INM examen de intrare în magistratură, 21 martie 2010

Conversiunea actului juridic:

Prescripția extinctivă nu curge (este suspendată):

În cazul coproprietății:

Poate constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10 până la 20 de ani:

În materia simulației:

În cazul gestiunii intereselor altuia:

În materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:

În lipsă de stipulație contrară, cheltuielile vânzării sunt suportate de:

Mandatarul:

Nu sunt moștenitori rezervatari:

Există incompatibilitate atunci când:

Cererea de chemare în judecată a altor persoane:

Cererea de chemare în garanție:

Mandatarul neavocat poate pune concluzii fără să fie asistat de avocat atunci când:

Cererea reconvențională:

Mărturisirea:

Competența teritorială este exclusivă:

Dacă nulitatea este expres prevăzută de lege:

Instanța trebuie să suspende judecata dacă:

Este excepție procesuală de fond:

Responsabilitatea este prezumată începând cu vârsta de:

Amnistia are efecte asupra:

Coautoratul nu este posibil în cazul în care:

Orice întrerupere a activității infracționale are valoarea epuizării acelei infracțiuni în cazul:

Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu are loc dacă:

Dacă făptuitorul completează un bilet de călătorie cu avionul cu date neadevărate referitoare la persoana care călătorește, data, ruta și localitatea de destinație, va răspunde penal pentru:

Infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art.323 C. pen.:

Prin săvârșirea infracțiunii de evadare de către două sau mai multe persoane împreună, în accepțiunea dispozițiilor art.269 alin.2 C. pen., se poate înțelege săvârșirea faptei de către:

Distrugerea din culpă prevăzută de art.219 alin.2 C. pen. presupune:

Infracțiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art.261 C. pen. reprezintă o incriminare distinctă a:

Declarația de abținere formulată de procurorul de ședință, în cursul judecății:

Dacă partea civilă a decedat în timpul judecății, acțiunea civilă:

Plângerea formulată de învinuit împotriva ordonanței prin care s-a dispus față de acesta luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea:

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Soția inculpatului:

În procedura prevăzută de art.278 indice 1 C. proc. pen., instanța, pentru a dispune admiterea plângerii, desființarea rezoluției sau ordonanței atacate și reținerea cauzei spre judecare, trebuie să constate că:

Instanța verifică regularitatea rechizitoriului:

Sunt executorii dispozițiile din sentința penală nedefinitivă privind:

Termenul de 20 de zile în care petentul, în temeiul art.278 indice 1 alin.1 C. proc. pen., poate sesiza instanța cu o plângere formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată este un termen:

Eșalonarea plății amenzii penale aplicate printr-o hotărâre definitivă se poate dispune:

Împotriva soluției de clasare dispusă de comisia de disciplină poate face contestație:

Procurorul de la parchetul de pe lângă judecătorie:

Constituie abatere disciplinară a judecătorilor și procurorilor:

Judecătorii și procurorii definitivi pot fi eliberați din funcție:

Judecătorii și procurorii:

Potrivit jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului, inclusiv în cauzele contra României, intervalul de timp necesar instanțelor pentru a soluționa conflictul negativ de competență:

Potrivit jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului, inclusiv în cauzele contra României, modificarea repetată a interpretării aspectelor esențiale ale legilor retrocedării, la nivelul instanțelor de fond, în absența unui mecanism care să asigure consecvența în practica instanțelor naționale

Potrivit jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului, inclusiv în cauzele contra României, printre motivele care justifică arestarea preventivă a unei persoane suspectate că a comis o infracțiune se numără:

Potrivit jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului, inclusiv în cauzele contra României,

Potrivit jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului, inclusiv în cauzele contra României, aprecierea gravității relelor tratamente depinde

La data de 21.02.2005, intre A, în calitate de vânzător, și B, în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect înstrăinarea unui teren în suprafață de 250 mp. Printr-o hotărâre pronunțată în anul 2006, B a fost obligat să lase, în deplină proprietate și posesie, imobilul sus - menționat către C, adevăratul titular al dreptului de proprietate. Instanța a constatat că C a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului printr-un contract de schimb de imobile încheiat cu A în anul 1999, neavând relevanță că B nu a cunoscut despre existența contractului respectiv, probându-și buna - credință. C a fost pus în posesia imobilului prin intermediul executorului judecătoresc. Prin cererea de chemare în judecată introdusă la 3.03.2008, B a solicitat obligarea lui A la plata prețului în cuantumul plătit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. A a solicitat obligarea sa la plata doar a unei părți din preț, deoarece, față de data încheierii contractului, valoarea imobilului vândut lui B s-a micșorat, dintr-un caz fortuit; a invocat, totodată, prescripția dreptului material la acțiune. Instanța:

