Examen barou, absolvire INPPA, noiembrie 2023

Subiectul oficial, 50 de întrebări (Organizarea profesiei de avocat, Drept civil, Procedură civilă, Drept penal, Procedură penală), cu răspunsul din baremul oficial. Răspunzi aici, pe rând, și vezi pe loc ce ai nimerit; unde pot fi corecte mai multe variante, le alegi pe toate și apeși „Verifică”.

Sursa oficială

Subiect din 2023: răspunsurile sunt cele din baremul de atunci, după legea în vigoare la examen; la 9 întrebări legea s-a schimbat de atunci și găsești o notă după ce răspunzi.

1.1 p

Avocatul AA, căruia Decanul Baroului X i-a delegat atribuția de a desemna avocați care să acorde asistență judiciară, a desemnat, în mod repetat, pe avocatul BB pentru prestarea acestei activități, deși avocatul BB nu era înscris în Registrul de asistență judiciară. În această situație au fost încălcate dispoziții legale privitoare la:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C sau C

2.1 p

Avocatul AA, care a fost suspendat din exercitarea profesiei de avocat ca urmare a unei stări de incompatibilitate, pe o perioadă de doi ani, a formulat cerere de reînscriere pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cererea fiind adresată Decanului baroului din care făcea parte. Cererea i-a fost respinsă. În aceast context:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

3.1 p

Împotriva avocatului AA este formulată o plângere disciplinară la Consiliul Baroului B de către clientul acestuia CC, plângere prin care s-a solicitat atragerea răspunderii disciplinare a avocatului AA pentru neglijență profesională în cauza în care l-a angajat, precum și restituirea onorariului plătit avocatului în acea cauză. Știind că avocatul AA este înscris în Registrul de asistență judiciară și este membru al Comisiei de disciplină de pe lângă Baroul B, este adevărat că:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

4.1 p

La Adunarea generală a avocaților din Baroul B urmează să se aleagă organele de conducere ale baroului, membrii Comisiei de cenzori, membrii Comisiei de disciplină și delegații baroului la Congresul anual al avocaților. Avocatul AA, având o vechime neîntreruptă în profesie de 5 (cinci) ani, dorește să candideze pentru demnitățile profesiei. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

5.1 p

La data de 5 octombrie 2022, avocatul AB din cadrul Baroului X solicită transferul în baroul Y, motivat de faptul că dorește să-și schimbe domiciliul pentru a fi mai aproape de familia sa. Baroul X avizează cererea de transfer și înaintează certificatul de avizare, împreună cu dosarul de înscriere în profesie, Decanului Baroului Y. Urmare a raportului întocmit de consilierul delegat al Baroului Y, Consiliul acestuia adoptă o decizie de respingere. În această ipoteză:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

6.1 p

Între avocatul AB și clientul CD s-a încheiat un contract de asistență juridică având ca obiect asistența și reprezentarea lui CD în cadrul unui proces penal. Părțile au convenit ca onorariul să fie achitat în Euro până la data de 12 mai 2023, urmând ca plata acestuia să respecte prevederile privind regimul legal al plăților. Clientul CD nu a achitat până la data stipulată onorariul în integralitate. Raportat la această ipoteză:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

7.1 p

Pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, avocatul AB din Baroul X a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 de lei. Hotărârea disciplinară a rămas definitivă la data de 16.01.2023. După trecerea unui interval de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii disciplinare, avocatul AB nu a achitat amenda stabilită în sarcina sa. În aceste condiții, avocatul AB:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

8.1 p

Avocatul AA a fost desemnat să acorde ajutor public judiciar într-o cauză pentru beneficiarul CD. La data de 12.06.2023, beneficiarul refuză nejustificat asistența acordată de avocatul AA. În această ipoteză:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

9.1 p

Dacă, în perioada stagiului, avocatul îndrumător nu își îndeplinește, în mod nejustificat și cu rea- credință, în raport cu avocatul stagiar, obligațiile de îndrumare și asigurare a venitului minim garantat pe economia națională, atunci:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

10.1 p

În contractul de asistență juridică dintre avocat și client s-a stipulat următoarea clauză: ”Clientul va plăti doar onorariul de succes. Onorariul de succes constă în cota de ½ din terenul în suprafață de 1 hectar și se va plăti în termen de 30 de zile de la data la care se va soluționa definitiv, în mod favorabil, acțiunea în revendicare imobiliară a acestui teren”. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

11.1 p

Circulând regulamentar pe un drum național, A observă, la un moment dat, în fața sa, o alunecare de teren în derulare, care este de natură a surpa banda sa de mers, punându-l astfel în pericolul de a cădea, cu tot cu autoturism, în ravena astfel formată. În fața pericolului, A manevrează brusc autoturismul virând spre stânga și astfel ajunge pe sensul opus de mers, unde intră în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar. Pentru prejudiciile astfel cauzate, A:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

12.1 p

La data de 15.01.2022, A îi expediază lui B, nepotul său de frate, prin poștă, o ofertă autentică de donație conform căreia, dacă, în sesiunea de admitere din septembrie 2022, B este admis la studiile universitare de licență organizate de către Universitatea X, A îi va da autoturismul său. De îndată ce primește oferta de donație, B se grăbește să o accepte și îi transmite lui A acceptarea sa în formă autentică, pe care A o primește la data de 15.02.2022. B este admis la studii la Universitatea X, în sesiunea de admitere din septembrie 2022, însă, în prealabil, A a decedat, la data de 15.08.2022. În atare circumstanțe, C, nepotul de soră al lui A și acceptant nerezervatar al moștenirii lui A, a refuzat executarea donației în favoarea lui B pretinzând reducțiunea acesteia, dovedind faptul că autoturismul donat de către A era singurul activ patrimonial al unchiului său. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

13.1 p

A, un renumit portretist, în considerarea trăsăturilor faciale deosebite ale lui B, contractează cu acesta din urmă realizarea unui portret. Pe de altă parte, B avea o datorie față de C, care fusese refuzat anterior de către pictorul A, pe care dorea să-l angajeze pentru a-i realiza un portret. În aceste condiții, B îi cedează lui C creanța sa față de A, cu mențiunea că, de la data încheierii acestui contract, creanța lui C față de B se stinge. Imediat după aceasta, A primește de la C o comunicare scrisă prin care îi învederează faptul că B i-a cedat creanța sa împotriva lui A, anexând o copie a contractului încheiat între B și C. Totodată, C îi solicită lui A să îi realizeze portretul. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C sau A

14.1 p

Între X și Z a fost încheiat, sub semnătură privată, un pact de opțiune prin care X i-a comunicat lui Z că îi vinde un bun imobil din Iași la un preț de 250.000 euro, X urmând să își mențină oferta până la data de 30.10.2023. Z i-a comunicat declarația de acceptare, care a fost autentificată la notar, la data de 27.10.2023. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

15.1 p

Între A și B a fost încheiat un contract de locațiune pe un termen de 3 ani de zile, având drept obiect un apartament. După 2 ani de la data încheierii contractului, proprietarul A a vândut bunul imobil către C. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

16.1 p

A îi împuternicește pe frații B și C ca aceștia să vândă în numele său un motoscuter cu prețul de 7.500 lei, fără a se preciza că cei doi frați vor lucra împreună. Contractul de vânzare se încheie între B, în calitatea sa de reprezentant al vânzătorului A, și C, în calitate de cumpărător, pentru prețul de 7.500 lei. Suma este încasată în numerar de B, care o folosește pentru a-și renova tâmplăria din apartamentul său.

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

17.1 p

Testamentul olograf, care conține un legat universal întocmit de către defunctul A în favoarea moștenitorului B, nu a putut fi prezentat, acesta fiind distrus de terțul C. Într-un eventual litigiu:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

18.1 p

A încheie cu B un contract de locațiune având ca obiect un apartament, pe o durată de doi ani. După câteva luni, vecinul C sparge lacătul boxei aflate la subsol, dependință a apartamentului în care B era locatar, pretinzând că aceasta îi aparține. Totodată, la opt luni de la încheierea contractului, A îi solicită lui B să elibereze și o parte din mansarda comună a blocului în care exista un spălător anexă a apartamentului închiriat, arătând că un vecin deține un titlu de proprietate asupra acestui spațiu. În aceste condiții, B poate introduce cu succes acțiunea posesorie:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

19.1 p

X este victima unui dol, într-un contract de vânzare încheiat cu Z. Manoperele dolosive au provenit de la Y, care nu are calitatea de parte în contractul de vânzare. În aceste condiții, X are posibilitatea să ceară anularea contractului:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

20.1 p

Într-un contract sinalagmatic fiecare dintre părțile contractante (X și Y) s-a aflat în eroare scuzabilă asupra calităților esențiale ale uneia dintre prestații. În acest context:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

21.1 p

Reclamantul AA introduce o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul BB. La primul termen de judecată se prezintă reclamantul AA legal citat și pârâtul BB, cu toate că acesta din urmă primise citația cu 2 zile înainte de termen, iar legea prevedea că procedura de citare trebuia îndeplinită cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

22.1 p

Reclamantul AA formulează o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul BB, cu domiciliul în localitatea X, prin care a solicitat evacuarea acestuia din imobilul proprietatea reclamantului AA aflat în localitatea Y, pe calea procedurii prevăzute de art. 1034 și urm. din Codul de procedură civilă (evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept) și obligarea pârâtului BB la plata sumei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. În motivare, reclamantul AA a arătat că pârâtul BB îi ocupă absolut abuziv imobilul de un an de zile. Pârâtul BB nu a depus la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost legal citat. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

23.1 p

Prin sentința civilă nr.10/2023, pronunțată de Judecătoria P., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul RR în contradictoriu cu pârâtul PP, acesta fiind obligat să evacueze imobilul în litigiu. Împotriva acestei hotărâri judecătorești pârâtul PP a declarat apel. La primul termen de judecată în apel, apelantul-pârât PP a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a numitului GG, legal timbrată, prin care a solicitat obligarea acestuia la restituirea sumei de 10.000 lei, cu titlu de chirii achitate de apelantul-pârât PP numitului GG în perioada martie 2021 - iulie 2021. Tribunalul P a înmânat intimatului-reclamant RR, prezent la termen, un exemplar al cererii de chemare în garanție și a dispus amânarea judecării cauzei în vederea comunicării cererii de chemare în garanție către numitul GG, însoțită de copiile principalelor înscrisuri din dosar. La al doilea termen de judecată, s-au prezentat ambele părți, precum și chematul în garanție. Aceștia și-au exprimat acordul expres în sensul judecării cererii de chemare în garanție în această etapă procesuală. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

24.1 p

Într-o acțiune în anularea unui contract de locațiune, reclamantul locator învederează instanței că vrea să se judece doar cu unul dintre soții locatari, deși ambii soți sunt părți semnatare ale contractului de locațiune. În aceste condiții:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

25.1 p

Atunci când pârâtul PP, primind cererea de chemare în judecată introductivă de instanță, constată că are pretenții proprii față de pretențiile reclamantului RR și decide să formuleze cerere reconvențională:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

26.1 p

Reclamantul AA formulează o cerere prin care solicită instanței emiterea unei ordonanțe de plată în contradictoriu cu pârâtul BB. Cererea de emiterea a ordonanței de plată este comunicată legal pârâtului BB, iar acesta nu formulează întâmpinare și nu se prezintă la primul termen de judecată. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

27.1 p

La ultimul termen de judecată în fața primei instanțe, după administrarea probelor încuviințate și înainte de a acorda cuvântul părților pentru a-și susține concluziile asupra fondului cauzei, instanța invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

28.1 p

La al doilea termen de judecată, într-un litigiu având ca obiect acțiune în revendicare, aflat pe rolul Judecătoriei X, pârâtul BB invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că a înstrăinat lui CC dreptul de proprietate al terenului care face obiect al litigiului cu reclamantul AA. La dosar se depune contractul de vânzare încheiat între BB și CC, contract încheiat ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, din care rezultă că BB nu mai este posesorul terenului, posesia fiind predată lui CC la momentul încheierii contractului. În contract se face mențiune cu privire la faptul că pe rolul Judecătoriei X se află litigiul având ca obiect acțiunea în revendicare introdusă de AA. În acest context:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

29.1 p

Contestatorul AA a formulat contestație la executare cu privire la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de o sentință civilă a Judecătoriei T., în cadrul acestei contestații solicitând și suspendarea executării silite a sentinței până la soluționarea contestației la executare. Prin întâmpinare, intimatul BB a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, iar cu privire la cererea de suspendare a executării silite a solicitat respingerea acesteia, deoarece contestatorul nu justifică motive temeinice pentru admiterea ei. În răspunsul la întâmpinare, contestatorul AA solicită admiterea contestației și suspendarea executării silite, arătând că a motivat ambele cereri. Instanța învestită cu soluționarea contestației la executare:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

30.1 p

AA (soț) în calitate de reclamant, introduce o cerere de divorț în contradictoriu cu pârâta BB (soție), prin care solicită desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, invocând motive temeinice (neînțelegeri repetate cu privire la administrarea bunurilor comune, certuri determinate de programul prelungit al acesteia), continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, raporturile dintre soți fiind grav vătămate. În acest context:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

31.1 p

Văzând o mașină cu geamul deschis parcată în fața unui restaurant, X sustrage un telefon mobil aflat la vedere pe scaunul șoferului. La scurt timp, proprietarul autoturismului, Y, se întoarce la mașină și, realizând că îi lipsește telefonul mobil, îl vede pe X cum se îndepărta în grabă, astfel încât fuge după acesta și îl ajunge din urmă, cerându-i să-i restituie telefonul. X îl amenință pe Y cu un cuțit și îi aplică o lovitură cu pumnul, reușind în acest fel să scape. În urma loviturii primite, Y a suferit leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată prin 10 zile de îngrijiri medicale. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

32.1 p

X a urcat victima Y pe fereastra de la balconul apartamentului său situat la etajul 9 al unui bloc, obligând-o să sară de acolo, spunându-i că în caz contrar o va arunca el. Sub imperiul constrângerii, victima a sărit, decedând la impactul cu solul. Inculpatul răspunde pentru infracțiunea de:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

33.1 p

X a fost condamnat prin Sentința penală nr. 5/03.01.2022 a Judecătoriei A la pedeapsa închisorii de un an, a cărei executare este suspendată sub supraveghere, termenul de supraveghere fiind de 2 ani. Sentința a rămas definitivă în data de 24.01.2022 prin neapelare. X nu a mai comis nicio altă infracțiune anterior sau ulterior condamnării. În această situație, termenul de reabilitare de drept curge:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

34.1 p

Fapta lui A de a-și răpi concubina și de a o duce într-o pădure izolată, la o distanță de cinci ore de locul răpirii, unde a ținut-o alte cinci ore legată de un copac și i-a introdus două degete în vagin, în ciuda țipetelor ei și a rugăminților de a nu fi atinsă, constituie:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

35.1 p

Inculpatul X a înființat, ca asociat unic, societatea S.C. A S.R.L. având ca obiect de activitate efectuarea de transport de mărfuri, el fiind și șofer al societății. În cursul anului 2021, la sugestia unui prieten, a început să transporte droguri de risc pe ruta Olanda-România, droguri pe care le ascundea sub mărfurile transportate legal în niște compartimente special create în podeaua remorcii tirului. A efectuat trei astfel de transporturi, introducând în România droguri de risc până când a fost identificat de anchetatori. În această situație;

Răspuns (grila oficială): A și C

Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.

36.1 p

Inculpatul X, în calitate de procuror de caz, a construit un scenariu mincinos, respectiv a consemnat declarații nereale, sub pseudonim, ale numiților B, C, D, E, F, scenariu de natură să dovedească existența unor infracțiuni și să aibă drept consecință acuzarea pe nedrept a lui Y de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, despre care X avea cunoștință că este nevinovat, dar pe care dorea să se răzbune pentru un conflict particular. X a realizat acest lucru prin constrângere psihică, prin promisiuni și prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârșită asupra numiților B, C, D, E, F, determinându-i pe aceștia să dea declarații mincinoase în dosarul respectiv. În această situație, X va putea fi condamnat, printre altele, pentru:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

37.1 p

X și Y, în înțelegere și având o contribuție identică, au deschis conturi false pe o rețea de socializare folosind datele reale ale unor cetățeni străini și au postat fictiv, prin intermediul acelor conturi false, spre vânzare la licitație online, diferite produse, obținând astfel sume de bani de la mai multe persoane fără a livra produsele respective. Accesul s-a realizat prin utilizarea unor softuri de anonimizare a navigării pe Internet, folosind servere proxy pentru a zădărnici stabilirea locației fizice. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

38.1 p

La data de 03.08.2021, în jurul orei 13.10, inculpatul X conducea autoturismul marca Seat dinspre localitatea A, îndreptându-se spre localitatea B, iar pe scaunul din dreapta față al autoturismului condus de inculpat se afla Y. La un moment dat inculpatul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive și a provocat un accident rutier. În urma acestui accident, X a suferit leziuni minore în zona toracelui, în vreme ce Y a suferit leziuni multiple în zona capului, rămânând încarcerată. După accident, la fața locului s-au prezentat un echipaj SMURD, care a acordat primele îngrijiri și a procedat la descarcerarea victimei Y, precum și un echipaj al ambulanței care i-a transportat pe X și Y la spital. Y a suferit ruptură de splină, multiple fracturi și hemoragie craniană. Ulterior, la două săptămâni după începerea urmăririi penale, victima Y a decedat ca urmare a unui stop cardio-respirator intervenit pe fondul leziunilor provocate de accident. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

39.1 p

Pe fondul unei stări conflictuale, în cursul lunii martie 2022, inculpatul X a pătruns în lipsa lui Y în baraca unde aceasta locuia și i-a scos bunurile personale în fața barăcii. Baraca aparținea unei societăți, S.C. A S.R.L., nu avea uși și ferestre, fiind folosită fără drept ca locuință de către Y. În această situație, X nu a comis infracțiunea de:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

40.1 p

X, administrator al unei societăți cu răspundere limitată, și-a însușit mai multe bunuri pe care le administra, în valoare totală de 3.000.000 lei. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

41.1 p

Cu ocazia petrecerii organizate după căsătoria sa cu X, inculpatul A și o parte dintre invitați s-au încăierat cu personalul restaurantului, pe fondul unor neînțelegeri privitoare la nota de plată aferentă consumației. Inculpatul A a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, pentru infracțiunea de încăierare. La momentul trimiterii în judecată, A și X erau separați în fapt, iar înainte de primul termen de judecată la prima instanță au divorțat. În aceste condiții:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

42.1 p

Inculpatul X este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, urmărirea penală fiind efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria G. La data de 19.10.2023, ora 10.00, procurorul a dispus măsura reținerii inculpatului X pentru o durată de 24 de ore, și, în aceeași zi, a înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei G propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Judecătorul a respins propunerea de arestare preventivă, prin încheiere emisă în aceeași zi la ora 18.00, și a dispus față de inculpatul X măsura arestului la domiciliu începând cu data de 19.10.2023. Această încheiere a rămas definitivă întrucât nu a fost contestată. La data de 23.10.2023, după administrarea unor probe noi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria G a dispus schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă la omor. Raportat la speța indicată, este adevărat că:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

43.1 p

Prin rechizitoriul nr. 147/P/2022, procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AN pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. La data de 12.01.2023, cauza a fost înregistrată la Tribunalul T și a intrat în procedura de cameră preliminară. Judecătorul de cameră preliminară are următoarele obligații:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

44.1 p

Inculpatul AB a săvârșit, la vârsta de 15 ani și 2 luni, o infracțiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani. În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză medico-legală, care a concluzionat că inculpatul a avut discernământ în comiterea faptei. La vârsta de 15 ani și 10 luni, inculpatul, având încuviințarea reprezentantului său legal, solicită procurorului încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

45.1 p

Instanța pronunță achitarea inculpatului A pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală lăsând nesolutionată acțiunea civilă. În acest caz măsurile asigurătorii:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

46.1 p

Prin sentința primei instanțe, inculpatul X a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Împotriva acestei sentințe procurorul a declarat apel, dosarul aflîndu-se pe rolul unei curți de apel, la completul format din judecătorii A și B. După ce, la trei termene consecutive de judecată, au fost audiați inculpatul, martorul denunțător și alți 2 martori, cercetarea judecătorească a fost declarată încheiată, iar la termenul din 20.03.2023 s-au desfășurat dezbaterile, pronunțarea fiind amânată pentru 15 zile. Pe parcursul deliberării, la data de 22.03.2023, judecătorul A, membru în completul de apel, a fost surprins în flagrant în timp ce primea mită de la inculpatul X pentru a respinge apelul procurorului și a menține soluția primei instanțe. În aceeași zi, s-a pus în mișcare acțiunea penală atât împotriva inculpatului X, pentru infracțiunea de dare de mită, cât și împotriva judecătorului A, pentru infracțiunea de luare de mită, acesta din urmă fiind suspendat din funcție. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

47.1 p

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei G este sesizat de procuror, în cursul urmăririi penale, cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul AB. Judecătorul respinge această propunere și dispune înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Încheierea rămîne definitivă prin respingerea contestației procurorului. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

48.1 p

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria P efectuează urmărirea penală față de inculpatul X sub aspectul comiterii, în perioada ianuarie-martie 2023, a unei infracțiuni de furt de curent electric, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Față de același inculpat se dispuseseră anterior, în alte două dosare penale, soluții de renunțare la urmărirea penală, confirmate de judecătorii de cameră preliminară, pentru alte două infracțiuni distincte de furt de curent electric, una comisă în perioada februarie-martie 2021 și cealaltă în decursul lunii septembrie 2021. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

49.1 p

Prin decizia definitivă a Curții de Apel B, inculpata Y a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 3 ani, în regim de detenție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. După pronunțarea deciziei, avocatul ales, care a asigurat apărarea inculpatei pe parcursul întregului proces, constată că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru fapta pentru care a fost condamnată inculpata se împlinise în timpul judecății în apel, însă instanța de apel nu a pus în discuție acest aspect. În această situație, inculpata Y:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

50.1 p

Inculpatul X este cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni, una de abuz în serviciu și una de luare de mită. În cauză s-au luat, prin ordonanța procurorului, două măsuri asigurătorii constând în sechestrarea a două imobile ale inculpatului, una pentru a garanta confiscarea sumei date ca mită, iar cealaltă pentru a garanta repararea pagubei cauzate părții civile prin săvârșirea abuzului în serviciu. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului doar pentru infracțiunea de luare de mită. Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu s-a dispus, prin același rechizitoriu, disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor. Sunt adevărate următoarele afirmații:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

Alte subiecte

avocat definitiv, aprilie 2024aprilie 2024absolvire INPPA, noiembrie 2024avocat definitiv, septembrie 2024septembrie 2024avocat definitiv, aprilie 2023aprilie 2023avocat definitiv, septembrie 2023septembrie 2023avocat definitiv, aprilie 2022aprilie 2022absolvire INPPA, noiembrie 2022avocat definitiv, septembrie 2022septembrie 2022

Explicațiile sunt scrise de Zece după baremul oficial; răspunsul corect e mereu cel din barem. Alte subiecte.