Urologie: afecțiunile aparatului uro-genital: ce a picat cel mai des

Răspuns: C, E

1. Chisturile renale simple sunt frecvente, de regulă benigne și descoperite întâmplător. Septurile, pereții îngroșați și alte elemente de complexitate cer evaluare suplimentară pentru excluderea unui cancer.

• A Fals: litotriția tratează calculii, nu chisturile renale.
• B Fals: majoritatea chisturilor simple nu necesită intervenție.
• C Adevărat: caracterul complex impune investigații orientate spre malignitate.
• D Fals: chistul simplu este în mod obișnuit benign.
• E Adevărat: cele mai multe leziuni simple nu produc simptome.

Răspuns: B, D, E

1. Confirmarea tuberculozei genito-urinare se bazează pe izolarea bacilului din urină. Odată confirmată, boala necesită tratament specific și evaluarea extensiei leziunilor tractului urinar superior.

• A Fals: testul tuberculinic susține expunerea, dar un rezultat pozitiv nu confirmă boala activă urinară.
• B Adevărat: izolarea Mycobacterium tuberculosis prin urocultură stabilește diagnosticul definitiv.
• C Fals: radiografiile sunt investigații suplimentare, nu metoda de confirmare etiologică.
• D Adevărat: CT sau urografia evaluează tractul superior și eventualele calcificări ori obstrucții.
• E Adevărat: conduita începe cu tratament medicamentos antituberculos.

Răspuns: B, D

1. Pielonefrita xantogranulomatoasă afectează predominant femei cu infecții urinare cronice și distruge adesea funcția rinichiului. CT este investigația preferată, iar nefrectomia este tratamentul uzual (Lawrence, p. 645).

• A Aproximativ trei sferturi dintre pacienți sunt femei în descrierea citată.
• B CT este investigația imagistică de elecție.
• C Rinichiul afectat este de obicei nefuncțional.
• D Nefrectomia este tratamentul cel mai frecvent.
• E Antecedentele de infecții urinare cronice sunt frecvente.

Răspuns: A, B

1. Carcinomul renal cu celule clare provine de obicei din tubul proximal și predomină la bărbați. Hematuria este semnul clinic cel mai frecvent, deși diagnosticul poate fi incidental. Metastazele hepatice sunt descrise ca tardive. Tratamentul localizat este nefrectomia parțială sau radicală; nefroureterectomia cu manșetă vezicală este destinată tumorilor uroteliale ale tractului superior.

• A Adevărat: origine proximal tubulară.
• B Adevărat: hematuria este semnul clinic cel mai frecvent, deși multe tumori sunt incidentale.
• C Fals pentru tiparul descris: metastazele hepatice sunt tardive.
• D Fals: predomină bărbații, aproximativ 2:1.
• E Fals: nefrectomia parțială/radicală tratează CRCC; nefroureterectomia cu manșetă este pentru tumori uroteliale superioare.

Răspuns: A, B, C, E

1. Tuberculoza genitourinară se suspectează în piurie sterilă și simptome iritative, frecvent polakiurie nedureroasă nocturnă. Poate produce stenoze și calcificări, iar confirmarea se face prin izolarea M. tuberculosis din urină. Nefrectomia poate fi indicată când afectarea extinsă lasă un rinichi nefuncțional. Hematuria nu este semnul cel mai frecvent descris pentru această patologie.

• A Adevărat: urocultură cu M. tuberculosis pentru confirmare.
• B Adevărat: nefrectomie la rinichi distrus, nefuncțional.
• C Adevărat: piurie sterilă sugestivă.
• D Fals ca semn cel mai frecvent din descriere: predomină simptome iritative precum polakiuria nocturnă.
• E Adevărat: calcificări genitourinare.

Răspuns: C, D

1. Tuberculoza urinară poate produce stricturi și afectare renală, astfel că explorarea imagistică a tractului superior este necesară, iar tratamentul începe cu medicamente antituberculoase. Urocultura cu izolarea Mycobacterium tuberculosis confirmă etiologia. Tabloul septic rapid și utilizarea drenajului percutan ca alternativă la nefrectomie descriu mai curând pielonefrita emfizematoasă.

