Examen barou, avocat definitiv, august 2018

Subiectul oficial, 100 de întrebări (Organizarea profesiei de avocat, Drept civil, Procedură civilă, Drept penal, Procedură penală), cu răspunsul din baremul oficial. Răspunzi aici, pe rând, și vezi pe loc ce ai nimerit; unde pot fi corecte mai multe variante, le alegi pe toate și apeși „Verifică”.

Subiectul (PDF)Baremul (PDF)

Subiect din 2018: răspunsurile sunt cele din baremul de atunci, după legea în vigoare la examen; la 1 întrebare legea s-a schimbat de atunci și găsești o notă după ce răspunzi.

1.1 p

Avocatul A.A. are calitatea de asociat în A.A. - Societate civilă profesională de avocați și este avocat îndrumător al avocatului stagiar B.B., aflat în anul I de stagiu. Avocatul A.A. transmite părțile sale sociale către avocatul dobânditor C.C. și continuă să exercite profesia în forma de organizare a cabinetului individual de avocat. Avocatul dobânditor C.C. îndeplinește condițiile pentru a fi avocat îndrumător și este de acord să-l preia ca stagiar pe B.B. Cu toate acestea, avocatul stagiar B.B. solicită decanului baroului din care face parte numirea unui nou avocat îndrumător, până la finalizarea stagiului. Decanul acestui barou va decide:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

2.1 p

P.P. - Societate civilă profesională de avocați a dispus încetarea colaborării cu avocatul stagiar S.S. și a comunicat acestuia preavizul privind încetarea contractului de formare profesională inițială. Societatea a motivat această decizie prin faptul că avocatul stagiar S.S. a angajat un client personal, încălcând obligația statutară și contractuală de a-l informa pe avocatul coordonator și de a obține acceptul acestuia din urmă pentru angajarea clientului personal de către S.S. Avocatul stagiar a contestat la decanul baroului decizia de încetare a contractului de formare profesională inițială, arătând că a angajat pe un văr al său pentru o contravenție rutieră, iar Statutul profesiei și, respectiv, contractul mai înainte menționat nu prevăd un termen până la împlinirea căruia ar fi trebuit să-l anunțe pe avocatul coordonator al formei de exercitare a profesiei în interiorul căreia își desfășura activitatea, angajarea unui client personal. Decanul va dispune:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

3.1 p

Avocatul X.X. a încheiat un contract de asistență juridică cu clientul Z.Z., care are calitatea de parte vătămată într-un proces penal, având ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă. În contractul de asistență juridică, a fost stabilit un onorariu fix de 1000 de lei, un onorariu de succes, în sumă de 5000 de lei, pentru obținerea daunelor cu care clientul s-a constituit parte civilă și un onorariu de succes, în sumă de 5000 de lei, pentru obținerea condamnării inculpatului. Deși procesul a fost câștigat în totalitate, clientul Z.Z. a depus la barou o contestație, solicitând să se constate că nu datorează onorariile de succes înscrise în contractul de asistență juridică. Decanul baroului:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

4.1 p

Avocatul B.B. are calitatea de asociat în A.B. - Societate civilă profesională de avocați. Cu această societate, clientul R.R. a încheiat un contract de asistență juridică. Urmând să suporte o intervenție chirurgicală, ce îl va împiedica să-și îndeplinească sarcinile profesionale timp de circa 60 de zile, avocatul B.B.:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

