Examen barou, avocat definitiv, martie 2019
Subiectul oficial, 100 de întrebări (Organizarea profesiei de avocat, Drept civil, Procedură civilă, Drept penal, Procedură penală), cu răspunsul din baremul oficial. Răspunzi aici, pe rând, și vezi pe loc ce ai nimerit; unde pot fi corecte mai multe variante, le alegi pe toate și apeși „Verifică”.
Subiect din 2019: răspunsurile sunt cele din baremul de atunci, după legea în vigoare la examen; la 3 întrebări legea s-a schimbat de atunci și găsești o notă după ce răspunzi.
1.1 p
D-na. avocat B.S. are calitatea de membru în Consiliul Baroului C. Clientul A.R. a sesizat Consiliului Baroului C. cu privire la săvârșirea de către dl. avocat S.T. a unor abateri disciplinare, în relația profesională pe care dl. avocat a angajat-o cu autorul sesizării. Dl. A.R. a învederat Consiliului Baroului C. faptul că l-a angajat pe dl. avocat S.T., pentru a-l reprezenta într-un litigiu având ca obiect o revendicare imobiliară. Ulterior, dl. avocat S.T. a promovat acțiunea pentru care a fost angajat, însă după opt luni de la data semnării contractului de asistență juridică, iar din cele opt termene în care s-a judecat cauza în fața instanței de fond, dl. avocat S.T. s-a prezentat în fața acestei instanțe la doar două termene, ceea ce, potrivit petentului, ar justifica antrenarea răspunderii disciplinare a avocatului. După primirea sesizării d-lui A.R., neobservând faptul că între dl. avocat S.T. și d-na. avocat B.S. există o relație de căsătorie, Consiliul Baroului C. încredințează d- nei. avocat B.S. întocmirea raportului asupra sesizării disciplinare. Aceasta întocmește raportul, apreciind că cele sesizate de client se confirmă. Prin același raport, d-na. avocat B.S. a mai învederat Consiliului Baroului C. și faptul că este soția d-lui. avocat S.T., ceea ce însă nu ar trebui să producă niciun fel de consecință asupra validității raportului pe care l-a întocmit, având în vedere că nu propune angajarea vreunei răspunderi disciplinare, iar asupra chestiunii restituirii parțiale a onorariului urmează a se pronunța Decanul Baroului C., care nu este ținut de cele reținute în conținutul raportului întocmit. Având în vedere cele mai sus descrise:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
2.1 p
Dl. avocat A.G. a încheiat cu dl. F.T. un contract de asistență juridică, prin care a stabilit faptul că onorariul de diligență este de 10.000 de euro + T.V.A. Totodată, prin același contract de asistență juridică, părțile semnatare au mai stabilit și un onorariu de succes, constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra a trei apartamente individual determinate, din cele 21 de apartamente care urmau a face obiectul acțiunii în revendicare pe care dl. avocat A.G. urma să o promoveze, în interesul lui. F.T. Acțiunea promovată de dl. avocat A.G., în numele d-lui. F.T. a fost în totalitate admisă, astfel că dl. avocat i-a solicitat, printr-o notificare, d-lui. F.T. să se prezinte la un anumit notar public, spre a încheia contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect cele trei apartamente mai sus menționate. Dl. F.T. îi răspunde d-lui. avocat A.G. că nu înțelege să-și îndeplinească această obligație asumată prin contractul de asistență juridică, astfel că dl. avocat A.G. înregistrează o acțiune în obligarea clientului la transferul dreptului de proprietate asupra celor trei apartamente în discuție, consecință a punerii în executare a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistență juridică încheiat. Instanța
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
3.1 p
Dl. avocat E.T. încheie un contract de asistență juridică cu d-na. G.F., în baza căruia se angajează să promoveze o acțiune în pretenții, prin care să obțină plata unei sume de bani, cu titlu de despăgubiri pentru un prejudiciu pe care pârâtul l-a provocat d-nei. G.F. Cu prilejul încheierii acestui contract de asistență juridică, părțile au stabilit ca onorariul cuvenit d-lui. avocat E.T., în sumă de 5.000 de lei, să fie reținut de acesta din suma recuperată de la pârât și care sumă să fie vărsată într-un cont fiduciar de către pârât, după rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da în procesul susținut de dl. avocat E.T. Procesul se încheie cu o soluție definitivă favorabilă d-nei. G.F., iar pârâtul căzut în pretenții varsă benevol suma în contul fiduciar indicat de dl. avocat E.T., în interesul și spre folosul