Evaluare Națională 2022 la română: rezervă

Subiectul oficial, cu baremul. Grilele și completările le rezolvi pe loc; textele le scrii, apoi te verifici pe barem, criteriu cu criteriu.

2 ore · 90 de puncte + 10 din oficiu

Subiectul (PDF)Baremul (PDF)

Subiectul I. ASubiectul I. BSubiectul al II-lea

Subiectul I. A 38 p

Textul 2 Excursii fericite

Am făcut două excursii în țară, în 1974 și 1976, aveam 14 și, respectiv, 16 ani. Excursiile erau planificate cu mare atenție, itinerarele erau gândite dinainte și etapele călătoriei erau scrise într-un caiet de care răspundea mama; aveam hărți, obiective de atins, erau alese cele mai reprezentative locuri. [...]

A doua excursie a avut în itinerar litoralul, dar nu plaja, ci Adamclisi, mănăstirile, Delta Dunării cu vaporașul, sudul Moldovei, Podișul Transilvaniei, cu Brașov, Sibiu, Sighișoara, Cluj, dar și Hunedoara, Hațeg cu zimbrii, cu muzeele, bisericile, locurile importante care existau, păstrând proporțiile, în orice oraș; toate erau în ghiduri și pe hărți, era simplu și era frumos să cauți locuri care trebuiau văzute. [...]

Părinții mei au mers pe munte ani de zile, între 1955 și 1970. [...] Am fost și eu pe munte, cu colegii sau prietenii. Am fost în Piatra Craiului de două ori, a fost splendid. Am fost în Bucegi, în Retezat, în Cheile Carașului. Cu ghidurile acelea din librării, cu rucsacuri pregătite cu grijă, cu o listă cu meniul pentru fiecare zi, ca să nu cărăm mai mult decât era necesar, totul numărat și cântărit. [...]

În Cheile Carașului (se ajunge din Herculane, prin Anina), zona este deluroasă, clima este mediteraneeană (liane, dafin, dar și vipere). Dealurile sunt din calcar, găurite de zeci de peșteri, închise însă (atunci) cu porți încuiate cu lacăte, cu acces controlat de niște oameni din partea locului, în legătură cu Clubul de Speologie „Emil Racoviță”. Pericolul era că, dacă te aflai în peșteră și ploua, tunelele se inundau și nu mai puteai ieși. Dar noi eram cu doi membri ai clubului care obținuseră accesul, am și intrat într-o peșteră, un gol în munte, cu tunele uneori atât de înguste, încât ne-am târât pe burtă niște sute bune de metri, cu atenție să nu rupem stalactitele. Tunelul se înfunda într-o sală mică, plină de formațiuni de piatră pastelată - verde, galben, roz, alb strălucitor, bleu -, formațiuni ca niște draperii de catifea, sfere pe fundul unor ochiuri de apă, țurțuri ondulați.

Dana Drăgoiu, Excursii fericite, www.dilemaveche.ro

I.A.12 p

textul 2

Notează, din textul 2, numele a două localități din itinerarul celei de-a doua excursii.

Vezi rezolvarea

Răspuns: Brașov; Sibiu

Textul 1 Cireșarii

Cireșarii aveau întâlnire la Ursu, într-un loc ferit, în spatele magaziei-tezaur. [...] Lucia era întotdeauna foarte punctuală, la orice întâlnire sosea prima. [...] Iată de ce întârzierea Luciei era ceva de neînțeles.

- Eu rămân la părerea mea, se încăpățână Ionel. O să vă convingeți și voi imediat. N-o lasă doctorul, și n-ar fi de mirare să ne pună și nouă bețe în roate... V-am spus eu?!

Ionel arătă cu privirile poarta. Imediat se uitară și ceilalți într-acolo. [...] Lucia pătrunsese pe poartă, dar nu singură. O însoțea un bărbat scund, în floarea vârstei, însă cu părul complet alb. Ochelarii cu rame de aur îi dădeau și mai multă distincție figurii. Numai zâmbetul pe care i-l cunoștea tot orașul parcă dispăruse de pe fața doctorului Istrate. [...]

