Text epistolar: Română la Bacalaureat

35 de cerințe oficiale din subiectele de Bac; aici sunt cele mai noi 20. Rezolvi pe loc sau pe caiet, apoi te verifici pe barem.

Profilul tău:

Textul 1

6 martie 1965, [București] Dragă Pia*, După o iarnă care n-a ținut, propriu-zis, decât câteva zile, când în sfârșit a nins și Monica și-a putut permite plăcerea de-a face în curte o „fetiță de zăpadă”, a venit primăvara de la o zi la alta, topind totul, făcându-te să te simți împovărat cu paltonul, amețindu-te ușor [...]. Ne-am făcut planul să evadăm de-acum încolo, în fiecare duminică, undeva, afară din oraș, la Snagov, la Mogoșoaia, la Cernica, la Pasărea sau altundeva (cu autobuzul, bineînțeles), ca să respirăm mai adânc aerul proaspăt și încă inedit dulce, ca să scăpăm dintre ziduri și să ne integrăm miracolului vegetal, la care Monica este sensibilă până la extaz. Ți-am primit scrisoarea și sunt foarte mișcat că-ți găsești răgazul să-mi scrii atât de mult, când știu cât ești de prinsă cu unele și altele. Eu n-am nici măcar scuza de-a fi prea ocupat ca să-mi justific întârzierea și scurtimea răspunsurilor. Ce vrei, așa sunt melcii, închiși și lenți, dar prin aceasta nu mai puțin afectuoși, în cochilia lor... Fac totuși și eu ceva acum: am început să lucrez cu asiduitate la studiul, pe care îl am în plan, pe anul acesta, la Institut: Tendințe generale în romanul francez de la Proust încoace, studiu care implică numeroase lecturi. Zilele trec pe nesimțite… Monica se apropie de bacalaureat și învață până la extenuare, nemaiavând aproape deloc răgazul să se ocupe de poezie. Nelli a tot sperat să se poată reîntoarce la Institutul de Istoria Artelor, dar pentru moment nu sunt posturi disponibile, așa că a trebuit să se resemneze mai departe la munca ei [...] de la bibliotecă. O surprind adesea, mai ales seara, recitind - a câta oară? - câte o scrisoare de la tine și îmi dau seama că aceste scrisori reprezintă, într-un fel, singura ei fereastră. Mama, cu fanatismul menajului, continuă - săraca! - să bată toate recordurile de devoțiune*. Azi a fost o zi-surpriză pentru noi toți: sosirea pachetului tău, care a venit să ne răsfețe pe fiecare cu ceva. A fost ca la pomul de Crăciun. Cu tot dorul, Dinu

Pia Pillat, Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat

*Pia - scriitoare și memorialistă, sora scriitorului Dinu Pillat *devoțiune - evlavie, cucernicie, devotament

I.A.16 p

textul 1

Indică sensul din text al cuvântului bineînțeles și al secvenței îmi dau seama.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

În text, „bineînțeles” înseamnă „desigur”, iar secvența „îmi dau seama” are sensul „constat”.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. indicarea sensului din text al cuvântului dat (de exemplu: desigur etc.) și al secvenței date (de exemplu: constat etc.)4 p
  2. formularea răspunsului în enunț/enunțuri - 1 punct1 p
  3. corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație - 1 punct 6 puncte1 p

I.A.26 p

textul 1

Menționează domeniul în care se încadrează studiul la care lucrează Dinu Pillat, utilizând informațiile din textul dat.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Studiul la care lucrează Dinu Pillat aparține domeniului criticii literare, deoarece urmărește tendințele romanului francez.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. menționarea domeniului în care se încadrează studiul la care lucrează Dinu Pillat (de exemplu: domeniul literar/domeniul criticii literare etc.) - 4 puncte4 p
  2. formularea răspunsului în enunț1 p
  3. corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație1 p

I.A.36 p

textul 1

Precizează o reacție a familiei la primirea pachetului trimis de Pia, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Familia se bucură la primirea pachetului, reacție sugerată de secvența „A fost ca la pomul de Crăciun.”

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. precizarea unei reacții a familiei la primirea pachetului trimis de Pia (de exemplu: bucurie etc.)2 p
  2. justificarea răspunsului cu o secvență semnificativă din text (de exemplu: A fost ca la pomul de Crăciun. etc.)2 p
  3. formularea răspunsului în enunț1 p
  4. corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație1 p

I.A.46 p

textul 1

Explică un motiv pentru care Dinu Pillat și familia sa preferă să părăsească duminica Bucureștiul.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Dinu și familia sa vor să iasă duminica din București pentru a se elibera de atmosfera închisă a orașului. În natură pot respira aer proaspăt și se pot bucura de venirea primăverii.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. explicarea unui motiv pentru care Dinu Pillat și familia sa preferă să părăsească duminica Bucureștiul: precizarea motivului (de exemplu: atmosfera încărcată a orașului etc.) - 2 puncte; explicare nuanțată - 2 puncte/încercare de explicare - 1 punct4 p
  2. formularea răspunsului în enunț1 p
  3. corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație1 p

I.A.56 p

textul 1

Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Dinu, desprinsă din al treilea paragraf al textului.

Între 30 și 50 de cuvinte

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Dinu se dovedește sincer: recunoaște că răspunde rar și pe scurt, deși nu este foarte ocupat. El nu inventează scuze, ci își descrie firea retrasă și lentă, asigurând-o totodată pe Pia de afecțiunea sa.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. prezentarea unei trăsături morale a lui Dinu: precizarea trăsăturii (de exemplu: sinceritate, sensibilitate etc.) - 2 puncte; prezentare adecvată și nuanțată - 2 puncte/încercare de prezentare - 1 punct4 p
  2. respectarea precizării privind numărul de cuvinte1 p
  3. corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație1 p

Alte teme

Toate temele →