d-nei. G.F. Dl. avocat E.T. o informează pe d-na. G.F. în privința încasării sumei, ocazie cu care d-na. G.F. arată avocatului E.T. că nu mai e de acord să-i plătească onorariul inițial convenit, pe care îl consideră mult prea mare raportat la durata și complexitatea procesului pe care dl. avocat E.T. l-a câștigat pentru ea și că e de acord să-i plătească, cu titlu de onorariu, doar suma de 2.500 de lei și numai după ce dl. avocat E.T. îi va vărsa în contul personal întreaga sumă încasată de la pârât. În fața acestei situații, raportat la rigoarea dispozițiilor legale și, respectiv, statutare, dl. avocat E.T. va putea:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
4.1 p
La data de 3 ianuarie 2019, dl. avocat T.I. și-a deschis un cabinet individual de avocat, optând pentru această formă de exercitare a profesiei, după ce renunțase la calitatea de asociat în societatea civilă profesională de avocați „T., G. și Asociații”. La data de 1 februarie 2019, același avocat adresează consiliului baroului din care face parte o cerere, prin care solicită să se ia act de împrejurarea reintrării sale în aceeași societate civilă profesională de avocați „T., G. și Asociații”. Consiliul baroului sesizat refuză să ia act de cererea d-lui. avocat T.I., pe care o apreciază ca fiind neserioasă, raportat la împrejurarea că este nerezonabil ca un avocat să părăsească o societate civilă profesională de avocați pentru a-și înființa propriul cabinet individual de avocat, iar la o lună distanță, să se întoarcă în aceeași societate, în aceeași calitate, anterior deținută, respectiv aceea de asociat în societatea civilă de avocați „T., G. și Asociații”. Consiliul baroului sesizat
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
5.1 p
Dl. avocat S.I. a formulat, în numele societății civile profesionale de avocați „S., A. și Asociații”, o cerere de transformare a acesteia în societate profesională cu răspundere limitată. Cererea a fost înregistrată la baroul din care dl. avocat S.I. face parte, fiind respinsă de decanul acestui barou. În motivarea soluției date, decanul baroului a reținut faptul că petentul nu a motivat pentru care anume rațiuni urmează ca societatea civilă profesională de avocați „S., A. și Asociații” să se transforme într-o societate profesională cu răspundere limitată. Dl. avocat S.I., în numele și în reprezentarea „S., A. și Asociații”, a solicitat consiliului baroului din care face parte să desființeze decizia decanului și să aprobe cererea sa cu obiectul mai sus indicat. Consiliul baroului sesizat:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
6.1 p
Potrivit Statutului profesiei de avocat, secretul profesional:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
7.1 p
Dl. avocat I.R. a încheiat un contract de asistență juridică, prin care s-a angajat să-l reprezinte pe dl. D.H. într-un proces având ca obiect desfacerea căsătoriei, din culpa exclusivă a soției, d-na. D.L. La câteva zile după încheierea acestui contract de asistență juridică, dl. avocat I.R. intră într-o relație amoroasă cu d-na. D.L., fără a-și da seama că aceasta este soția clientului său. Dl. avocat înregistrează acțiunea de divorț, astfel că, în scurt timp, d-na. D.L. realizează că avocatul soțului său este și amantul său. D-na. D.L. decide că nu e cazul să își informeze soțul în privința acestei împrejurări, dar ia legătura cu dl. avocat I.R., căruia îi cere să construiască apărarea d-lui. D.H. astfel încât acesta să piardă procesul sau, eventual, căsătoria să fie desfăcută din culpa exclusivă a d-lui. D.H. Pentru a fi sigură de atitudinea d-lui. avocat I.R. în susținerea procesului, d-na. D.L. îl asigură pe dl. avocat I.R. de dragostea ei, dar îi amintește totodată și faptul că nici soțul ei și nici consiliul baroului din care dl. avocat I.R. face parte, nu ar privi cu ochi buni relația dintre ei. În fața acestei situații delicate, dl. avocat I.R. are următoarele opțiuni de etică profesională:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
8.1 p
Avocatul F.F. a fost angajat de reclamantul M.M. pentru a redacta și susține cererea de apel în procesul pierdut în primă instanță, având ca obiect plata prețului neachitat, în suma de 30.000 de euro. Deși a fost angajat cu cinci zile înainte de expirarea termenului de apel, avocatul F.F. a înregistrat cererea de apel cu o zi după expirarea termenului de apel, apelul fiind respins ca tardiv formulat. Fapta avocatului F.F.