Răspuns: A, B, C, E

1. Pielonefrita este recunoscută de obicei clinic, iar E. coli predomină etiologic; suspiciunea de sepsis impune antibiotice parenterale. Conform referinței chirurgicale, forma emfizematoasă severă are ca primă opțiune nefrectomia urgentă, pe când polakiuria nocturnă nedureroasă sugerează tuberculoză urinară.

• A Diagnosticul pielonefritei se stabilește de obicei clinic.
• B E. coli este incriminat în aproximativ 80% din cazuri în referință.
• C Suspiciunea de urosepsis impune antibioterapie parenterală.
• D Polakiuria nocturnă nedureroasă este descrisă pentru tuberculoza genitourinară.
• E Nefrectomia urgentă este opțiunea de primă intenție din referința chirurgicală pentru forma emfizematoasă; conduita clinică se individualizează.

Răspuns: B, C, D

1. Pielonefrita xantogranulomatoasă distruge progresiv parenchimul în contextul infecției urinare cronice, frecvent cu E. coli sau Proteus. Predomină la femei de vârstă mijlocie sau înaintată, rinichiul este adesea nefuncțional, iar CT este foarte util diagnosticului.

Răspuns: A, B, E

Răspuns: A, B, D, E

1. Anomaliile urinare congenitale pot deveni simptomatice din copilărie, iar rinichiul în potcoavă este cea mai frecventă fuziune renală. Obstrucția și hidronefroza favorizează infecțiile recurente; ecografia antenatală poate detecta stenoza joncțiunii pieloureterale.

Răspuns: B, D, E

1. Litiaza urinară se asociază frecvent cu microhematurie, iar recurențele justifică evaluare metabolică. Calculii ureterali sub 5 mm se pot elimina spontan. Aportul de purine favorizează calculii de acid uric; calculii de cistină provin dintr-un defect ereditar de transport. Pielonefrita obstructivă impune drenaj urgent, cu amânarea manipulării și extragerii calculului pentru a limita riscul septic.

• A Fals: purinele favorizează calculii de acid uric; cistinuria este tulburare ereditară de transport.
• B Adevărat: microhematuria este frecventă.
• C Fals: urgența este drenajul sistemului infectat, cu amânarea extragerii calculului.
• D Adevărat: litiaza recurentă justifică evaluare metabolică.
• E Adevărat: calculii ureterali sub 5 mm se pot elimina spontan.

Răspuns: C, D, E

Răspuns: A, B, C, D

1. Pielonefrita obstructivă necesită antibiotice și drenaj urgent prin stent ureteral sau nefrostomie percutanată. În faza infectată, manipularea definitivă a calculului se amână pentru a evita agravarea sepsisului. Chirurgia deschisă nu este metoda uzuală de drenaj.

• A Antibioticele singure nu rezolvă obstacolul infectat.
• B Manipularea definitivă a calculului se amână în episodul septic până la controlul infecției.
• C Prioritatea intervenției urgente este drenajul.
• D Stentul intern sau nefrostomia percutanată sunt metode de dezobstrucție urgentă.
• E Drenajul endoscopic sau percutan este uzual, nu chirurgia deschisă.

Răspuns: B, D

1. Refluxul primar rezultă dintr-un segment ureteral intramural prea scurt, care compromite mecanismul antireflux. Tratamentul previne infecțiile urinare și leziunile renale; gradele I-II se pot remite cu maturizarea. Când este necesară o reintervenție se poate utiliza Politano-Leadbetter, iar reimplantările ureterale pot fi realizate și laparoscopic.

• A Fals: segmentul intramural este prea scurt.
• B Adevărat: prevenirea ITU și afectării renale.
• C Fals: gradele I-II se remit frecvent și nu necesită de regulă chirurgie.
• D Adevărat: Politano-Leadbetter este folosit adesea la reintervenții.
• E Fals: reimplantarea se poate realiza laparoscopic.

Răspuns: A, B, C

1. Refluxul secundar poate apărea după lezarea sau modificarea dobândită a joncțiunii ureterovezicale. Implantarea embrionară laterală explică forma primară, conform p. 650.

• A Adevărat: rezecția din vecinătatea orificiului poate afecta mecanismul antireflux.
• B Adevărat: incizia orificiului ureteral poate produce reflux dobândit.
• C Adevărat: refluxul posttransplant este enumerat între formele secundare.
• D Fals: nefrostomia drenează sistemul colector renal și nu este cauza ureterovezicală enumerată.
• E Fals: această anomalie embrionară determină reflux primar.