5.1 p

Clientul M.M. solicită Decanului Baroului G. restituirea onorariului achitat avocatului F.S., arătând că a reziliat unilateral contractul de asistență juridică avut cu acesta. Clientul arată că a aflat că avocatul F.S. s-a întâlnit cu numitul N.N., persoană despre care cunoaște că este interesat de spațiul comercial aflat în litigiu. Totodată, clientul M.M. mai învederează aceluiași Decan al Baroului G. și că are cunoștință de faptul că numitul N.N. a avut în trecut un proces pentru acest spațiu comercial, proces pe care l-a pierdut. De asemenea, clientul M.M. mai arată și că avocatul F.S. și-a încălcat obligațiile profesionale, că nu mai are încredere în acest avocat, că a renunțat la serviciile acestuia și că solicită restituirea onorariului achitat. Fiind audiat de Decanul Baroului G., avocatul F.S. arată că a discutat cu numitul N.N., care i-a comunicat că este interesat să cumpere sau să închirieze spațiul respectiv, în cazul în care clientul M.M. va câștiga procesul. Același avocat F.S. mai arată și că nu a divulgat către N.N. nicio informație primită cu titlu confidențial de la clientul M.M. sau de natură a prejudicia interesele acestuia din urmă. Raportat la starea de fapt înfățișată lui, Decanul Baroului G. va dispune:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

6.1 p

Avocatul I.N. a fost desemnat să acorde asistență judiciară numitului B.P., arestat preventiv și internat în Spitalul Penitenciar Jilava. Avocatul I.N. se prezintă în instanță la primele patru termene de judecată, la care inculpatul B.P. nu este prezent, fiind lipsă de procedură cu acesta, deoarece nu fusese citat la Spitalul unde se afla internat. La următorul termen, inculpatul B.P. își angajează apărător ales, iar mandatul avocatului I.N. încetează. Atât inculpatul B.P., cât și apărătorul său ales solicită instanței să nu acorde onorariul pentru avocatul I.N., deoarece mandatul acestuia a încetat. Totodată, cei doi au mai invocat și faptul că, la primele patru termene, fiind lipsă de procedură, inculpatul B.P. nu și-a putut angaja apărător de la primul termen. În această situație, instanța va hotărî că avocatul I.N.:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

7.1 p

În perioada cât a desfășurat activitate de magistrat la Judecătoria V., numitul C.I. a săvârșit mai multe abateri disciplinare grave, în considerarea cărora a fost sancționat cu excluderea din magistratură. Ulterior, C.I. a formulat o cerere pentru primirea în profesia de avocat, în Baroul D. aflat în același județ în care funcționează și Judecătoria V., unde petentul fusese magistrat. Raportat la starea de fapt în care se găsește, C.I.:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

8.1 p

Avocatul G.H. este înscris și are sediul profesional în Baroul A. Întrucât, după căsătorie, s-a mutat pe raza teritorială a Baroului G., a solicitat înființarea unui sediu secundar pe raza Baroului G. După ce i-a fost aprobată cererea de înființare a sediului secundar pe raza Baroului G., avocatul G.H. a refuzat să plătească taxele profesionale la bugetul Baroului G., cu motivarea că achită toate taxele și contribuțiile profesionale la Baroul A., unde își are sediul principal și care este organizat în cadrul aceleiași Uniuni Naționale a Barourilor din România. Refuzul lui G.H.:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

9.1 p

Avocatul B.J., cu o vechime de 15 ani în Baroul T. și-a depus candidatura pentru demnitatea de consilier în cadrul Consiliului Baroului T. La data la care s-a discutat cererea de către Consiliul Baroului în funcție, B.J. achitase la zi taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului Uniunii Naționale a Barourilor din România și al Baroului T., însă înregistra o restanță de 5 luni la plata contribuțiilor profesionale pentru fondurile Casei de Asigurări a Avocaților din România, Filiala T., unde solicitase o eșalonare a plății datoriilor scadente și restante. Consiliul Baroului T. a invalidat candidatura avocatului B.J. la funcția de consilier al Consiliului acestui Barou. Soluția de invalidare dată de Consiliul Baroului T.:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