La data de 15.04.2003, A a încheiat cu B un contract în baza căruia l-a împrumutat pe acesta din urmă cu suma de 400.000 lei, cu obligația restituirii în 3 luni de la perfectarea actului juridic. La 16.09.2005, părțile au semnat un act adițional la contract, prin care au convenit ca, în locul restituirii sumei împrumutate, B să transmită lui A dreptul de proprietate asupra autoturismului proprietate personală. A a sesizat instanța la data de 11.08.2008 cu o acțiune împotriva lui B prin care a solicitat restituirea sumei de bani împrumutate, arătând că autoturismul nu i-a fost predat. B a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că instanța a fost sesizată cu depășirea termenului general de prescripție, calculat de la data scadenței obligației de restituire a împrumutului. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, deoarece poate să-și execute obligația de transmitere către A a dreptului de proprietate asupra autoturismului menționat în actul adițional. A a solicitat respingerea excepției prescripției, în raport de încheierea actului adițional, precum și, pe fond, admiterea acțiunii. Instanța:

A l-a chemat în judecată pe B, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de rentă viageră, prin care, la data de 25.05.2007, A i-a înstrăinat lui B o casă în schimbul plății lunare de către B în favoarea lui X a echivalentului în lei al sumei de 1000 dolari SUA până la sfârșitul vieții lui X. În motivarea cererii, a arătat și dovedit că X decedase anterior încheierii contractului, respectiv la data de 20.05.2007. A mai susținut că rentă viageră nu se poate constitui în favoarea unui terț. B a solicitat respingerea acțiunii, menționând că X a decedat cu mai puțin de 20 de zile înainte de încheierea contractului, ceea ce determină valabilitatea actului juridic astfel încheiat. Instanța:

A și B au formulat, în termen legal, notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a unui teren de 1000 mp, situat în municipiul București, sector 2. Prin dispoziție emisă de Primarul Municipiului București, s-a admis în parte notificarea și s-a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din teren, cu motivarea că, la momentul preluării de către stat, bunul se afla în coproprietatea lui X și Y, în cote - părți egale. În prezent, foștii titulari ai dreptului de proprietate sunt decedați, A și B fiind moștenitorii doar ai lui X, în timp ce Y a lăsat ca succesor pe Z, care nu a formulat notificare. A și B au formulat contestație împotriva dispoziției Primarului, solicitând restituirea în natură a întregului teren. Instanța:

A a chemat în judecată pe B, solicitând constatarea nulității absolute a testamentului olograf întocmit de X în favoarea lui B, la data de 20.04.2006, privind un teren situat în municipiul Craiova. În motivare, A a arătat că este beneficiarul unui testament autentic întocmit de X, la data de 1.04.1999, pentru același imobil, astfel încât testatorul nu putea întocmi în mod valabil un testament ulterior. A a mai învederat că un testament autentic nu poate fi revocat printr-un testament olograf. De asemenea, A a arătat că testamentul întocmit în favoarea lui B este nul și pentru că nu respectă forma autentică, deși vizează un teren. Instanța:

A a formulat, la data de 20.04.2006, în contradictoriu cu X, moștenitorul lui B, cerere de revizuire a sentinței civile din data de 19.01.2006, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria dintre A și B. În motivarea cererii, A a arătat că, ulterior pronunțării sentinței de divorț, a descoperit că B, care nu a participat la niciun termen de judecată în litigiul respectiv, decedase la data de 10.01.2006. A mai susținut că a luat cunoștință de certificatul de deces la data de 15.03.2006, părțile fiind separate în fapt de peste 10 ani. Prin întâmpinare, X a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri de divorț, precum și excepția tardivității acestei cereri, deoarece calea de atac a fost exercitată cu depășirea termenului de o lună de la data descoperirii certificatului de deces. Instanța:

A a chemat în judecată pe pârâta B, cu sediul în municipiul Timișoara, solicitând, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei la desființarea construcției edificate pe terenul proprietatea lui A, situat în aceeași localitate, estimând valoarea lucrărilor realizate la 300.000 lei. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Judecătoria Timișoara. B a invocat oral, la prima zi de înfățișare, excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, arătând că pe rolul Tribunalului Timiș există, în primă instanță, un dosar având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de A pentru terenul pe care s-a edificat construcția a cărei desființare s-a solicitat. În consecință, Tribunalul Timiș, învestit cu litigiul având ca obiect fondul dreptului de proprietate asupra terenului, este competent a soluționa și cererea de ordonanță președințiala. Cu aceeași ocazie, B a invocat și excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, motivat de faptul că, în caz de admitere, măsura de desființare a construcției nu este vremelnică. A a solicitat respingerea ambelor excepții, deoarece B nu le-a invocat prin întâmpinare. De asemenea, judecătoria a fost corect sesizată în raport de valoarea construcției. Instanța:

A l-a chemat în judecată pe B, solicitând să fie obligat să-i lase, în deplină proprietate și posesie, un imobil. La primul termen de judecată, instanța i-a pus în vedere lui A, prezent în ședință, să menționeze datele de identificare a imobilului. La termenul de judecată următor, A nu s-a prezentat și nici nu s-a conformat obligației stabilite de instanță. Între aceste două termene de judecată, A a depus la dosar o cerere de renunțare la judecarea cauzei, solicitând, totodată, judecarea pricinii și în lipsa sa. Pârâtul B nu s-a prezentat la niciun termen de judecată. Instanța:

În cursul unui proces având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize în scopul identificării amplasamentului imobilului și al determinării suprafeței aflate în posesia reclamantului. La termenul imediat următor depunerii raportului de expertiză, reclamantul a solicitat refacerea expertizei, pe motiv că pârâtul a fost citat de expert la o altă adresă decât cea indicată prin întâmpinare, iar acesta din urmă nu a participat la lucrările desfășurate la fața locului. Pârâtul a declarat că este de acord cu expertiza. Instanța:

Pe rolul aceleiași judecătorii, între A și B se află în curs de judecată două pricini ale căror obiect și cauză au o strânsă legătură. B a solicitat întrunirea celor două pricini. Instanța:

Inculpatul o cunoștea pe partea vătămată, care nu împlinise vârsta de 15 ani, fiind prieten cu familia acesteia. Într-o seară, în timp ce se deplasa cu autoturismul, inculpatul a observat-o pe partea vătămată, motiv pentru care a oprit mașina și a abordat-o pe aceasta, cerându-i să îl însoțească pentru a-i arăta de unde poate cumpăra țigări. Deși a fost refuzat, inculpatul a luat-o de mâna pe partea vătămată și a împins-o în autoturism, obligând-o să meargă cu el. Când partea vătămată a observat că autoturismul a ieșit din oraș, i-a cerut inculpatului să se întoarcă. Inculpatul a refuzat și a amenințat-o cu exercitarea de violențe. La un moment dat, inculpatul a oprit mașina și a dus-o pe partea vătămată într-o pădure, unde i-a cerut să întrețină relații sexuale. Deoarece partea vătămată a refuzat, inculpatul a lovit-o, a încercat să întrețină cu aceasta un raport sexual, dar nu a reușit. Ulterior, au continuat deplasarea cu autoturismul timp de aproximativ 45 minute, apoi inculpatul a oprit din nou mașina și, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată un act sexual oral. După ce inculpatul a adormit în mașină, partea vătămată a reușit să fugă. Inculpatul a săvârșit:

Instanța a constatat că inculpații A și B au reținut-o pe partea vătămată V într-un depozit părăsit, între orele 19:30-23:30, determinând-o în acest mod să le remită suma de 85.000 lei, care reprezenta contravaloarea unui autoturism provenit din furt, a cărui achiziționare le-a fost intermediată de către aceasta. Încadrarea juridică a faptelor inculpaților este următoarea:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 alin.1 lit.c C. pen. În cursul judecății în primă instanță inculpatul a plătit integral pensia de întreținere restantă. Instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare și a dispus, în temeiul art.305 alin.5 C. pen., revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în antecedență, prin hotărâre definitivă, tot pentru infracțiunea de abandon de familie, urmând ca acesta să execute pedepsele în întregime și alăturat, în regim de detenție. Hotărârea instanței este:

În dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria X s-au efectuat cercetări față de inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 25 octombrie 2009, inculpatul A se va întâlni cu o nouă victimă pentru a primi de la aceasta o sumă de bani. La ora și locul stabilite pentru întâlnire, în timpul derulării procedurii de surprindere în flagrant, ce fusese organizată din timp, inculpatul B, grefier în cadrul instanței, a efectuat un apel pe telefonul mobil al inculpatului A și, în scurta convorbire pe care au purtat-o, l-a avertizat să părăsească imediat locul respectiv, acesta conformându-se după ce a primit de la victimă suma de bani pretinsă. Apoi, inculpatul B i-a comunicat telefonic soției inculpatului A ce s-a întâmplat, subliniindu-i că a reușit să îl ajute pe soțul ei să nu fie surprins în flagrant și ca acesta a primit banii. Inculpatul A a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, inclusiv pentru actul material din 25 octombrie 2009, iar ulterior a fost condamnat definitiv. Fapta săvârșită de inculpatul B la data de 25 octombrie 2009:

În timpul punerii în executare silită a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu, inculpatul, socrul debitorului, știind că se pune în executare o astfel de hotărâre, exercită amenințări față de executorul judecătoresc și față de cei doi polițiști care îl însoțeau pe acesta, aflați în misiune pentru a-i sprijini acțiunea. Cu același prilej, inculpatul, în realizarea acțiunii de împotrivire la executare, exercită acte de violență față de unul dintre polițiști și față de executorul judecătoresc. A doua zi, deplasându-se la biroul executorului judecătoresc pentru a-i cere acestuia lămuriri în legătură cu executarea silită din ziua anterioară, inculpatul proferează amenințări la adresa organului de executare, nemulțumit fiind de faptul că executarea s-a efectuat împotriva ginerelui său. Inculpatul a săvârșit:

În data de 21 ianuarie 2009 Judecătoria X a fost sesizată cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria X, prin care inculpatul A a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În data de 07 aprilie 2009, la termenul de judecată, inculpatul A a formulat plângere împotriva măsurii asigurătorii luate în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria X. Soluționând această cerere, instanța va pronunța:

Prin plângerea penală înregistrată la Judecătoria X la data de 23 februarie 2009, petiționarul A a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanei B sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, deoarece i-au fost sustrase mai multe bunuri de către B. Petiționarul a susținut că a formulat o plângere similară la Parchetul de pe lângă Judecătoria X și, întrucât această unitate refuză să efectueze verificări, se impune ca „Judecătoria X să realizeze cercetarea judecătorească în cauză". Plângerea formulată de petiționarul A nu cuprinde elementele cerute de art.222 alin.2 C. proc. pen., întrucât în conținutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a lui B, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se referire, în mod generic, doar la „sustragerea unor bunuri". Soluționând legal cauza, instanța va dispune:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul X, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei. Dosarul a fost înaintat Tribunalului X spre competentă soluționare potrivit dispozițiilor art.264 C. proc. pen. După efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice instanța a constatat că fapta a fost comisă fără discernământ de inculpat din cauza bolilor psihice de care acesta suferă și că experții au recomandat instituirea măsurii de siguranță a internării medicale. Prin sentința penală din 02 martie 2009, definitivă prin neapelare la 30 martie 2009, Tribunalul X a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a C. proc. pen. raportat la art.10 lit.e C. proc. pen. și, în temeiul art.114 C. pen., a dispus luarea măsurii de siguranță a internării medicale a inculpatului până la însănătoșire. Ulterior, bolnavul a formulat o cerere de înlocuire a măsurii de siguranță a internării medicale cu măsura de siguranță a obligării la tratament medical, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului X. În cadrul acestei proceduri s-a efectuat o expertiză medico-legală de specialitate prin care experții au concluzionat că se impune instituirea măsurii de siguranță prevăzută de art.113 C. pen. Prin sentința penală din 09 septembrie 2009 Tribunalul X, având în vedere recomandările experților, a admis cererea bolnavului și, în consecință, a dispus înlocuirea măsurii de siguranță a internării medicale cu măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art.113 C. pen. Hotărârea Tribunalului X din 09 septembrie 2009 este:

La Parchetul de pe lângă instanța X s-au efectuat cercetări privind pe inculpata A referitor la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, toate în formă continuată și aflate în concurs. La data de 30 aprilie 2009, instanța X, Secția a Il-a penală, a fost sesizată cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă instanța X prin care inculpata A a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei pentru a se efectua cercetări cu privire la infracțiunile de fals și uz de fals. Prin rechizitoriul din 02 iunie 2009, Parchetul de pe lângă instanța X a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, toate în forma continuată și aflate în concurs. Dosarul a fost înregistrat la instanța X, Secția I penală care, prin încheierea din 02 decembrie 2009, a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea la instanța X, Secția a Il-a penală, pentru competentă soluționare a cererii de reunire a celor două cauze. Pentru a hotări astfel, judecătorul a reținut că, în raport cu dispozițiile art.35 alin.1 C.proc.pen., în caz de conexitate, competența de a judeca sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata A a fost trimisă în judecată, revine instanței mai întâi sesizate, care în speță este Secția a Il-a penală. Instanța X, Secția a Il-a penală, prin încheierea din 09 decembrie 2009, constatând că instanța competentă este Secția I penală, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei la instanța X, Secția I penală, pentru a se pronunța asupra reunirii cauzelor și pentru continuarea judecății sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata A a fost trimisă în judecată și care fac obiectul celor două dosare. Instanța X, Secția I penală, în mod legal:

Instanța de judecată, constatând existența cazului de indivizibilitate prevăzut în art.33 lit.c C.proc.pen., a dispus reunirea cauzelor și a reținut în încadrarea juridică dată faptei dispozițiile art.41 alin.2 C.pen. privind infracțiunea continuată, fără a pune în discuția părților în mod formal noua încadrare juridică. Apărătorii inculpaților au pus concluzii asupra cererii de reunire a cauzelor formulată de procuror și au făcut apărările necesare cu privire la toate actele materiale care alcătuiesc infracțiunea continuată. Hotărârea de condamnare pe care instanța a pronunțat-o în aceste condiții: