Ipoteze și verificare empirică: Sociologie la Bacalaureat

Delincvența juvenilă este o categorie aparte a delincvenței, iar gravitatea sa este sporită de contrastul dintre imaginea inocenței juvenile și actul reprobabil comis de tânăr. Astfel de manifestări sunt consecința inexistenței sprijinului moral oferit de adult, lipsei de protecție și îngrijire primite în familie, eșecului activității de educație morală primite în școală etc.

Dacă definim sărăcia în termeni absoluți - minimul necesar oamenilor pentru a supraviețui fizic - atunci punctul de la care începe sărăcia este ușor de indicat. Experiența sărăciei depinde însă și de cât au oamenii comparativ cu alții din societatea lor și de valorile culturale ce definesc „viața îndestulată”. În multe părți ale lumii, de exemplu, dotarea locuinței cu instalații sanitare este privită ca semn de bunăstare, pe când în societățile industriale este considerată ceva de la sine înțeles, iar absența acestora dintr-o gospodărie constituie un semn de sărăcie. Modul cum definim sărăcia contează foarte mult, îndeosebi în societățile industriale, unde sărăcia relativă se întâlnește mai des decât cea absolută.

Starea de șomaj poate afecta coeziunea și armonia unei familii. Totodată, șomajul cronic și de lungă durată, care generează sărăcia unui grup important din populația activă, poate antrena conflicte sociale profunde. Multitudinea de efecte negative ale șomajului pentru societate și individ justifică pe deplin îngrijorarea guvernelor statelor lumii în fața acestui flagel și preocuparea pentru a găsi soluții de ocupare a forței de muncă la un grad cât mai înalt.

În orice familie distingem o distribuție a rolurilor sociale conform acelor norme și valori ce sunt dominante într-o cultură dată. În acest fel, conform unei diviziuni tradiționale a muncii casnice, rolurile soției puteau fi asociate bucătăriei, creșterii copiilor sau îngrijirii bătrânilor familiei, pe când rolurile soțului puteau fi asociate lucrului în afara gospodăriei și asigurării veniturilor. În societățile contemporane, apar mult mai des familii în care soția lucrează în afara gospodăriei pentru a asigura veniturile necesare traiului, iar soțul se îngrijește de gospodărie și copii.

Spre deosebire de orice tip formal de instruire, socializarea anticipativă implică adoptarea informală a normelor comportamentale potrivite unui status încă nedobândit de indivizii în cauză, oferindu-le experiența rolului pe care trebuie să și-l asume. De exemplu, copiii pot anticipa statusul de părinte observându-și părinții ca modele de rol, iar carieristul poate anticipa promovarea imitând comportamentul ocupațional al superiorilor săi.

Indivizii nu sunt socializați exclusiv într-o cultură comună unei singure societăți, ci și într-o serie de subculturi sau culturi diferite, cu care pot fi în conflict normativ. Delincvența, de pildă, dezvoltă o subcultură care cere respectarea unor norme precise ale unor grupuri marginale.

Problema distanței sociale dintre familie și școală se pune atunci când cultura de origine a familiei diferă de cea a școlii. Dacă există contradicție între cele două culturi, în general cea a familiei va continua să domine, făcând reușita școlară mult mai dificilă.

A. În coloana din stânga sunt enumerate aspecte metodologice ale cercetării sociologice, iar în coloana din dreapta sunt numerotate enunțuri adevărate referitoare la acestea. Scrieți pe foaia de examen asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga și cifra corespunzătoare din coloana din dreapta. a. Recensământul 1. Este un obiect sau un text care oferă informații despre viața socială din prezent sau din trecut a colectivităților umane. b. Biografia socială 2. Este o tehnică de selecție a părții din populație supusă investigației sociologice. c. Eșantionarea 3. Este un document social care oferă informații statistice exhaustive despre populație. d. Ipoteza 4. Reprezintă enunțul științific cu valoare probabilă, care urmează să devină adevărat sau fals în urma cercetărilor de teren. 5. Este documentul social care cuprinde date demografice și sociale despre individ și familia de proveniență, istoria dezvoltării individuale. 12 puncte

Din punct de vedere sociologic, problemele sociale nu pot fi luate în considerare decât în contextul unor definiții sociale, deoarece în majoritatea societăților există un conflict normativ între valori și comportamente. Astfel, dacă anumite medii sociale încurajează tendințele de nonconformitate, unii indivizi care manifestă un comportament care le-a fost tolerat sau permis în anumite contexte sociale și în grupurile din care fac parte, consideră legitim să se comporte identic și în alte contexte.

Socializarea negativă corespunde comportamentului antisocial, se produce atunci când este în conflict cu normele și valorile oferite de către societate și este în corelație cu procesul de marginalizare socială.

Sărăcia, pe lângă o problemă legată de resurse, este și o problemă cu caracter socio-cultural. Cei care trăiesc în condiții de sărăcie dezvoltă un sistem de valori și de convingeri ce reprezintă, de fapt, o „soluție” față de problemele cu care se confruntă, un „mod de adaptare” deviant la condițiile dificile de viață. Acest mod de adaptare implică o serie de trăsături, printre care: pasivitatea, resemnarea, ignorarea viitorului, fatalismul, lipsa de putere, nivelul scăzut al aspirațiilor, tendințe de infracționalitate etc. Toate aceste trăsături se transmit de la o generație la alta, asigurând perpetuarea condițiilor de sărăcie.

Socializarea este procesul prin care individul își dezvoltă identitatea personală, învață și asimilează, prin interacțiune cu alții, valorile și modelele de comportament potrivit culturii societății și poziției sale sociale. Omul învață modurile de existență socială și din grupurile din care face parte. În funcție de realizarea așteptărilor grupului, se poate vorbi despre socializare pozitivă, atunci când comportamentul este în acord cu modelele oferite de societate sau despre socializare negativă, atunci când există conflict între comportament și regulile sau valorile sociale.

Școala este considerată cel mai important agent de socializare în socializarea secundară: elevul învață noi moduri de comportament, preia valori și dezvoltă aptitudini, relaționează în grupurile de egali. Acest stadiu al socializării devine semnificativ pentru dezvoltarea personalității elevilor, dar și pentru orientarea școlară și profesională viitoare.

Evidențiind funcțiile sale principale (de “normalizare” a vieții sociale, de asigurare a continuității și coeziunii grupurilor sociale, de asigurare a stabilității și funcționalității structurilor sociale), socializarea poate fi definită drept un proces prin care individul este orientat în a-și dezvolta comportamentul actual în concordanță cu standardele grupului din care face parte. În plus, ca proces de apropriere a modelului cultural, socializarea presupune interiorizarea valorilor și normelor unei culturi date, facilitând conformitatea și consensul deoarece permite adecvarea comportamentelor oamenilor la regulile sociale.

Delincvența juvenilă este o categorie aparte a delincvenței, iar gravitatea sa este sporită de contrastul dintre imaginea inocenței juvenile și actul reprobabil comis de tânăr. Astfel de manifestări sunt consecința inexistenței sprijinului moral oferit de adult, lipsei de protecție și îngrijire primite în familie, eșecului activității de educație morală primite în școală etc.