Doctorul răspunse la salutul nu prea entuziast al băieților cu un zâmbet cam posac. Dădu mâna cu fiecare în parte și, când Lucia i-l prezentă pe Ursu, fața i se încruntă de-a binelea:

- Ah! Dumneata ești Ursu, campionul de box. [...] Cum s-ar spune, dumneata joci rolul de înger păzitor al grupului...

Intimidat, Ursu încercă să protesteze... [...]

- Știiiiu... Cum să nu știu, răspunse doctorul foarte grav, dar cu un simplu gest își îndepărtă masca neobișnuit de severă, redevenind omul zâmbitor dintotdeauna. Dacă pleci și dumneata în expediție nu mai am nicio teamă...

Fără să vrea, Dan îl împinse cu cotul pe Ionel, dar vorbele lui erau adresate musafirului care zâmbea, în sfârșit:

- Ne era teamă că n-o veți lăsa pe Lucia... [...]

- Ați terminat toate pregătirile?...

O altă întorsătură de frază, care, de astă dată, îl învioră pe Ursu. Amintindu-și că e gazdă, îl invită pe doctor și, bineînțeles, și pe fiica lui în magazia cu comori. [...]

- Nu e rău... își rosti doctorul nota. Chiar îmi place. M-am convins că și copiii... pardon, tinerii, pot să fie uneori serioși, îmi place, îmi place.

Ionel nu rezistă la felicitări:

- Dac-am fi plecat într-o simplă excursie, ar fi fost altceva. Nu știu dacă v-a spus Lucia... noi ne-am pregătit pentru o expediție științifică, nu pentru o simplă excursie...

- Lucia mi-a fluturat niște clopoței pe la ureche, o amenință doctorul. Mi-a rămas numai amintirea unor sunete vagi. Dar, mă rog, dacă nu sunt indiscret, aș putea să aflu și eu scopul expediției voastre?

Ionel atâta aștepta:

- Vrem să facem o hartă precisă a regiunii, să retușăm erorile eventuale și s-o completăm pe cea veche. Harta pe care am găsit-o la muzeul orașului e plină de lacune... e cât se poate de sumară și de superficială...

- Nu e rău, acceptă doctorul. Îmi place, îmi place... În planurile voastre intră și harta peșterii?

Din nou o întorsătură de frază care-i puse în derută pe toți cireșarii. Tinerii se înțeleseseră să nu le vorbească părinților prea multe despre peșteră, s-o înfățișeze ca pe o grotă oarecare, lipsită de interes, pe care o vor vizita în trecere. Întrebarea îi cam încolțise. Dan, profitând de faptul că nu putea fi văzut de doctor, o îndemnă pe Lucia, din priviri, să dea un răspuns.

- Vom trece și prin peșteră, spuse ea. Dar te rog foarte mult, tăticule, să nu scapi vreun cuvânt. Avem noi niște gânduri grozave. Discreție totală! [...]

- Să sperăm că veți avea noroc, zâmbi doctorul. Ei, și pentru că până la urmă ați fost sinceri, voi fi și eu. Pentru o simplă excursie n-aș fi lăsat-o pe Lucia. Dar, când mi-am dat seama că vă gândiți la o expediție științifică în toată regula, m-am liniștit. Am fost convins că vă veți pregăti cu toată seriozitatea și că veți legifera prudența... Acesta ar fi vrut, de fapt, să fie sfatul meu...

- N-o să-l uităm! îl asigură Dan.