10.1 p

Justițiabilul D.J. a încheiat un contract de asistență juridică cu „Ionescu și Asociații” - Societatea civilă profesională de avocați, pentru a-i fi reprezentate interesele într-un litigiu între profesioniști. Societatea civilă profesională de avocați are în componența sa trei asociați, coordonator fiind avocatul Ionescu C., care a și semnat contractul de asistență juridică cu D.J. În contractul de asistență nu a fost menționat numele avocatului ce urma a-i susține cauza lui D.J., în cuprinsul acestui contract fiind evocată doar denumirea societății. În litigiu, D.J. a fost asistat și reprezentat numai de unul dintre cei doi membri asociați și nu de Ionescu C., coordonatorul societății. Litigiul a primit o soluție defavorabilă lui D.J., care, ulterior, a solicitat restituirea onorariului, motivând că nu a fost asistat și reprezentat de avocatul Ionescu C., cel care a semnat contractul de asistență juridică în numele societății. Cererea de restituire a onorariului, asumată de D.J. este:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

11.1 p

S.R. și Asociații - Societate civilă profesională de avocați are în componența sa trei asociați: S.R. - avocat coordonator al societății; M.I. și C.B. - membri asociați. S.R., în calitatea sa de coordonator al societății și cu acordul lui M.I., încheie mai multe convenții de colaborare cu experți și alți specialiști. C.B. nu a fost consultat și nu și-a dat acordul la încheierea acestor convenții, deoarece era plecat din țară. Convențiile de colaborare încheiate de S.R. și M.I. sunt:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

12.1 p

A.B. și A.M. - soț și soție - sunt avocați definitivi în cadrul Baroului B. A.B. este consilier în Consiliul de Administrației al Filialei B. a Casei de Asigurări a Avocaților. Soția sa A.M., aflată în concediu medical, formulează o cerere de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, cerere pe care o adresează Președintelui Consiliului de Administrație al Filialei B. a Casei de Asigurări a Avocaților. Cererea formulată de A.M. va fi soluționată de:

Răspuns (grila oficială): C

Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.

13.1 p

Dobândește calitatea de avocat asociat:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

14.1 p

Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei de avocat:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

15.1 p

Anchetarea abaterii disciplinare:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

16.1 p

Obligația avocatului de a păstra secretul profesional:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

17.1 p

În mod excepțional, printre alții, pot fi primiți în profesia de avocat fără susținerea și promovarea examenului organizat anual, în acest scop, de Uniunea Națională a Barourilor din România:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

18.1 p

Avocatul:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

19.1 p

Reînscrierea avocatului în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, după încetarea stării de incompatibilitate:

Răspuns (grila oficială): B

Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.

20.1 p

Societatea profesională (avocațială) cu răspundere limitată:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

21.1 p

La data de 14 martie 2016, V i-a vândut lui T un tablou al unui pictor celebru sub condiția rezolutorie ca acesta să nu fie expus într-o expoziție de artă ce urma să aibă loc la data de 15 septembrie 2016. Totodată, în contract era stabilit un drept de preempțiune în favoarea lui V, pentru ipoteza vânzării de către T a tabloului. La data de 03 iunie 2016, deși nu-i plătise prețul tabloului lui V, T i-a făcut acestuia o ofertă de vânzare și, după trecerea a 25 de zile fără ca V să fi acceptat oferta, a vândut tabloul în condițiile ofertei către H. Cunoscându-l pe organizatorul expoziției, V a intervenit și a obținut refuzul acestuia de a expune tabloul la data de 15 septembrie 2016. În aceasta situație, V va fi îndreptățit:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

22.1 p

Care dintre enunțurile de mai jos este corect din punct de vedere legal?

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

23.1 p

Profitând de vârsta înaintată și starea de nevoie în care se afla Q, cumpărătorul W l-a determinat pe primul să-i vândă, la data de 25 iulie 2016, cu un preț de aproximativ 40% din valoarea reală de piață a bunului, un teren pe care vânzătorul îl recuperase de la stat în procesul de restituire. La data de 10 martie 2018, cumpărătorul a fost chemat în judecată de Q pentru anularea contractului de vânzare pentru leziune. Pârâtul W a formulat o singură apărare arătând că, între timp, prețul de piață al terenului a scăzut, la data introducerii acțiunii fiind chiar mai mic decât cel plătit vânzătorului în anul 2016. Instanța:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

