Traumatologie: ce a picat cel mai des

Răspuns: B, D, E

1. Clasificarea hepatică separă leziunile superficiale de rupturile profunde și de afectarea masivă ori vasculară. Gradul VI reprezintă avulsie hepatică (Lawrence, p. 98).

• A Gradul I are ruptură capsulară sub 1 cm; profunzimea de 1-3 cm corespunde gradului II.
• B Hematomul subcapsular neexpansiv care ocupă 10-50% din suprafață aparține gradului II.
• C Leziunile venoase juxtahepatice sunt grad V.
• D Dilacerarea cu profunzime peste 3 cm este grad III.
• E Ruptura care implică peste 75% dintr-un lob este grad V.

Răspuns: A, E

1. Severitatea traumatismelor hepatice este clasificată în șase grade, iar CT cu contrast permite evaluarea pacientului stabil. Rupturile parenchimatoase foarte extinse și leziunile venoase majore sunt de grad înalt și pot necesita control chirurgical urgent.

• A Clasificarea cuprinde gradele I-VI.
• B Gradul III cuprinde hematoame mari și dilacerări profunde, nu este definit de artera hepatică.
• C Leziunile majore ale venelor hepatice sau ale cavei retrohepatice pot produce hemoragie severă și pot necesita control chirurgical urgent; afirmația că nu necesită intervenție de urgență nu este valabilă în general.
• D Afectarea peste 75% sau peste trei segmente definește gradul V.
• E CT este metoda preferată la pacientul stabil hemodinamic.

Răspuns: B, C, D, E

1. Multe leziuni hepatice se autolimitează, iar CT cu contrast permite stadializarea la pacientul stabil hemodinamic. Dilacerarea sub 1 cm aparține gradului I, extravazarea activă poate necesita embolizare, iar avulsia hepatică este încadrată la gradul VI în clasificarea bibliografică.

Răspuns: B, D

1. Gradul II include hematomul subcapsular stabil care ocupă 10-50% din suprafață și hematomul intraparenchimatos stabil sub 10 cm. Leziunile capsulare superficiale sub 1 cm aparțin gradului I, iar dilacerarea peste 3 cm indică grad superior.

Răspuns: A, C, D

1. Creșterea presiunii într-o lojă fascială afectează inițial microcirculația și nervii, cu durere și simptome senzitive. Pulsul poate rămâne prezent. Diminuarea pulsului și ischemia ireversibilă sunt semne tardive, care nu trebuie așteptate pentru diagnostic și decompresie.

• A Adevărat: parestezii precoce prin suferință nervoasă.
• B Fals ca semn precoce: pulsul diminuă tardiv.
• C Adevărat: sensibilitate diminuată precoce.
• D Adevărat: durere precoce, adesea disproporționată.
• E Fals ca semn precoce: ischemia ireversibilă este complicație tardivă.

Răspuns: C, D, E

1. Sângerarea pulsatilă, hematomul expansiv și extremitatea rece, palidă, fără puls sunt semne de certitudine ale leziunii vasculare și justifică explorare rapidă. Hematomul neexpansiv și diminuarea izolată a pulsului sunt semne de probabilitate, care necesită evaluare suplimentară.

• A Fals pentru certitudine: hematomul neexpansiv este semn de probabilitate.
• B Fals pentru certitudine: pulsul diminuat izolat este semn de probabilitate.
• C Adevărat: sângerare pulsatilă.
• D Adevărat: hematom expansiv.
• E Adevărat: extremitate rece, palidă, fără puls indică ischemie evidentă.

Răspuns: A, C, D

Răspuns: A, C, D, E

1. Conduita urmărește limitarea hipertensiunii intracraniene și prevenirea leziunilor secundare, prin poziționare adecvată, sedare și osmoterapie la indicație.

• A Poziția neutră favorizează drenajul venos cerebral.
• B Capul se ridică; poziția declivă poate agrava presiunea intracraniană.
• C Sedarea reduce agitația și consumul metabolic cerebral.
• D Soluțiile hipertone pot reduce edemul și presiunea intracraniană.
• E Manitolul este un agent osmotic utilizat pentru controlul presiunii intracraniene.

Răspuns: A, B, E

1. Triada Beck exprimă umplerea cardiacă împiedicată de lichidul pericardic: stază jugulară, debit redus și atenuarea zgomotelor.

• A Distensia jugulară face parte din triadă.
• B Hipotensiunea reflectă debitul cardiac scăzut.
• C Pulsul paradoxal este scăderea, nu creșterea tensiunii în inspir.
• D Variația inspiratorie descrisă nu constituie un element al triadei.
• E Zgomotele cardiace sunt diminuate.

Răspuns: A, B, D

1. Fracturarea în două locuri a mai multor coaste vecine izolează un segment toracic care se deplasează paradoxal la respirația spontană. Hipoxemia și hipercapnia provin în mare parte din contuzia pulmonară asociată; presiunea pozitivă poate masca mișcarea, iar stabilizarea chirurgicală poate reduce morbiditatea.

Răspuns: A, C, D, E

1. Leziunea traumatică a aortei poate determina hematom mediastinal și hemotorax, cu lărgirea mediastinului, contur aortic neclar și deplasarea structurilor vecine.

• A Lărgirea peste 8 cm ridică suspiciunea.
• B Traheea poate fi împinsă spre dreapta, nu spre stânga.
• C Conturul arcului aortic se poate șterge.
• D Tubul nazogastric poate fi deviat.
• E Hemotoraxul stâng este un semn posibil.

Răspuns: C, D, E

1. Conservarea splinei este preferată când pacientul este stabil. Hemoragia necontrolată, șocul și semnele de peritonită schimbă prioritatea către controlul rapid al sângerării prin intervenție.

• A Fals: leziunea superficială fără sângerare activă poate fi gestionată conservator la pacientul stabil.
• B Fals: hematomul mic, neexpansiv, cu stabilitate circulatorie favorizează supravegherea.
• C Adevărat: distrugerea completă a splinei cu hipotensiune necesită control operator.
• D Adevărat: recidiva hemoragiei și peritonita semnalează eșecul tratamentului conservator; sunt indicate laparotomia urgentă sau intervenția de hemostază adecvată.
• E Adevărat: hemoperitoneul difuz cu șoc și hemoragie activă impune hemostază de urgență.

Răspuns: A, D

1. Angioembolizarea poate controla o hemoragie splenică la un pacient stabil, inclusiv când CT arată extravazare de contrast sau apare resângerare după conduită conservatoare. Instabilitatea cu sângerare activă și necesitatea laparotomiei pentru peritonită orientează spre tratament chirurgical de urgență.

Răspuns: A, C, D, E

1. Creșterea presiunii intraabdominale compromite perfuzia renală, cu oligurie, și împiedică excursiile diafragmatice. Complianța respiratorie scade, presiunea în căile aeriene crește, iar reducerea ventilației poate produce hipoxie și hipercapnie.

• A Adevărat: perfuzia renală redusă scade diureza.
• B Fals: presiunea în căile aeriene crește.
• C Adevărat: presiune intraabdominală crescută.
• D Adevărat: excursii diafragmatice reduse.
• E Adevărat: hipoxie prin ventilație compromisă.

Răspuns: A, B, C

1. Creșterea presiunii intraabdominale compromite perfuzia viscerală și renală și împinge diafragmul. Rezultă scăderea diurezei și creșterea presiunilor necesare ventilației, care completează triada clinică.

• A Diureza scade prin afectarea perfuziei renale.
• B Limitarea excursiei diafragmatice crește presiunea în căile aeriene.
• C Presiunea intraabdominală crescută este mecanismul central.
• D Vascularizația organelor este compromisă, nu ameliorată.
• E O presiune abdominală mică nu descrie acest sindrom.