Bacalaureat 2026 la istorie: sesiunea specială

La două săptămâni după instalarea în funcție a guvernului condus de P. Groza, la 23
martie 1945, acesta a emis un decret-lege cu privire la reforma agrară. Decretul-lege prevedea
exproprierea tuturor domeniilor de peste 50 de hectare aflate în proprietatea particulară și [...] nu
oferea niciun fel de compensații. [...] Confiscarea tuturor utilajelor de pe moșiile expropriate a
constituit un aspect semnificativ al reformei, întrucât acestea au fost folosite pentru dotarea noilor
centre de închiriere a mașinilor agricole pentru țărani [...]. Aceste centre au reprezentat un pas
important spre colectivizarea forțată de mai târziu [...]. Ca să convingă țăranii [...] de seriozitatea
angajamentului său de a menține proprietatea particulară, guvernul a cerut efectuarea unei plăți
către stat pentru pământul primit. Suma era mică, nu constituia o povară financiară [...], însă era
importantă, întrucât Partidul Comunist [...] s-a folosit de aceasta pentru a dovedi țăranilor că
proprietatea lor asupra pământului este definitivă. [...]
Guvernul Groza [...] a dat o atenție primordială industriei. El a urmat îndeaproape principiile
și strategia schițate la Conferința Națională a Partidului Comunist din octombrie 1945.
(

În prima etapă, între 1948-1950, s-au „naționalizat“, adică s-au confiscat întreprinderile
industriale, bancare, spitale și farmacii, teatre, cinematografe, magazine, locuințe etc. [...] Practic,
proprietatea privată a fost desființată. [...] În 1949 a început colectivizarea forțată, adică o confiscare
mascată a pământului individual, terminată în 1962, după multe intimidări, abuzuri, arestări și crime.
Țăranii se opuneau răpirii pământurilor lor și treceau la rezistențe de diferite tipuri aproape peste tot.
[...] Până la urmă, 96% din pământul arabil făcea parte din „gospodării agricole colective“ - G. A. C.
(numite ulterior „cooperative agricole de producție“ - C. A. P.). Se spunea că pământul și uneltele
nu mai aparțineau țăranilor ca persoane ci comunităților de țărani când de fapt totul era confiscat și
controlat de stat.
În economie, [...] totul era trecut în planuri cincinale (de cinci ani) și decenale (de 10 ani) care
trebuiau să conducă la „succese istorice“ și la „realizări epocale“. Partidul Comunist, numit între anii
1948 și 1965 Partidul Muncitoresc Român, controla și dirija totul. [...] În fruntea partidului s-a aflat
până în 1965 Gheorghe Gheorghiu-Dej. (

Revoluționarii moldoveni, [...] ajunși dincolo de Carpați, au rămas profund impresionați de
Adunarea de la Blaj. La 12 mai 1848, la Brașov, ei au redactat programul cunoscut sub denumirea
de Prințipiile noastre pentru reformarea patriei, care prevedea: [...] împroprietărirea țăranilor fără
despăgubire [...], „unirea Moldovei și a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc“. [...]
Comitetul revoluționar și comitetul executiv au pregătit [...] declanșarea revoluției în Țara
Românească [...]. Au decis trecerea la acțiune, hotărându-se ca procesul revoluționar să înceapă la
9 iunie 1848, la București, dar și în alte locuri: Islaz, Telega, Ocnele Mari etc. [...] Aflând de proiectele
de acțiune ale Comitetului revoluționar și de apropiata izbucnire a revoluției, autoritățile [...] au trecut
la măsuri represive, efectuând arestări în rândul fruntașilor revoluționari. Din această cauză, în mai
multe puncte din țară, [...] revoluția n-a putut izbucni.
Declanșarea revoluției la Islaz s-a putut realiza în condiții optime [...]. Au fost de față Ion
Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu și preotul Radu Șapcă, cel dintâi citind Proclamația [...]. La
primul punct s-a definit „poziția internațională“ a Țării Românești, care rămânea „în aceleași legături
[...] cu Înalta Poartă [Imperiul Otoman]“ [...]. Totodată, Țara Românească își proclama deplina
„neatârnare administrativă și legislativă“, deci autonomia, respingându-se orice amestec al vreunei
puteri din afară [...]. Prin Proclamație, egalitatea politică a cetățenilor, libertatea „absolută“ a tiparului
și desființarea rangurilor boierești ofereau temeiul social noii construcții a societății. [...] În fruntea
statului rămânea, potrivit Proclamației, un domn, dar „responsabil“ și ales pe cinci ani din toate
categoriile sociale [...]. Adunarea Legislativă [...] trebuia alcătuită din „reprezentanți ai tuturor stărilor
societății“. [...] Era instituită garda națională. O atenție deosebită era dată învățământului,
instrucțiunea publică urmând a fi „egală și întreagă pentru tot românul“.
(