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
9.1 p
Dl. avocat A.A. este angajat de un client din străinătate și prin contractul de asistență juridică se menționează, în mod explicit, că avocatul este împuternicit să reprezinte clientul și pentru încheierea unei tranzacții în cauză. În vederea realizării tranzacției:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
10.1 p
Dl. B.C., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost eliberat din această funcție întrucât a fost condamnat definitiv, pentru o faptă de abuz în serviciu. După reabilitare, fostul judecător B.C. a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere pe care a adresat-o Baroului D. și pe care a întemeiat-o pe împrejurarea că a deținut funcția de judecător al instanței supreme. Consiliul Baroului D. i-a respins cererea d-lui B.C. Decizia Consiliului Baroului D. este:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
11.1 p
Dl. S.R., avocat în Baroul O., a formulat cerere de transfer în Baroul D. și a solicitat și certificatul de transfer. La data formulării cererii, dl. avocat S.R. înregistra restanțe mari la plata contribuțiilor profesionale la sistemul propriu de asigurări sociale al avocaților. Consiliul Baroului O. a respins cererea avocatului S.R., precum și solicitarea de a-i fi eliberat certificatul de transfer. Decizia Baroului O. este:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
12.1 p
Dl. avocat T.C., desemnat să acorde asistență judiciară lui K.N., deținut în Penitenciarul C., la primul termen, a solicitat instanței încuviințarea legăturii cu deținutul, la locul de detenție al acestuia, pentru a-i pregăti apărarea. Instanța a încuviințat cererea, iar dl. avocat T.C. s-a prezentat la Penitenciarul C., unde a solicitat permisiunea de a discuta cu K.N. Aici, K.N. a fost adus de un gardian, care însă a precizat că, potrivit conducerii așezământului penitenciar, deținutul K.N. se află în posesia unor informații care nu sunt destinate publicului (informații clasificate), astfel încât contactul acestui deținut cu avocatul nu se va putea desfășura decât în prezența și sub controlul gardianului. În această situație, dl. avocat T.C. a refuzat contactul cu clientul său și a formulat plângere la instanță. Refuzul d-lui. avocat T.C. de a lua contact cu K.N., sub supravegherea gardianului, este:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
13.1 p
Justițiabilul H.R. a formulat o cerere de ajutor public judiciar, la Judecătoria S., cerere care i-a fost admisă și, ulterior, transmisă Baroului S. Decanul Baroului S. l-a desemnat pe dl. avocat B.C. pentru a-i acorda asistență și reprezentare judiciară lui H.R. Dl. avocat B.C. a refuzat să preia cazul lui H.R., cu motivarea că onorariul stabilit de instanță este prea mic. Refuzul d-lui. avocat B.C. este:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
14.1 p
Dl. avocat M.M. încheie cu clientul V.V. un contract de asistență juridică având ca obiect redactarea și susținerea unei acțiuni în revendicare imobiliară. La momentul încheierii contractului, avocatul îi aduce la cunoștință clientului, cuantumul onorariului, în sumă de 10.000 de lei și, respectiv, cuantumul taxei judiciare de timbru, în sumă de 16.000 de lei. Clientul achită integral onorariul cuvenit avocatului și arată că dispune, în acel moment, în numerar, și de suma aferentă achitării taxei judiciare de timbru, rugându-l pe avocat să primească și această din urmă sumă, spre a o plăti, în numele său, cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată, întrucât el urmează să lipsească din țară și nu poate plăti personal această taxă. Dl. avocat:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
15.1 p
Avocatul are dreptul să prezinte presei:
Răspuns (grila oficială): A și B
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
16.1 p
Consiliul baroului poate motivat să refuze înscrierea unui avocat în Registrul de asistență judiciară sau să radieze un avocat din acest Registru și în unul sau mai multe din următoarele cazuri:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
