Cetatea Albă etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).A doua componentă corectă, distinctă. 3 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Vaslui (Podul Înalt)/Vaslui/Podul Înalt, Războieni (Valea Albă)/Războieni/Valea Albă 3 puncte pentru menționarea oricărei cauze a conflictelor dintre Moldova și Imperiul Otoman, la care se referă sursa dată Exemple: a refuzat plata tributului; a refuzat cedarea cetăților Chilia și Cetatea Albă etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).3 p

II.46 p

textul 3

Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la evenimentele militare desfășurate în perioada 1465-1467.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Moldovenii au reluat Chilia în 1465. În 1467, la Baia, oastea ungară a fost învinsă de români.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Prima componentă corectă a răspunsului. câte 3 puncte pentru menționarea, din sursa dată, a oricăror două informații referitoare la evenimentele militare desfășurate în perioada 1465-1467 (3px2=6p) Exemple: Cu Ungaria, raporturile au ajuns încordate, mai ales după reluarea Chiliei de către moldoveni, în 1465.; În 1467, spre iarnă, regele Ungariei însuși, în fruntea unei oști, l-a atacat pe Ștefan cel Mare; românii s-au confruntat cu oastea ungară în lupta de la Baia (1467) etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).Prima componentă corectă a răspunsului. câte 3 puncte pentru menționarea, din sursa dată, a oricăror două informații referitoare la evenimentele militare desfășurate în perioada 1465-1467 (3px2=6p) Exemple: Cu Ungaria, raporturile au ajuns încordate, mai ales după reluarea Chiliei de către moldoveni, în 1465.; În 1467, spre iarnă, regele Ungariei însuși, în fruntea unei oști, l-a atacat pe Ștefan cel Mare; românii s-au confruntat cu oastea ungară în lupta de la Baia (1467) etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).3 p
  2. A doua componentă corectă, distinctă. câte 3 puncte pentru menționarea, din sursa dată, a oricăror două informații referitoare la evenimentele militare desfășurate în perioada 1465-1467 (3px2=6p) Exemple: Cu Ungaria, raporturile au ajuns încordate, mai ales după reluarea Chiliei de către moldoveni, în 1465.; În 1467, spre iarnă, regele Ungariei însuși, în fruntea unei oști, l-a atacat pe Ștefan cel Mare; românii s-au confruntat cu oastea ungară în lupta de la Baia (1467) etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).A doua componentă corectă, distinctă. câte 3 puncte pentru menționarea, din sursa dată, a oricăror două informații referitoare la evenimentele militare desfășurate în perioada 1465-1467 (3px2=6p) Exemple: Cu Ungaria, raporturile au ajuns încordate, mai ales după reluarea Chiliei de către moldoveni, în 1465.; În 1467, spre iarnă, regele Ungariei însuși, în fruntea unei oști, l-a atacat pe Ștefan cel Mare; românii s-au confruntat cu oastea ungară în lupta de la Baia (1467) etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).3 p

II.510 p

textul 3

Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la relațiile Moldovei cu Polonia, susținându-l cu două informații selectate din sursă.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Relațiile Moldovei cu Polonia au alternat între cooperare și conflict. Ștefan a recunoscut suzeranitatea regelui polon prin tratatul din 1459, dar în 1497 armata polonă a invadat Moldova și a fost învinsă la Codrii Cosminului.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Formulezi un punct de vedere susținut de cel puțin o informație relevantă din sursă.Formulezi un punct de vedere susținut de cel puțin o informație relevantă din sursă.4 p
  2. Selectezi prima informație care susține explicit punctul de vedere.Selectezi prima informație care susține explicit punctul de vedere.3 p
  3. Selectezi a doua informație distinctă care susține punctul de vedere.Selectezi a doua informație distinctă care susține punctul de vedere.3 p

II.64 p

Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia românii participă la relațiile internaționale în secolele al XVI-lea - al XVIII-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.)

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Românii au participat la relațiile internaționale prin tratatul de la Luțk din 1711, deoarece Dimitrie Cantemir căuta sprijin pentru înlăturarea dominației otomane. Alianța cu Petru I prevedea cooperarea cu Rusia și recunoașterea drepturilor Moldovei. Așadar, acest acord diplomatic din secolul al XVIII-lea demonstrează participarea românilor la politica regională.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. 4 puncte pentru argumentarea afirmației date - prezentarea oricărui fapt istoric relevant (de exemplu: Tratatul de la Alba Iulia, lupta de la Stănilești etc. ) prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.)4 puncte pentru argumentarea afirmației date - prezentarea oricărui fapt istoric relevant (de exemplu: Tratatul de la Alba Iulia, lupta de la Stănilești etc. ) prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.)4 p

Subiectul al III-lea 30 p

III30 p

Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea - primele trei decenii ale secolului al XX-lea, având în vedere: - precizarea unui eveniment desfășurat în spațiul românesc, în anul 1859; - menționarea a două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea și a câte unui aspect referitor la fiecare dintre acestea; - prezentarea unui fapt istoric prin care se urmărește realizarea României Mari, desfășurat în cadrul relațiilor internaționale; - formularea unui punct de vedere referitor la consolidarea României Mari în deceniul trei al secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric. Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.

Cam 2 pagini

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Evoluția statului român din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în primele trei decenii ale secolului al XX-lea a legat unirea Principatelor de realizarea și consolidarea României Mari. Reforme interne și alianțe externe au susținut aceste obiective.