24.1 p

În materia dreptului de opțiune succesorală:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

25.1 p

Prin contractul încheiat la data de 15 iulie 2017, M a transmis către fiul său O proprietatea asupra casei în care locuia în schimbul prestațiilor necesare întreținerii pe toată durata vieții sale. După două luni de la data încheierii contractului, M a decedat din cauza cancerului de care suferea de mai bine de un an, lăsând ca moștenitori pe cei doi fii ai săi, O și P. Acesta din urmă a aflat despre existența contractului după deschiderea moștenirii. În raport de această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

26.1 p

Hotărârea judecătorească prin care s-a admis:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

27.1 p

La data de 12 septembrie 2011, F a închiriat lui G un imobil, teren și construcție, pentru o durată de zece ani, în contract fiind menționat faptul că imobilul va fi folosit pentru activități de tip creșă. Fără a cere acordul locatorului, în cursul lunilor februarie și martie 2012, F a efectuat lucrări de amenajare necesare pentru specificul activității creșei. În această situație, locatorul:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

28.1 p

În cazul contractului de rentă viageră:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

29.1 p

Părinții lui V i-au făcut o donație lui T cu condiția de a o lua de soție pe fiica lor. Căsătoria nu s-a încheiat, ca urmare a faptului că T a refuzat să o ia de soție pe infidela V. Prin raportare la situația de fapt, donația:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

30.1 p

Consiliul Local al orașului V a constituit un drept de administrare Regiei autonome de apă asupra unui teren extravilan aflat în domeniul public al orașului, în scopul construirii unei stații de epurare ape uzate. T, proprietarul vecin, a chemat în judecată Regia într-o acțiune în revendicare, contestând și dreptul de administrare al pârâtei, motivând acțiunea în sensul că există o suprapunere reală între terenul proprietatea sa și terenul deținut în administrare de către pârâtă. Având în vedere natura juridică a acțiunii, pârâta:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

31.1 p

Tranzacția:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

32.1 p

Un copil în vârstă de 12 ani a decedat în urma unui accident rutier. Întrucât victima a fost crescută de actualul soț al mamei, ca și cum ar fi fost copilul său, stabilindu-se relații afective strânse între ei, acesta din urmă solicită instanței obligarea autorului accidentului la despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial suferit prin durerea încercată pentru moartea victimei precum și daune materiale pentru contribuția pe care victima ar fi putut-o avea în viitor la întreținerea reclamantului, dacă ar fi fost în stare de nevoie. Instanța va dispune:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

33.1 p

Pot fi considerate atingeri aduse vieții private:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

34.1 p

X a împrumutat de la Y suma de 100.000 lei și a garantat plata debitului prin constituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil al său, în contractul de ipotecă fiind menționată expres posibilitatea transmisiunii dreptului de creanță numai cu acordul lui X. Z a plătit suma de 50.000 lei către Y, în virtutea unei subrogații convenționale încheiată cu acesta cu privire la creanța sa față de X, prin convenția de subrogație Y obligându-se să garanteze suma pentru care a operat subrogația. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

35.1 p

Printr-un contract de locațiune părțile pot conveni în legătură cu dreptul asupra chiriei:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

36.1 p

G l-a chemat în judecată pe N pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata prețului unui cal pe care i l-a vândut cu plata prețului în trei rate și rezerva proprietății. Pârâtul s-a apărat arătând că, deși animalul i-a fost predat la data încheierii contractului, după plata primei rate de preț, calul a fost ucis de un copac care s-a prăbușit peste el în timpul unei furtuni violente. Pe calea unei cereri reconvenționale, N a cerut restituirea primei rate de preț. Înstanța:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

37.1 p

În anul 2014, X a început construirea unei locuințe pe terenul dobândit prin cumpărare de la un terț. Printr-o notificare expediată la două luni de la începerea lucrărilor, vecinul său Z l-a somat să înceteze construirea, deoarece o suprafață de teren de 23 mp, aflată sub viitoarea construcție, i-ar aparține. X a continuat lucrările și a finalizat clădirea. Z a invocat accesiunea, dovedind dreptul de proprietate asupra terenului menționat mai sus, precum și faptul că X a construit fără autorizațiile cerute de lege. În raport de situația descrisă, Z va putea solicita:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

38.1 p

X și Y sunt coproprietari asupra unui teren, deținând cote părți egale din dreptul de proprietate. Y a vândut întregul teren către T, fără a avea acordul lui X. În urma vânzării, T a intrat în posesia terenului. În această situație, X este îndreptățit să formuleze:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

39.1 p

Excepția de neexecutare a contractului:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

40.1 p

În caz de tulburare ori deposedare pașnică, acțiunea posesorie poate fi:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

41.1 p

AB formulează o cerere de chemare în judecată a pârâtului CD la Judecătoria Sector 1 București. Cererea este respinsă ca neîntemeiată. Împotriva soluției reclamantul AB formulează apel, cauza primind termen de judecată la Tribunalul București, ca instanță de apel. Ulterior primului termen de judecată în instanța de apel, AB introduce, din nou, la Judecătoria Sector 1 București, aceeași cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului CD, cu aceeași cauză și același obiect ca prima cerere, cauză care primește termen de judecată. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

42.1 p

În ceea ce privește recuzarea:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

43.1 p

Comunicarea citației:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

44.1 p

Este adevărat că:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

45.1 p

La data de 4 iunie 2018 reclamantul AB depune o cerere de chemare în judecată la Judecătoria X. La data de 18 iunie 2018 i se comunică reclamantului AB, de către instanța de judecată, o adresă de regularizare în sensul ca, în termen de 10 de la primirea acesteia, să indice, sub sancțiunea anulării cererii, numele și prenumele pârâtului, respectiv domiciliul acestuia. Reclamantul AB nu dă curs acestei solicitări și la data de 9 iulie 2018 i se comunică acestuia o încheiere, dată în camera de consiliu, prin care se dispune anularea cererii de chemare în judecată. În acest caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

46.1 p

Acțiunea în predarea locuinței închiriate în temeiul unui contract de locațiune:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

47.1 p

În cazul în care unui client îi sunt încălcate drepturile de proprietate intelectuală, dumneavoastră în calitate de avocat al acestuia, îi veți comunica clientului că, din punct de vedere legal, măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

48.1 p

Atunci când este obligatorie, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzute de lege:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

49.1 p

În cazul intervenției voluntare principale:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

50.1 p

În ceea ce privește perimarea cererii de chemare în judecată:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

51.1 p

Renunțarea la dreptul pretins:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

52.1 p

Reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul B, a formulat o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate într-un litigiu anterior, soluționat definitiv și în care persoana B a căzut în pretenții, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 lei din actualul proces. Într-un astfel de caz:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

53.1 p

Motivul de casare privitor la faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

54.1 p

În ceea ce privește contestația în anulare:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

55.1 p

Hotărârea de partaj cu privire la un bun imobil:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

56.1 p

Procedura ofertei reale de plată:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

57.1 p

În ceea ce privește decizia pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

58.1 p

În cadrul contestației la executare:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

59.1 p

În cazul executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

60.1 p

Creditorul A s-a adresat Biroului executorului judecătoresc ”BB” pentru executarea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în contradictoriu cu debitoarea Agenția Naționale de Administrare Fiscală. În cadrul executării silite, creditorul a solicitat și actualizarea cu rata inflației a cheltuielilor de judecată acordate de instanță prin hotărârea pronunțată, însă executorul a refuzat cererea, prin încheiere motivată. În aceste condiții:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

61.1 p

Inculpatul AB a fost trimis in judecată reținându-se că în calitate de paznic la o societate având ca obiect comerțul cu materiale de construcție, a acceptat oferta lui CD de a-i permite ca pe timp de noapte să sustragă diferite materiale, urmând să-i remită jumătate din banii obținuți din valorificarea lor. Urmare înțelegerii, în noaptea următoare inculpatul i-a permis accesul lui CD în incinta societății cu o autoutilitară. Văzând ca durează prea mult timp și fiindu-i frică să nu fie surprinși, inculpatul l-a ajutat să încarce mai repede autoutilitara cu diferite materiale, după care CD a părăsit incinta societății cu materialele sustrase. În zilele următoare CD a vândut materialele si a remis inculpatului jumătate din banii obținuți. Față de această stare de fapt, inculpatul AB va răspunde:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

62.1 p

Infracțiunea de tulburare de posesie săvârșită de o persoană fizică în dauna altei persoane fizice, nu absoarbe în conținutul ei:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

63.1 p

Inculpatul a fost trimis în judecată reținându-se că având același nume și prenume cu tatăl său care era proprietarul unei garsoniere și având nevoie de bani, a scos la vânzare această garsonieră. După ce s-a înțeles asupra prețului cu cumpărătorii EF și EG, s-au deplasat la notar unde inculpatul profitând de identitatea de nume și-a prezentat cartea de identitate și s-a prezentat ca fiind proprietarul garsonierei. Notarul a întocmit contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică fără să observe vreo neregulă, iar inculpatul a încasat prețul. Față de această stare de fapt, inculpatul va răspunde pentru:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

64.1 p

Inculpatul a fost trimis în judecată reținându-se că a organizat o petrecere la domiciliul său, în timpul căreia unul dintre invitați a trântit din greșeală televizorul la pământ. Inculpatul s-a enervat și a poftit afară toți invitații, mai puțin cel care a stricat televizorul, pe care l-a obligat să intre într-o cameră unde l-a legat de mâini și de picioare, spunându-i că îl va ține până îi va face rost de 3.000 lei, contravaloarea televizorului. După mai mult de 3 ore inculpatul s-a întors în cameră la persoana vătămată în vârstă de 17 ani și l-a pus să ia legătura cu fratele său și să-i aducă banii. Persoana vătămată a vorbit cu fratele său la telefonul pus la dispoziție de inculpat și l-a rugat să vină cu banii, spunându-i ce s-a întâmplat. Organele de poliție au intervenit în scurt timp, eliberând persoana vătămată. Față de această stare de fapt, inculpatul va răspunde:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

65.1 p

Inculpatul a fost trimis în judecată reținându-se că în calitate de polițist l-a oprit în trafic pe IM pentru săvârșirea unei contravenții. La rugămințile și promisiunile lui IM de a nu-i fi suspendat permisul de conducere în schimbul unei sume de bani, inculpatul a reținut permisul de conducere dar nu a întocmit niciun act și l-a invitat pe IM pentru a doua zi la biroul său. A doua zi, inculpatul i-a restituit permisul de conducere fără ca IM să-i fi remis vreo sumă de bani, dar acesta a reluat promisiunile că în zilele următoare o să-l recompenseze. Față de această stare de fapt:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

66.1 p

Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că în cursul lunii mai 2016, în calitate de expert desemnat de instanța de judecată să efectueze o expertiză de evaluare a prețului de circulație a unui imobil, a întocmit un raport de expertiză conținând date nereale, în scopul favorizării reclamantului, raport depus la dosarul cauzei. Instanța civilă nu a ținut cont la soluționarea cauzei de acest raport datorită faptului că a fost încuviințată o nouă expertiză, efectuată de un alt expert. Față de această stare de fapt inculpatul va răspunde:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

67.1 p

Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că în timp ce se afla în barul din localitate și consuma băuturi alcoolice, a declanșat un conflict cu victima AG căreia i-a reproșat că și-a lăsat întreaga avere unui nepot, în timp ce soției lui care îi este și ea nepoată, nu intenționează să-i lase nimic. După ce victima i-a atras atenția că nu este treaba lui, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, iar la scurt timp victima a decedat. Din certificatul de cazier al inculpatului a rezultat că acesta a fost anterior condamnat pentru savârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Față de starea de fapt, inculpatul va răspunde:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