Răspuns: B, C, E

1. Refluxul vezicoureteral primar rezultă dintr-un ureter intramural prea scurt, cu mecanism antireflux insuficient. Gradarea estimează șansa de remisie și riscul renal, iar diagnosticul apare frecvent la investigarea unei infecții urinare.

• A Dezvoltarea incompletă a peretelui anterior descrie altă malformație.
• B Traiectul intramural scurt compromite mecanismul antireflux.
• C Gradele se corelează cu prognosticul și afectarea renală.
• D Riscul crescut de adenocarcinom nu este o caracteristică a refluxului.
• E Este frecvent depistat în evaluarea ITU.

Răspuns: A, C, D, E

1. Un traiect ureteral intramural prea scurt compromite mecanismul antireflux, astfel că presiunea vezicală împinge urina spre ureter. Refluxul se descoperă frecvent după infecții urinare și se documentează prin cistouretrografie micțională; formele mici pot dispărea odată cu maturizarea joncțiunii, fără cistoscopie de rutină.

Răspuns: A, B, D, E

1. Refluxul vezicoureteral de grad mic se poate remite prin maturizarea joncțiunii ureterovezicale, iar diagnosticul se bazează pe cistouretrografia micțională. Scintigrafia caută cicatrici renale, iar tratamentul urmărește prevenirea infecțiilor și conservarea funcției renale.

Răspuns: C, D, E

1. HBP începe în zona de tranziție și este evaluată prin simptome, examen clinic și investigații adaptate, fără a se defini prin PSA. Alfa1-blocantele relaxează componenta musculară, iar inhibitorii de 5-alfa-reductază reduc volumul glandular în cazurile indicate. Pentru prostate foarte mari, peste 100 g în bibliografie, se poate utiliza adenomectomia deschisă sau robotică.

• A Fals: evaluarea HBP este clinică, cu simptome, tușeu și investigații; PSA nu definește screeningul HBP.
• B Fals: alfa1-blocantele, nu beta-blocantele, relaxează componenta musculară.
• C Adevărat: inhibitori de 5-alfa-reductază în forme simptomatice selectate.
• D Adevărat: zona de tranziție.
• E Adevărat: abord deschis/robotic pentru prostate foarte mari în conduita descrisă.

Răspuns: A, D, E

1. HBP se dezvoltă periuretral și poate produce obstrucție subvezicală fără o relație simplă între volum și simptome. Tratamentul îndepărtează sau reduce țesutul obstructiv, păstrând capsula prostatică în intervențiile pentru adenom.

• A Dimensiunea prostatei nu se corelează direct cu intensitatea simptomelor.
• B Leucocituria nu este obligatorie; sumarul urinar poate fi normal.
• C Antibioticele tratează infecția prostatică, nu hiperplazia benignă în sine.
• D Localizarea periuretrală explică obstrucția subvezicală.
• E Capsula se păstrează în chirurgia HBP.

Răspuns: B, C, D

1. Prostatita acută produce inflamație dureroasă și tumefiere prostatică, uneori suficientă pentru retenție urinară. Este tratată cu antibiotice active pe bacteriile implicate, predominant bacili Gram negativi.

• A Agentul cel mai frecvent este Escherichia coli.
• B Tratamentul antibiotic cu spectru larg este indicat.
• C Glanda este tumefiată, moale și sensibilă.
• D Edemul sever poate determina retenție acută.
• E Alfa-blocantele sunt prima linie pentru HBP, nu tratamentul etiologic al prostatitei acute.

Răspuns: B, D, E

1. Infecția bacteriană acută a prostatei produce rapid durere, febră și sensibilitate marcată la examinare. Edemul poate bloca evacuarea vezicii; agenții sunt de obicei Gram-negativi, iar debutul tipic este după a doua decadă.

Răspuns: B, C, D

1. Incontinența de efort reflectă insuficiența rezistenței uretrale, iar incontinența prin imperiozitate poate proveni din contracții involuntare ale detrusorului. Pierderea continuă de urină după un travaliu dificil sugerează o fistulă.