Un eveniment esențial din 1859 a fost dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza: la 5 ianuarie în Moldova și la 24 ianuarie în Țara Românească. Alegerea aceleiași persoane a realizat unirea de fapt a celor două Principate. Ea a exprimat voința unioniștilor și a deschis calea creării instituțiilor comune. În anii următori, recunoașterea unirii administrative a permis funcționarea unui singur guvern și a unei singure adunări la București.

În deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, adică între 1861 și 1870, a fost adoptată reforma agrară din 1864. Un aspect al acesteia era desființarea clăcii și împroprietărirea unei părți a țăranilor, ceea ce modifica raporturile de proprietate și de muncă. O a doua măsură a fost legea instrucțiunii publice din 1864, care prevedea obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Cele două reforme urmăreau modernizarea societății: țăranii deveneau proprietari, iar educația de bază se extindea. Aplicarea lor a întâmpinat dificultăți, dar a consolidat rolul statului în organizarea vieții sociale.

Un fapt desfășurat în relațiile internaționale pentru realizarea României Mari a fost încheierea alianței cu Antanta în august 1916. Guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a negociat recunoașterea drepturilor României asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria. Tratatul politic și convenția militară au stabilit condițiile intrării în război. Deoarece scopul național era unirea acestor provincii cu statul român, România a declarat război Austro-Ungariei și a început ofensiva în Transilvania. Campania a avut ulterior dificultăți grave, dar opțiunea diplomatică și militară s-a înscris în procesul care a dus la unirile din 1918.

Consider că România Mare s-a consolidat în deceniul al treilea prin unificarea instituțională și juridică. Un argument este adoptarea Constituției din 1923. Deoarece provinciile unite proveneau din sisteme administrative diferite, statul avea nevoie de un cadru comun al organizării politice. Constituția a definit România ca stat național, unitar și indivizibil, a garantat drepturi și libertăți și a consacrat votul universal masculin. În acest fel, locuitorii întregului teritoriu intrau sub aceeași lege fundamentală. Așadar, constituția a întărit unitatea statului și organizarea sa democratică, chiar dacă practica politică avea limite.

Construcția statului a fost un proces succesiv: unirea politică a fost urmată de modernizare, extindere teritorială și integrarea provinciilor în instituții comune.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. precizarea oricărui eveniment desfășurat în spațiul românesc, în anul 1859 (de exemplu: întrunirea adunării elective de la Iași/București, alegerea lui Al. I. Cuza ca domn al Moldovei/al Țării Românești etc.)precizarea oricărui eveniment desfășurat în spațiul românesc, în anul 1859 (de exemplu: întrunirea adunării elective de la Iași/București, alegerea lui Al. I. Cuza ca domn al Moldovei/al Țării Românești etc.)2 p
  2. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)Elementul 1 din 4. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)3 p
  3. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)Elementul 2 din 4. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)3 p
  4. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)Elementul 3 din 4. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)3 p
  5. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)Elementul 4 din 4. menționarea oricăror două măsuri de politică internă adoptate în statul român, în deceniul șapte al secolului al XIX-lea (de exemplu: Legea rurală, Legea instrucțiunii publice, Constituția din 1866 etc.) și a oricărui aspect referitor la fiecare dintre acestea (de exemplu: emanciparea țăranilor, rezolvă parțial problema agrară etc.; învățământul primar este obligatoriu și gratuit, contribuie la modernizarea societății românești etc.; numele statului e România, consacră principiul separării puterilor în stat etc.) (3px4=12p)3 p
  6. menționarea oricărui fapt istoric prin care se urmărește realizarea României Mari, desfășurat în cadrul relațiilor internaționale (de exemplu: încheierea convențiilor cu Antanta în 1916, participarea la Primul Război Mondial (1914-1918) etc.)menționarea oricărui fapt istoric prin care se urmărește realizarea României Mari, desfășurat în cadrul relațiilor internaționale (de exemplu: încheierea convențiilor cu Antanta în 1916, participarea la Primul Război Mondial (1914-1918) etc.)2 p
  7. prezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric și se utilizează relația cauză-efectprezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric și se utilizează relația cauză-efect3 p
  8. formularea oricărui punct de vedere referitor la consolidarea României Mari în deceniul trei al secolului al XX-lea (de exemplu: Consolidarea României Mari în deceniul trei al secolului al XX-lea s-a realizat prin măsuri legislative.; Practicile politice democratice din deceniul trei al secolului al XX-lea au contribuit la consolidarea României Mari. etc.)formularea oricărui punct de vedere referitor la consolidarea României Mari în deceniul trei al secolului al XX-lea (de exemplu: Consolidarea României Mari în deceniul trei al secolului al XX-lea s-a realizat prin măsuri legislative.; Practicile politice democratice din deceniul trei al secolului al XX-lea au contribuit la consolidarea României Mari. etc.)1 p
  9. susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric - prezentarea oricărui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.) Ordonarea și exprimarea ideilor menționate - 6 puncte distribuite astfel:susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric - prezentarea oricărui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.) Ordonarea și exprimarea ideilor menționate - 6 puncte distribuite astfel:4 p
  10. utilizarea limbajului istoric adecvatutilizarea limbajului istoric adecvat2 p
  11. structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie)structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie)1 p
  12. respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istoricerespectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice2 p
  13. respectarea limitei de spațiurespectarea limitei de spațiu1 p
Ai terminat? Bifează pe barem ce ai făcut și află câte puncte ai fi luat. Alte subiecte de istorie.