68.1 p

Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că a sustras un portmoneu din buzunarul de la spate al persoanei vătămate MN, pe care l-a ascuns rapid sub haine. A fost însă observat de polițistul RF aflat in uniforma de serviciu, care l-a somat să se oprească și să-i arate ce a ascuns sub haine. Inculpatul însă l-a lovit cu pumnul în față și a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de polițist. Față de această stare de fapt, inculpatul AB va răspunde:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

69.1 p

Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că fiind arestat preventiv în altă cauză a formulat un autodenunț în care afirmă că el este autorul furtului dintr-o bijuterie, știind că acesta a fost săvârșit în realitate de numitul PP care îi era rudă. Ulterior a fost audiat în calitate de suspect de către organele de poliție, ocazie cu care a recunoscut furtul bijuteriilor și a descris fapta. Datorită unor neconcordanțe evidente, organele de poliție și-au dat seama că inculpatul nu declară adevărul. Față de această stare de fapt, inculpatul va răspunde pentru:

Răspuns (grila oficială): C

Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.

70.1 p

Inculpatul a fost trimis în judecată reținându-se că a purtat discuții cu verișoara sa care i-a spus că intenționează să divorțeze deoarece soțul său consumă alcool și a început să vândă bunuri din casă pentru a-și procura băutura, iar cu această ocazie inculpatul a fost rugat să primească spre păstrare bijuteriile verișoarei sale. Inculpatul a fost de acord, dar imediat ce a primit bijuteriile spre păstrare le-a vândut pentru a-și plăti un credit bancar, aceasta fiindu-i intenția încă de la început. Față de starea de fapt:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

71.1 p

Tentativa la infracțiunea de distrugere:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

72.1 p

Lovirea, în aceleași împrejurări, a doi funcționari publici aflați în exercițiul funcțiunii reprezintă:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

73.1 p

A, în calitate de soț al victimei B, pe fondul consumului de alcool, o agresează pe aceasta cauzându- i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 20 de zile de îngrijiri medicale. În aceeași zi, după ce consumă noi cantități de alcool, prin constrângere fizică, A întreține un raport sexual cu B. Calificarea corectă a faptei este:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

74.1 p

Omorul săvârșit cu premeditare:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

75.1 p

Amânarea aplicării pedepsei:

Întrebare anulată la examen: punctul s-a acordat tuturor candidaților. Anulată prin procesul-verbal din 3 septembrie 2018; punctul se acordă tuturor candidaților.

76.1 p

Inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru o infracțiune intenționată. Înainte de începerea executării pedepsei, acesta săvârșește o nouă infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. În speță, inculpatul a realizat:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

77.1 p

Măsura de siguranță a interzicerii unei funcții sau a exercitării unei profesii:

Întrebare anulată la examen: punctul s-a acordat tuturor candidaților. Anulată prin procesul-verbal din 3 septembrie 2018; punctul se acordă tuturor candidaților.

78.1 p

În cazul inculpatului care, fiind atacat cu coasa de către victimă a apucat cu mâinile de coada coasei și, în încercarea de a-l dezarma pe agresor, a provocat, în timpul împingerii-tragerii și răsucirii coasei rănirea gravă a victimei cu lama acelei coase:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

79.1 p

Dacă condamnatul nu execută cu rea-credință pedeapsa amenzii:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

80.1 p

Tentativa proprie terminată:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

81.1 p

Împotriva sentinței penale pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului AB la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, a declarat apel inculpatul invocând faptul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții responsabile civilmente, nelegal citate, precum și că i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin raportare la cele două motive de apel invocate de inculpat, în cauză:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

82.1 p

Prin ordonanța din data de 14 martie 2017 s-a dispus clasarea cauzei față de suspectul AD în temeiul disp. art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. c) - nu există probe că acesta ar fi săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. În situația formulării unei plângeri la judecătorul de cameră preliminară împotriva acestei soluții de netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară poate dispune:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

83.1 p

Inculpatul AB este trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În cursul urmăririi penale inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 120 de zile. Verificând din oficiu, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

84.1 p

În cauza având ca obiect judecarea infracțiunii de abuz în serviciu imputată inculpatului AB, prima instanță de judecată, după audierea inculpatului și a celorlalte părți, procedează la audierea martorului CD. Cauza este înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, ca urmare a calității speciale a inculpatului. Cu ocazia audierii martorului, potrivit legii:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

85.1 p

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au fost trimiși în judecată inculpații AB, RG, CI și VG, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de înșelăciune și de fals în înscrisuri sub semnătură privată. După epuizarea procedurii de cameră preliminară, în cauză s-a început cercetarea judecătorească de către Judecătoria Sectorului 2 București. Prin raportare la stadiul procesual:

Răspuns (grila oficială): A și B

Nu o punctăm aici: explicația ei nu e completă încă.

86.1 p

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București se află înregistrată cauza privind infracțiunea de înșelăciune săvârșită de inculpatul AB în dauna societății X, cauză în care urmează să se dea citire actului de sesizare a instanței de judecată. Pe rolul Tribunalului București se află înregistrată o cauză având ca obiect o infracțiune de dare de mită săvârșită tot de către inculpatul AB, cauză în care mai sunt de audiat doar 2 martori. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

87.1 p

Prin rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, inculpatul RC este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. După audierea incupatului de către prima instanță de judecată și înainte de terminarea cercetării judecătorești:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

88.1 p

Prin Procesul-Verbal întocmit la data de 05.05.2018, lui AB i s-a adus la cunoștință, de către organele de urmărire penală, că prin ordonanța din data de 03.05.2018 s-a dispus, față de acesta, efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen. Totodată suspectului AB i s-au adus la cunoștință și drepturile și obligațiile procesuale ce îi revin potrivit legii. În această situație:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

89.1 p

Pe rolul Judecătoriei Brașov se află înregistrată cauza privind infracțiunea de loviri și alte violențe săvârșită de inculpatul AC. După terminarea cercetării judecătorești, persoana vătămată BD își retrage plângerea prealabilă formulată în cauză. Soluționând acțiunea penală și acțiunea civilă exercitată cu respectarea dispozițiilor legale în procesul penal, în condițiile în care inculpatul nu solicită continuarea procesului penal, Judecătoria Brașov:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

90.1 p

Prin sentința penală pronunțată la data de 22 iulie 2018 Judecătoria Ploiești a dispus condamnarea inculpatului AX la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Împotriva acestei sentințe poate declara apel pe latură penală potrivit dispozițiilor legale:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C (baremul examenului) · azi: A

91.1 p

Trimiterea cauzei la un alt parchet:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

92.1 p

Potrivit dispozițiilor generale privind contestația:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

93.1 p

În cazul judecării apelului:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

94.1 p

Minuta:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B, C

95.1 p

Propunerea de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, potrivit legii:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, B

96.1 p

Cererea de strămutare a judecării cauzei:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A, C

97.1 p

Nulitatea relativă:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: A

98.1 p

Potrivit dispozițiilor generale privind audierea suspectului sau inculpatului:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: B

99.1 p

Renunțarea la urmărirea penală:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

100.1 p

Hotărârea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție admite apelul declarat împotriva unei sentințe de achitare pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel București și dispune condamnarea inculpatului va fi pusă în executare de:

Pot fi corecte una sau mai multe variante. Alege-le pe toate, apoi verifică.

Vezi răspunsul

Răspuns: C

Alte subiecte

avocat definitiv, august 2019august 2019avocat definitiv, martie 2019martie 2019absolvire INPPA, noiembrie 2019august 2018absolvire INPPA, noiembrie 2018absolvire INPPA, noiembrie 2017avocat definitiv, septembrie 2017septembrie 2017

Explicațiile sunt scrise de Zece după baremul oficial; răspunsul corect e mereu cel din barem. Alte subiecte.