17.1 p
Adunarea generală extraordinară a baroului poate fi convocată:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
18.1 p
Înscrierea în tablou a avocaților definitivi și stagiari se face:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
19.1 p
Dl. C.D. a susținut și promovat examenul de primire în profesia de avocat. La data emiterii deciziei de primire în profesie, acesta era incompatibil. Efectele deciziei de primire în profesie se produc:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
20.1 p
Contractul de colaborare încheiat între o formă de exercitare a profesiei și un avocat colaborator va cuprinde, în mod obligatoriu:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
21.1 p
În materia cărții funciare:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
22.1 p
La data de 15 iunie 2018, X i-a împrumutat lui Y căruța și calul său, pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să-și transporte recolta de cereale. În aceeași zi, adolescenții W, K în vârstă de 17 ani, vâzând căruță plină cu cereale la marginea tarlalei, au hotărât să “se distreze” și au început să înțepe calul cu diverse obiecte și să-l lovească. În încercarea de a scăpa de agresorii săi, animalul a răsturnat căruța peste cei doi și i-a târât câteva zeci de metri. Din cauza leziunilor suferite, W a rămas cu o infirmitate permanentă iar K, deși a suferit leziuni minore, a decedat la sfârșitul anului 2018, cauza exclusivă a decesului fiind o infecție dobândită în spital, așa cum rezultă din expertiza medico- legală. De asemenea, căruța a fost distrusă în proporție de 60% iar calul a suferit traumatisme grave care au necesitat multe luni de tratament. În raport de situația descrisă, răspunderea pentru prejudiciile suferite:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
23.1 p
Spre deosebire de acțiunea oblică, acțiunea revocatorie:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
24.1 p
În temeiul unui contract de asigurare de bunuri, în ipoteza producerii riscului asigurat, asigurătorul va avea obligația de a plăti o despăgubire:
Răspuns (grila oficială): A și B
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
25.1 p
În materia dezmembrămintelor dreptului de proprietate:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
26.1 p
Dacă plata se face prin virament bancar:
Răspuns (grila oficială): B și C
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
27.1 p
La data de 10 februarie 2018, T l-a notificat pe F iar ulterior, la data de 15 iunie 2018, l-a chemat în judecată pentru predarea unui utilaj sau plata contravalorii acestuia, conform contractului de vânzare încheiat între părți la data de 1 martie 2015. Prin întâmpinare, F a invocat prescripția dreptului la acțiune și în subsidiar, caracterul neîntemeiat al acțiunii reclamantului, arătând că utilajul a fost distrus integral în urma unui incendiu produs la data de 25 martie 2015, ulterior notificării sale prin care l-a pus în întârziere pe T pentru ridicarea bunului. În raport de situația descrisă, instanța:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
28.1 p
Ipoteca:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
29.1 p
La data de 7 iulie 2018, X a încheiat un contract de vânzare cu Y cu privire la o motocicletă pe care s- a obligat să o predea până la data de 1 august 2018, întrucât era închiriată unui terț Z. La data de 15 iulie 2018, profitând de faptul că Z i-a oferit un preț mai mare pentru a renunța la contractul cu Y și motocicleta se afla în detenția acestuia, X a încheiat un alt contract de vânzare a motocicletei cu Z, motocicleta rămânând în posesia acestuia. Ulterior, la data de 15 august 2018, X a încheiat un contract de vânzare cu W, care nu cunoștea despre vânările anterioare. Care dintre cei trei cumpărători ai motocicletei va fi considerat proprietar, dacă cel care a sesizat instanța de judecată pentru obligarea lui X la predarea motocicletei este W?
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
30.1 p
La înființarea societății M S.R.L., asociatul K a aportat suma de 1000 lei iar asociatul Q a aportat în natură un imobil teren pe care urma să fie edificată o construcție, actul constitutiv fiind încheiat sub semnatură privată. Față de faptul că actul constitutiv nu a fost încheiat în formă autentică:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
31.1 p
W SRL a încheiat un contract de locațiune cu K SRL pe termen de 5 ani cu posibilitatea pentru locatar de a denunța unilateral contractul după 3 ani de la încheierea sa, cu plata unei sume repreprezentând chiriile cumulate pentru 6 luni. După un an și două luni de la încheierea contractului, K SRL a notificat denunțarea unilaterală a contractului și a eliberat spațiul închiriat, cerând locatorului să-i restituie garanția reprezentând contravaloarea a 3 chirii lunare. În raport de această situație:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
32.1 p
X vinde către Y, la data de 02 aprilie 2012 , un autoturism de epocă în schimbul sumei de 100.000 euro. Chemat în judecată pentru a fi obligat la plata prețului, Y formulează, la data de 08 septembrie 2013, întampinare prin care invocă excepția nulității contractului pentru leziune, aratând că la data vânzării valoarea autoturismului era de 55.000 euro, iar la momentul formulării întampinării valoarea acestuia este de 47.000 euro. Instanța:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
33.1 p
Obligația contractată sub condiție:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
34.1 p
X avea o datorie de 20.000 lei către Y, garantată de fideiusorul Z. Ulterior, Y a dobândit o datorie de 15.000 lei către Z și o datorie de 10.000 lei către X. Față de această situație:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
35.1 p
În cazul solidarității pasive izvorâtă dintr-o faptă ilicită:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
36.1 p
După decesul lui D, la data de 15 iulie 2017, sunt chemați la moștenire S, soția supraviețuitoare a defunctului, F1, fiul din prima căsătorie a defunctului, F2 și F3, fiii din căsătoria lui S cu D, și N nepotul de frate predecedat al defunctului. În următoarele 6 luni de la deschiderea moștenirii, S a distrus, cu rea credință, testamentul lăsat de defunct lui F1, acesta din urmă a renunțat expres la moștenire, F2 și F3 au renunțat gratuit la moștenire în favoarea mamei lor S, iar N și S au declarat expres că acceptă moștenirea. Cine va beneficia efectiv de averea defunctului, dacă ne aflăm la data de 3 martie 2019 și toți succesibilii au cunoscut, anterior deschiderii moștenirii, despre distrugerea testamentului, dar nu au întreprins alte demersuri decât cele menționate mai sus?
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
37.1 p
În materia cesiunii de creanță:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
38.1 p
Starea de necesitate
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
39.1 p
Acțiunea revocatorie:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
40.1 p
Printr-un contract de rentă viageră, constatat prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 01 iulie 2014 între X si Y, acesta din urmă se obligă, fără a primi o contraprestație, să plătească o rată trimestrială în valoare de 6000 lei către X si T, pe durata vieții acestora. La data de 07 aprilie 2016, X decedează. La data de 10 iulie 2016, T cheamă în judecată pe Y solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 6000 lei reprezentând suma datorată de Y cu titlu de rentă pentru perioada iulie- septembrie 2016. Instanța:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
41.1 p
Reprezintă o excepție de la aplicarea principiului nemijlocirii:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
42.1 p
Reclamantul XX formulează o cerere de chemare în judecată a pârâtului YY prin care solicită a-i acoperi prejudiciul în cuantum de 220000 de lei provocat prin distrugerea întregii culturi de aluni de pe terenul lui XX, ca urmare a ruinării acoperișului casei lui YY. Competența va reveni în acest caz:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
43.1 p
În privința stabilirii competenței materiale:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
44.1 p
Dacă procesul a fost strămutat de la Judecătoria Alba Iulia la Judecătoria Sibiu, pe motive de bănuială legitimă:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
45.1 p
Prin cererea formulată si depusă la Judecătoria Iași, XX solicită instanței a constata că trei dintre clauzele cuprinse în contractul de credit încheiat cu Banca Z sunt abuzive si, pe cale de consecință, nule. În aceste condiții:
Răspuns (grila oficială): B
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
46.1 p
În cazul în care fostul soț al judecătorului este afin de gradul II cu una dintre părți:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
47.1 p
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A, în calitate de moștenitor al defunctului D, solicită obligarea pârâtului B la restitutirea unei sume împrumutate de la defunctul D, ajunsă la scadență. Pârâtul B vă solicită o consultanță juridică, explicând că a încheiat contractul de împrumut nu cu D, ci cu un alt moștenitor al acestuia - numitul C. În aceste condiții, pârâtul ar fi îndreptățit să formuleze:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
48.1 p
Vătămarea va trebui dovedită de către partea care invocă nulitatea actului de procedură:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
49.1 p
AA introduce, la Judecătoria X, o cerere de partaj, în contradictoriu cu BB (fosta soție), cu privire la două bunuri imobile (terenuri) și un bun mobil (autoturism), bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei. În termen legal, CC (tatăl pârâtei BB) formulează o cerere de intervenție voluntară principală invocând un drept propriu de proprietate cu privire la autoturismul ce face obiectul cererii de partaj, cerere care a fost admisă în principiu. În acest context:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
50.1 p
Cât priveste regimul administrării probelor:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
51.1 p
Nu poate fi ascultat ca martor:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Legea s-a schimbat după examen. Interdicția judecătorească nu mai există din 2022; art. 315 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. vorbește acum despre persoanele care beneficiază de tutelă specială. Răspunsul rămâne C: descendentul nu poate fi martor în procesele privitoare la filiație.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
52.1 p
Cererea reconvențională :
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
53.1 p
Este adevărat că:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
54.1 p
Judecătoria X respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâtul BB, prin care solicita plata unei sumei de 3000 de lei reprezentând împrumut acordat și nerestituit în termen. În urma comunicării hotărârii judecătorești pronunțate, reclamantul AA sesizează că există neconcordanțe între considerente și dispozitiv și că hotărârea cuprinde și considerente contradictorii. În acest caz:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
55.1 p
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
56.1 p
Este adevărat că:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
57.1 p
Apelantul-reclamant AA nu a fost legal citat la termenul în care a avut loc judecata apelului, în contradictoriu cu intimatul-pârât BB, iar recursul declarat de AA împotriva hotărârii instanței de apel, a fost anulat, din eroare, ca netimbrat, deși la dosar exista chitanța de plată a taxei de timbru. AA formulează contestație în anulare atât împotriva hotărârii date în apel pe motiv că nu a fost legal citat în fața instanței de apel, cât și împotriva hotărârii date în recurs pe motivul că dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale. În acest context:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
58.1 p
În procedura de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
59.1 p
Prin hotărârea judecătorească definitivă nr. x/2018, pronunțată de Tribunalul Z, pârâtul BB a fost obligat să plătească reclamantului AA suma de 250.000 de lei reprezentând împrumut acordat și nerestituit la scadență. Pentru efectuarea executării silite în temeiul hotărârii judecătorești definitive nr. x/2018, cererea de încuviințare a executării silite:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
60.1 p
În ceea ce privește invocarea motivelor de contestație la executare:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
61.1 p
În cazul succesiunii de legi penale în timp intervenită până la judecarea definitivă a cauzei:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
62.1 p
Când, aflat în executarea pedepsei închisorii în cuantum de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, inculpatul a comis o nouă infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 3 ani, nu ne aflăm în prezența:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
63.1 p
În cazul în care, fiind liberat condiționat, X comite o infracțiune în termenul de supraveghere al liberării condiționate:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
64.1 p
În cazul în care executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
65.1 p
Există o pluralitate intermediară de infracțiuni atunci când se săvârșește o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 3 ani:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
66.1 p
În cazul infracțiunii continuate:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
67.1 p
Instanța va lua act de retragerea plângerii prealabile, dacă persoana vătămată și-a manifestat intenția în acest sens, în cazul în care s-a comis o infracțiune pentru care:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
68.1 p
Pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
69.1 p
Interzicerea ocupării unei funcții:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
70.1 p
Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
71.1 p
La data de 03.04.2018, în jurul orei 03.25 a.m., X, care consumase în prealabil un pahar de bere, se afla la volanul autoturismului marca O pe care îl conducea cu viteza de 100 km/h în localitatea B. Deși organele de poliție din cadrul I.P.J. F, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a conducătorului autoturismului, acesta nu a oprit. Organele de poliție au plecat în urmărirea autovehiculului reușind oprirea acestuia, după ce conducătorul X a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în șanț fără a o avaria. X s-a dat jos din mașină și, văzând polițiștii, a încercat să fugă de la fața locului, dar a fost oprit. În urma verificărilor, s-a stabilit că X era posesor de permis de conducere, însă avea dreptul de a conduce suspendat din data de 08.03.2018. Întrucât X emana miros de alcool, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă a refuzat, după care a fost condus la Spitalul Orășenesc B, unde a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei cu motivarea că ”îi e frică de ace”. Realizați încadrarea juridică a faptelor comise de X:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
72.1 p
Aruncarea de pe stradă cu tomate stricate în curtea unei persoane, din răzbunare, fapt care a determinat murdărirea autoturismului și a pavajului de beton:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
73.1 p
Constituie infracțiunea de omor calificat de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
74.1 p
Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Legea s-a schimbat după examen. Din 2024 violul asupra unui minor nu mai este o variantă agravată a violului, ci o infracțiune distinctă (art. 218^1 C. pen.). Lipsirea de libertate care durează mai multe zile se reține în continuare în concurs, iar răspunsul rămâne A și B.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
75.1 p
A este funcționar public în cadrul consiliului județean V. Numitul O (un cetățean venit cu o petiție care așteptase prea mult la coadă) a început să amenințe că o să meargă să-l reclame pe A pentru că acesta nu-și îndeplinește atribuțiile de serviciu. În acel moment, A a început să îl lovească pe O, provocându-i leziuni care au necesitat 8 de zile de îngrijiri medicale. În cauză:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
76.1 p
Parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B, avocat în cadrul Baroului A, reținând că în anul 2017 B a atestat în mod nereal, în vederea producerii unor consecințe juridice, pe un număr de două chitanțe, faptul că ar fi încasat suma totală de 2000 lei, cu titlu de onorariu, depunând aceste chitanțe la instanța de judecată, în scopul obligării pârâtului de către instanțele judecătorești, într- un dosar civil, la plata cheltuielilor de judecată, respectivul proces fiind însă pierdut. Faptele inculpatului constituie:
Răspuns (grila oficială): C
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
77.1 p
Numitul A, inspector fiscal, aflat în control la societatea X, având ca asociat unic și administrator pe B, fost coleg de școală, a constatat existența unor facturi false pentru achiziții de bunuri și servicii care nu s-au livrat, respectiv prestat, în realitate. La rugămințile lui B, numitul A nu anunță organul de urmărire penală cu privire la cele constatate. Fapta lui A:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
78.1 p
Eliberarea de droguri de risc, pe baza unei rețete prescrise de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, situație cunoscută autorului:
Răspuns (grila oficială): C
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
79.1 p
Fapta trezorierului unei sucursale bancare de a sustrage din trezoreria respectivei unități, prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă și prin folosirea cheilor pe care le deține în virtutea funcției sale, o sumă de bani pe care ulterior o remite unei rude aflată într-o perioadă de dificultăți financiare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
80.1 p
Poate constitui infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare:
Răspuns (grila oficială): A și B
Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.
81.1 p
C.A. a introdus plângere prealabilă împotriva numitului O.V.R. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 224 CP. După punerea în mișcare a acțiunii penale, C.A. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la repararea prejudiciului moral evaluat la suma de 10.000 lei. Inculpatul O.V.R. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu. Sunt corecte următoarele afirmații:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
82.1 p
Reunirea cauzelor penale este obligatorie atunci când:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
83.1 p
În cazul conflictului de competență între două instanțe:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
84.1 p
Inculpatul A.S., cercetat pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 206 CP, săvârșită împotriva numitului D.D., a propus procurorului audierea ca martor a soției sale, R.G.S.. Procurorul:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B
85.1 p
Prin ordonanța din 01.02.2018, ora 21.00, procurorul a dispus măsura reținerii față de inculpatul S.B., acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 189 CP. La data de 02.02.2018, procurorul a propus judecătorului de drepturi și libertăți arestarea inculpatului. În acest caz:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
86.1 p
Audierea inculpatului prezent este obligatorie:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
87.1 p
Pentru garantarea executării pedepsei amenzii, măsura sechestrului asigurător se poate lua:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
88.1 p
În cursul urmăririi penale, asistența juridică este obligatorie în următoarele situații:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
89.1 p
Inculpatul T.R. a solicitat instanței să fie citat la adresa unde locuiește, fără forme legale, împreună cu concubina lui și copilul acesteia. În acest caz:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
90.1 p
Inculpatul A.F. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de dispozițiile de art. 289 CP. Procurorul a dispus măsura controlului judiciar față de inculpat și a dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia în vederea confiscării speciale. La data de 12.06.2017, prin ordonanță, procurorul a dispus clasarea cauzei, constatând că nu există probe din care să rezulte că inculpatul a comis fapta. În acest caz:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
91.1 p
La data de 16.08.2017, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a dispus, prin ordonanță, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul R.C.V., o copie a acestei ordonanțe fiind înmânată inculpatului la data de 17.08.2017. La data de 29.09.2017, inculpatul R.C.V. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în speță la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împotriva ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale. Sunt adevărate următoarele afirmații:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
92.1 p
Prin încheierea din 06.03.2018, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de inculpatul T.V, constatând neregularitatea actului de sesizare a instanței, datele privitoare la fapta reținută fiind incomplete. Prin aceeași încheiere a exclus declarațiile martorilor A.B. și D.E., întrucât nu au fost audiați în prezența avocatului inculpatului, deși acesta solicitase să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală. Încheierea a fost comunicată procurorului care:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
93.1 p
Completul de judecată din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus, prin încheiere, suspendarea judecății în primă instanță. Competența de soluționare a contestației împotriva încheierii de suspendare a judecății:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
94.1 p
Curtea de Apel București îl judecă în primă instanță pe inculpatul C.R. Inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză, aflată în curs de judecată pe rolul Tribunalului Argeș. În această situație:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: C
95.1 p
În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
96.1 p
Minorul AB a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 233 CP, cauza aflându-se în momentul procesual al cercetării judecătorești. În cursul urmăririi penale, s-a efectuat un referat de evaluare a minorului. Instanța, având în vedere că AB era minor la data sesizării acesteia:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, B
97.1 p
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. a dispus prin ordonanță clasarea cauzei în temeiul dispozițiilor art.16 alin.1 lit. c C.proc.pen., cu privire la săvârșirea de către inculpatul AB a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 193 alin.1 CP. Persoana vătămată a formulat plângere împotriva soluției de clasare la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria A, plângere care a fost respinsă. Ulterior, persoana vătămată a formulat plângere împotriva soluției de clasare la judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria A, care:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A
98.1 p
Suspectul:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
99.1 p
Inculpatul T.C. este cercetat în stare de libertate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria M. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 218 alin.1 CP, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3-10 ani. Inculpatul solicită, în scris, încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. În vederea încheierii acordului:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Legea s-a schimbat după examen. În prezent violul prevăzut la art. 218 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani, nu de la 3 la 10 ani. Acordul de recunoaștere rămâne posibil (limita este de 15 ani), iar răspunsul rămâne A și C.
Vezi răspunsul
Răspuns: A, C
100.1 p
Împotriva lui D.N. a fost pusă în mișcare acțiunea penală de către Parchetul de pe lângă Judecătoria M. ca urmare a introducerii de către B.C. a plângerii prealabile pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 193 alin. 1 CP. Citația transmisă inculpatului D.N. trebuie să cuprindă, printre altele, și:
Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.
Vezi răspunsul
Răspuns: B, C
Alte subiecte
absolvire INPPA, noiembrie 2020avocat definitiv, septembrie 2020septembrie 2020avocat definitiv, august 2019august 2019martie 2019absolvire INPPA, noiembrie 2019avocat definitiv, august 2018august 2018absolvire INPPA, noiembrie 2018
Vrei să-ți scriem când apare ceva nou pentru examenul de barou?
Îți scriem când punem subiecte oficiale noi explicate, în ziua examenului cu grila și rezultatele și, rar, când avem nevoie de ajutorul tău. Cel mult 2 emailuri pe lună, plus zilele de examen. Doar despre examenul de barou.
Gata! Ți-am trimis un email de confirmare. Dacă nu-l vezi, uită-te și în Promoții sau Spam.