- Dar mi-ați luat-o înainte... continuă doctorul. Îmi place seriozitatea cu care v-ați pregătit... Deși... ați omis ceva, și nu ceva neimportant. Dimpotrivă!... Nu vă vorbesc ca medic, ci ca turist inveterat. Să nu plecați niciodată la drum, fie chiar într-o simplă excursie, fără o trusă medicală la voi. Să fie sfânt, da?... Am întrebat-o pe Lucia, înainte de a porni spre voi, dacă aveți trusă și... în sfârșit... mi-am permis să vă pregătesc eu o trusă completă. Din cauza aceasta am întârziat, lucru pentru care vă cerem totuși scuze.

Doctorul le oferi trusa, le strânse bărbătește mâinile, urându-le succes deplin, și le mai făcu un semn de succes din pragul porții.

Constantin Chiriță, Cireșarii

I.A.22 p

textul 1

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. Cireșarii vor să organizeze

Vezi rezolvarea

Răspuns: c) o expediție științifică.

I.A.32 p

textul 2

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. Părinții Danei Drăgoiu au fost în excursii pe munte între

Vezi rezolvarea

Răspuns: d) 1955 și 1970.

I.A.42 p

textul 2

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. Există peșteri săpate în dealurile calcaroase din

Vezi rezolvarea

Răspuns: c) zona Cheilor Carașului.

Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

I.A.5 (1)1 p

textul 1

Lucia și tatăl ei ajung la timp la întâlnirea cu cireșarii.

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) Incorect

I.A.5 (2)1 p

textul 1

Doctorul Istrate apreciază seriozitatea tinerilor.

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) Corect

I.A.5 (3)1 p

textul 1

Cireșarii primesc din partea doctorului Istrate o trusă de prim ajutor.

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) Corect

I.A.5 (4)1 p

textul 2

În familia Danei Drăgoiu, tatăl ținea, într-un caiet, evidența excursiilor.

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) Incorect

I.A.5 (5)1 p

textul 2

În zona Cheilor Carașului se găsesc vipere.

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) Corect

I.A.5 (6)1 p

textul 2

Părinții Danei Drăgoiu și-au însoțit fiica în toate excursiile.

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) Incorect

I.A.66 p

textul 1

Precizează, în unu - trei enunțuri, o trăsătură a personajului Istrate, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență: „O însoțea un bărbat scund, în floarea vârstei, însă cu părul complet alb. Ochelarii cu rame de aur îi dădeau și mai multă distincție figurii. Numai zâmbetul pe care i-l cunoștea tot orașul parcă dispăruse de pe fața doctorului Istrate.”.

Minimum 1 enunț

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Doctorul Istrate este scund, trăsătură fizică prezentată prin caracterizare directă de către narator. Secvența „un bărbat scund” numește explicit această însușire.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Precizarea unei trăsături a personajului.Ai numit o trăsătură precisă din fragment?2 p
  2. Precizarea corectă a mijlocului de caracterizare.Ai identificat cum este prezentată însușirea?1 p
  3. Ilustrarea mijlocului de caracterizare cu o secvență.Ai citat o secvență care susține mijlocul?1 p
  4. Respectarea normelor de punctuație și a ortografiei: 0-1 greșeli - 1 punct; 2 sau mai multe greșeli - 0 puncte.Ai verificat ortografia și punctuația?1 p
  5. Încadrarea în numărul de enunțuri indicat.Ai scris unu-trei enunțuri?1 p

I.A.76 p

textul 1, textul 2

Prezintă, în 30 - 70 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Între 30 și 70 de cuvinte

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Un element comun este pregătirea atentă a unei călătorii. În primul text, cireșarii își adună echipamentul, iar doctorul completează pregătirile cu o trusă medicală. În al doilea text, familia stabilește dinainte traseul și etapele, folosește hărți și notează informațiile într-un caiet, pentru a organiza excursia.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Precizarea unui element de conținut comun.Ai numit același element pentru ambele texte?2 p
  2. Prezentarea elementului comun din textul 1, prin valorificarea unei secvențe relevante: prezentare adecvată - 1 punct; încercare de prezentare - 0 puncte.Ai explicat prezența elementului în primul text?1 p
  3. