Limbaj și comunicare: Psihologie la Bacalaureat

Scrisul este centrat pe mesaj, comunică informații, idei, cunoștințe, trăiri supuse în prealabil unui proces mintal de selecție, ordonare, semnificare. Scrisul este coordonat din interior prin mijloacele limbajului intern și ale gândirii.

Se consideră că limbajul poate afecta gândirea atât de puternic încât aceasta să fie modificată sau limitată de cuvintele utilizate în limbaj. Înseamnă că oamenii pot gândi doar în limitele limbajului pe care îl posedă.

„Astăzi ar fi foarte greu să găsești pe cineva care să nu fi auzit vorbindu-se despre Sigmund Freud. Fie cu privire la lumea viselor, fie a inconștientului, numele lui este un reper obligatoriu atât pentru profanul în probleme filosofice, cât și pentru erudit (...). Multe dintre fotografiile rămase de la Freud ne înfățișează un bărbat cu barbă deasă, în general căruntă, și cu ochi pătrunzători, de multe ori încadrați de ochelari rotunzi. Aproape întotdeauna îl vedem cu fața încruntată. Această purtare severă ne-ar putea duce cu gândul la un intelectual arogant, înfumurat și dogmatic. Nimic mai departe de realitate. Sigmund Freud era o persoană amabilă, neafectată și deloc îngâmfată. Din contră, foarte adesea spunea că nu prea e dotat cu capacități intelectuale! Înconjurat de apropiați, Freud se arăta întotdeauna jovial și își etala simțul umorului. Sigur că, în apărarea ideilor lui, era tenace, chiar încăpățânat, dar în niciun caz dogmatic sau intransigent. De aceea, firea lui tolerantă și marea lui dragoste de adevăr l-au făcut să fie îndrăgit de prieteni și de mulți dintre colaboratorii lui (...). În ceea ce privește raporturile personale, Freud a fost întotdeauna foarte discret. Totuși, se păstrează mare parte a corespondenței lui cu Martha, din timpul celor patru ani de logodnă, cea care a devenit soția psihanalistului austriac, cu care a avut șase copii. Această scrisoare surprinzătoare, de exemplu, ne dezvăluie caracterul fermecător de candid și în același timp voit sincer al lui Freud: „Știu că nu ești frumoasă în sensul pe care l-ar da un pictor sau un sculptor acestui cuvânt. Dacă insiști pe o precizare riguroasă a sensului cuvintelor, atunci mă voi vedea nevoit să admit că nu ești frumoasă. Totuși, nu te-am lingușit niciodată cu vorbele mele. Eu nu știu să măgulesc, chiar dacă, da, pot greși. Ceea ce voiam să fac să se înțeleagă este până în ce punct farmecul ființei tale se exprimă în chipul și în trupul tău, până în ce punct aspectul tău arată cât ești de dulce, de generoasă și de echilibrată. În ceea ce mă privește, am fost întotdeauna mai curând insensibil la frumusețea formală” (...). Originalitatea și curajul teoriilor lui Freud, precum și constanța sa personală, rigoarea și marea lui onestitate intelectuală, fac din el un om de știință și un intelectual demn de admirație. Prin urmare, e ușor de imaginat că Sigmund Freud și rezultatele în domeniul psihanalizei vor continua să fascineze generațiile viitoare”. (Marc Pepiol Marti, Freud. Călătorie în adâncurile eului, Editura Litera, București, 2020)

Limbajul este instrumentul de lucru al gândirii: operațiile gândirii se realizează prin mijloace verbale, structura logică a gândirii are un caracter propozițional. Limbajul și gândirea sunt inseparabile, se susțin și se întemeiază reciproc.

A. În coloana din stânga sunt enumerate funcții ale limbajului, iar în coloana din dreapta sunt numerotate enunțuri adevărate referitoare la acestea. Scrieți pe foaia de examen asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga și cifra/cifrele corespunzătoare din coloana din dreapta.
a. Persuasivă
b. Dialectică
c. Ludică
d. De comunicare
1. Constă în asigurarea transmiterii informației de la o persoană la alta.
2. Constă în inducerea la o altă persoană a unor idei și stări emoționale.
3. Constă în substituirea unor obiecte, fenomene, relații prin formule verbale sau alte semne.
4. Constă în prezentarea de argumente pro și contra unei teze, în cadrul unei dezbateri colective, fiind calea principală prin care teza poate fi elucidată.
5. Presupune asociații verbale de efect, ritmice, ciocniri de sensuri mergând până la construcții artistice.
12 puncte

Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt. Nu l-a întrecut nimeni până astăzi, și încă mulți ani de aici înainte nu-l va întrece nimeni. Râvna lui adâncă de a cunoaște și de a împărtăși și altora cunoștințele sale l-a făcut: cercetător în cele mai variate ramuri de cultură; creator, în scris și în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn. Nu este răstimp, fie cât de întunecat, din trecutul poporului român, în care înțelegerea lui ageră să nu fi pătruns pentru a aduce lumină. Contribuția lui în acest domeniu se poate socoti la sute de volume. Ea formează baza de granit pe care vor clădi istoricii de mâine. În legătură cu istoria poporului român, cu intenția de a o face tocmai pe aceasta mai închegată și mai documentată, N. Iorga a studiat deopotrivă și istoria popoarelor învecinate, punând între ele multiple corelații, pe care ridica pe urmă sinteze, care pot fi discutate, dar care totdeauna vor rămâne interesante. Alături de cercetarea pe câmpul faptelor istorice, merge la Nicolae Iorga cercetarea în domeniul literaturii și al artei. Toate manifestările literare și artistice îl ating și îl pasionează. El vibrează cu cele trecute și cu cele actuale, destul dacă ele sunt manifestări de adevărată cultură românească. Însușirile de cercetător nu întunecă pe acelea de creator. Dimpotrivă. Incomparabil cetitor de documente, este tot atât de incomparabil ca animator și gânditor. Au fost momente, și încă des repetate, în care el a trecut, pentru toată lumea, ca reprezentantul de necontestat al culturii române. La congresele ce se țineau în străinătate; la locurile de cinste oferite de academiile străine României, persoana căreia nu i se discuta niciodată întâietatea era aceea a lui Nicolae Iorga. A fost gânditorul care, prin scrisul și prin cuvântul lui, a răscolit cel mai adânc inima conaționalilor săi. Din această răscolire s-au trezit în sufletele contemporanilor săi multe sentimente nobile, dar și destulă ură. Asupra țării au mers sentimentele nobile, pregătind înarmarea morală a generației care a făcut războiul de întregire a neamului; asupra lui a mers ura. […] Scriitor și orator fecund, în același timp, coleg cu intimitatea cea mai comunicativă, prezența lui dogorea ca un foc. Era sclipitor în glumă; fermecător în tot ce spunea. Era mai presus de toate. Critic tăios, dar fără răutate. Iar când recunoștea cuiva un merit, nimic pe lume nu l-ar fi împiedicat să-l proclame. Figură ce se proiecta pe diferite planuri și care, cu toate acestea, era de o unitate perfectă. O figură de legendă, încă din timpul vieții, și care va câștiga în grandoare cu cât timpul va trece. C. Rădulescu-Motru, Mărturisiri