• A Fals: pierderea precedată de nevoie imperioasă definește incontinența prin imperiozitate, nu pe cea de efort.
• B Adevărat: necroza prin presiune după travaliu prelungit poate produce o fistulă vezico-vaginală.
• C Adevărat: bandeleta transvaginală crește susținerea și rezistența uretrală.
• D Adevărat: anticolinergicele reduc contracțiile involuntare ale detrusorului.
• E Fals: anticolinergicele nu corectează mecanismul sfincterian al incontinenței de efort.

Răspuns: B, C, D

1. Cistita interstițială este un sindrom dureros vezical cu etiologie neelucidată și uroculturi de obicei negative. Diagnosticul este de excludere, iar explorările pot arăta inflamație cronică și leziuni Hunner.

• A Fals: nu este descrisă ca o infecție uzuală cu bacili Gram-negativi.
• B Adevărat: afectează predominant femeile.
• C Adevărat: biopsia poate evidenția inflamație cronică, fibroză și mastocite.
• D Adevărat: cistoscopia poate identifica ulcerații Hunner sau glomerulații.
• E Fals: antibioticul empiric aparține abordării unei cistite bacteriene, nu tratamentului specific al acestui sindrom.

Răspuns: A, E

1. Cistita interstițială este un sindrom dureros vezical cu simptome iritative și culturi de obicei sterile; glomerulațiile pot fi evidențiate cistoscopic (Lawrence, p. 655).

• A Durerea hipogastrică și simptomele iritative definesc tabloul descris.
• B Afectarea este predominant feminină.
• C Uroculturile sunt de regulă negative.
• D Instilațiile enumerate pot ameliora temporar simptomele, nu le accentuează în mod caracteristic.
• E Peteșiile submucoase sunt denumite glomerulații.

Răspuns: A, B, C

1. Cistita interstițială este un sindrom dureros vezical cu simptome iritative și culturi tipic negative. Diagnosticul este de excludere, iar simptomele pot fluctua. Nu reprezintă o infecție bacteriană obișnuită tratată empiric cu antibiotic.

• A Diagnosticul necesită excluderea infecției, tumorilor și altor cauze.
• B Culturile bacteriene, virale și fungice sunt tipic negative.
• C Ameliorările și exacerbările periodice sunt caracteristice.
• D Antibioticul empiric nu este tratamentul inițial de rutină al acestui sindrom neinfecțios.
• E Bacilii gram-negativi caracterizează cistita bacteriană, nu etiologia stabilită a cistitei interstițiale.

Răspuns: A, C, D, E

1. Incontinența reprezintă pierderea involuntară a urinei și poate apărea prin prea plin într-o vezică aflată în retenție, prin imperiozitate sau continuu în fistulele urinare. Contracțiile detrusoriene involuntare explică incontinența prin imperiozitate, în timp ce incontinența de efort rezultă din insuficiența mecanismului de continență la creșterea presiunii abdominale.

Răspuns: C, E

1. Diabetul și scleroza multiplă pot afecta căile nervoase ale erecției și produc disfuncție neurogenă. Adenoamele hipofizare acționează de obicei endocrin, prin modificarea prolactinei sau testosteronului, iar hiperlipidemia și fumatul favorizează mecanismul vascular. La același pacient pot coexista mai multe mecanisme.

• A Fals pentru mecanismul neurogen obișnuit: adenomul produce disfuncție hormonală.
• B Fals pentru mecanismul cerut: hiperlipidemia favorizează insuficiența arterială.
• C Adevărat: neuropatie diabetică.
• D Fals pentru mecanismul obișnuit cerut: fumatul favorizează afectarea vasculară.
• E Adevărat: demielinizarea din scleroza multiplă afectează căile erecției.

Răspuns: A, B, C

1. Erecția poate fi compromisă de afectarea căilor nervoase spinale sau periferice; operațiile pelvine pot leza bandeletele neurovasculare.

• A Leziunile medulare pot întrerupe căile erecției.
• B Scleroza multiplă este cauză neurologică.
• C Prostatectomia poate leza bandeletele neurovasculare.
• D Hipogonadismul este o cauză endocrină.
• E Adenomul hipofizar poate produce disfuncție prin mecanism hormonal.

Răspuns: A, D, E

1. Erecția necesită funcționarea coordonată a mecanismelor vasculare, endocrine și nervoase, iar o afectare organică este identificată la majoritatea pacienților. Clasificarea etiologică are patru categorii, dintre care cea vasculogenă este cea mai frecventă.

• A Afectarea organică depășește 85% dintre cazuri.
• B Leziunea arterială focală posttraumatică aparține cauzei vasculogene.
• C Hiperprolactinemia prin leziune hipofizară este o cauză endocrină.
• D Sunt descrise cele patru categorii etiologice enumerate.
• E Cauzele vasculogene ocupă primul loc ca frecvență.

Răspuns: C, D, E

1. Prostatectomia radicală este utilizată în principal pentru boală localizată selectată. La forme localizate cu speranță de viață sub 10 ani, monitorizarea expectativă poate fi adecvată. Deprivarea androgenică este centrală în boala metastatică și se obține medicamentos sau prin orhiectomie bilaterală. Analogii LHRH au în descrierea bibliografică relativ puține reacții severe, dar bufeturile și disfuncția sexuală sunt frecvente, iar riscurile metabolice și osoase necesită monitorizare. Radioterapia focală poate controla metastaze osoase izolate.

• A Fals ca tratament standard al bolii metastatice: prostatectomia radicală vizează de regulă boala localizată selectată.
• B Fals: poate fi indicată monitorizare expectativă, nu deprivare androgenică de rutină.
• C Adevărat în descrierea tolerabilității: reacțiile severe sunt mai puține, deși reacțiile endocrine sunt frecvente.
• D Adevărat: iradierea focală poate controla metastaze osoase izolate.
• E Adevărat: supresie prin tratament medicamentos sau orhiectomie bilaterală.

Răspuns: A, B, C, E

1. Priapismul cu flux redus apare prin drenaj venos deficitar și poate fi asociat anemiei falciforme, leucemiei, infiltrării maligne sau injecțiilor intracavernoase vasoactive. Leziunea pelvină cu fistulă vasculară crește aportul arterial și produce tiparul cu flux crescut.

• A Adevărat: siclemia poate obstrua drenajul venos.
• B Adevărat: leucemia poate produce stază.
• C Adevărat: infiltrarea malignă metastatică poate obstrua efluxul.
• D Fals pentru flux redus: fistula vasculară produce flux crescut.
• E Adevărat: substanțele intracavernoase pot produce priapism ischemic.

Răspuns: A, D, E

1. Fimoza este îngustarea fibrotică a prepuțului, favorizată de iritația cronică prin igienă deficitară sau infecții locale; diabetul este un factor predispozant. Cheia selectează A, D și E. Inelul constrictiv apărut după retragerea forțată și reducerea edemului prin compresia glandului sunt descrise în secțiunea despre parafimoză, o complicație distinctă, și explică neincluziunea B și C în această întrebare despre fimoză.

• A Adevărat: contractura fibrotică împiedică retragerea normală a prepuțului.
• B Descrie mecanismul parafimozei, posibilă pe fondul unui prepuț strâmt, și nu definiția sau etiologia fimozei cerute aici.
• C Compresia glandului este manevră de reducere a parafimozei, nu tratament al contracturii fibrotice.
• D Adevărat: igiena deficitară și infecțiile locale recurente produc iritație cronică.
• E Adevărat: diabetul este menționat ca factor predispozant.

Răspuns: A, D, E

1. Valvele uretrale posterioare sunt membrane care obstruează variabil uretra și pot afecta întregul aparat urinar superior. Diagnosticul poate fi sugerat antenatal ori prin jet urinar slab neonatal, iar dilatarea uretrei posterioare este un indiciu esențial.

• A Obstrucția poate varia ca severitate.
• B Aspectul prepuțului descrie hipospadias, nu valvele posterioare.
• C Ecografia și cistouretrografia micțională contribuie la diagnostic.
• D Jetul slab proiectat este manifestare caracteristică.
• E Dilatarea uretrei posterioare este semn imagistic important.

Răspuns: A, B, D, E

1. Valvele posterioare obstruează evacuarea vezicală, cresc presiunea urinară și pot produce reflux, dilatație ureterală și hidronefroză cu lezarea rinichilor. Nou-născutul poate avea jet slab și vezică sau rinichi palpabili; prepuțul incomplet este caracteristic mai degrabă hipospadiasului.