Evaluare Națională 2025 la română: simulare

Sfârșit de februarie. În curtea blocului au mai rămas câteva pete de zăpadă neagră, e un soare năucitor și la florăria din colț e plin de ghiocei, lalele și zambile mov. Albinele n-au apărut încă, însă eu merg să mă întâlnesc cu cineva care îmi poate povesti mai multe despre ele. Alexandru Frusina are 33 de ani și este a patra generație de apicultori. Prima din familie a fost, de fapt, străbunica lui, Voica, din județul Prahova. [...] Pe bunicul său, Alex l-a prins doar trei ani, dar îl ține minte în continuare.

Știe că în copilărie era mereu înconjurat de stupi și s-a obișnuit de mic cu albinele. Între timp, s-au mutat în Țăndărei, în județul Ialomița, iar tradiția a fost continuată de Florin, tatăl lui Alex. „Aici e o poveste care îmi place mult”, spune Alex zâmbind. „După moartea bunicului, mai aveam în curte doar trei stupi, pe care tata, care era inginer agronom, îi păstrase mai mult ca să continue moștenirea de familie, căci nu prea mai avea grijă de ei. La un moment dat, și-a dat seama că au murit toți și a vrut să renunțe la apicultură. Doar că, trei zile mai târziu, a văzut într-un copac din curte un roi mare de albine. A prins roiul și a luat asta ca pe un semn că trebuie, totuși, să continue.”

Acum, familia Frusina are aproximativ 150 de stupi, pe care îi mută în funcție de culturi. Fac miere de rapiță, floarea-soarelui și coriandru - preferata lui Alex, pentru că „este cea mai aromată, are gust de bomboană sau ursuleți Haribo” - și ar vrea să facă și de salcâm.

Alex nu s-a ocupat dintotdeauna de apicultură. A studiat agronomia, la fel ca tatăl său, însă nu i-a plăcut atât de mult și a ajuns să lucreze, în București, într-un magazin de echipamente foto. [...]. Între timp, tatăl său are grijă de albine, stând într-o rulotă, ca să fie mai aproape de stupi. Alex îmi povestește, entuziast, cum sunt mutați stupii, noaptea, și ce sistem sofisticat de comunicare au albinele: într-un loc nou, mai întâi ies cercetătoarele, puține la număr, care apoi transmit în ce direcție, la ce distanță și cât de multă hrană este în zonă. Îl întreb dacă tatăl său nu se consideră izolat vara, când trebuie să fie atent cel mai des la albine, dar Alex îmi răspunde că nu - îi place cu adevărat ce face și asta e suficient. Iar când i se alătură și el la stupină, spune că acolo se simte cel mai liber.

Se știe că albinele sunt esențiale în polenizarea culturilor agricole - cereale, legume, fructe. Și nu doar atât. În lipsa albinelor, recoltele sunt mai mici, și asta în condițiile unui an climatic foarte bun. Alex îmi spune că un studiu a arătat o creștere cu 10-15% a producției de rapiță doar datorită prezenței albinelor în zona respectivă.

Însă albinele sunt sensibile. Bolile, schimbările bruște de temperatură, cauzate de încălzirea globală, dar și insecticidele folosite de agricultori le-ar putea dăuna albinelor. Alex confirmă - iarna aceasta le-au murit în jur de zece familii -, însă în privința legăturii cu agricultorii, nu sunt probleme - tatăl său, fiind inginer agronom, e în permanentă legătură cu aceștia și are grijă astfel de albinele sale. Nu toți agricultorii sunt însă la fel de atenți - de pildă, un articol din 2014 informează că „peste 400 de familii de albine aparținând unor apicultori din județul Botoșani au murit, după ce o societate agricolă a stropit culturile de muștar și rapiță cu substanțe chimice pentru combaterea dăunătorilor [...]”.

Producția de miere nu a fost foarte bună în ultimii ani. Totuși, conform datelor centralizate la nivel european, România este țara cu cea mai mare producție de miere din Uniunea Europeană, realizând, în 2015, 35.000 de tone de miere, comparativ cu doar 20.000 de tone în 2014.

În ciuda acestui fapt, consumul intern rămâne unul dintre cele mai scăzute la nivel european. Potrivit statisticilor, românii mănâncă de patru ori mai puțină miere decât italienii sau francezii. Unul dintre motive ar putea fi practica atât de comună a falsificării mierii, cu efecte negative asupra apicultorilor de bună-credință, care duce și la neîncrederea oamenilor în produsele aflate pe piață. [...]

În plus, adaugă el, mierea de foarte bună calitate produsă în România este exportată și amestecată cu alte tipuri de miere, ceea ce lui nu i se pare corect. „Noi vindem acum mierea printr-o asociație apicolă, însă aș vrea să încep să vând numai pe cont propriu. [...] Mierea se cristalizează foarte repede și, pentru a fi adusă înapoi la starea lichidă, trebuie încălzită la temperaturi de până la 40 de grade - peste 40, ea nu devine toxică, dar începe să își piardă din calități. Acest proces durează însă, iar unii producători nu au răbdare și încălzesc mierea la temperaturi mai înalte.” Așa că Alex se gândește acum la modalități de a vinde mierea produsă exclusiv pe cont propriu. Îmi spune că îi place să își facă planuri pe termen lung și nu înțelege de ce mulți tineri nu mai au această obișnuință.

Acasă, mă uit [...] la imagini cu Alex și tatăl său, cu rulota în care locuiește acesta, cu albine, faguri și stupi. Îmi atrage atenția o fotografie cu tatăl lui Alex, pe câmp, în costumul de protecție, privind asfințitul. Pare, într-adevăr, senin și liber.

Mocnește* copacul. Martie sună.
Albinele-n faguri adună
și-amestecă învierea,
ceara și mierea.

Nehotărât între două hotare,
cu vine* trimise subt șapte ogoare*,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul ființei să mi-l urnească*,
din somn, din starea dumnezeiască.

Cine vântură de pe muncel*
atâta lumină peste el?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit*.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

*a mocni - a sta în așteptare, gata să izbucnească
*vână - nervură, vas sangvin; pl. vine
*a podidi - a cuprinde cu putere, a umple, a năpădi
*a urni - a (se) pune în mișcare, a porni
*muncel - munte sau deal mic
*ogor - teren arabil, câmp semănat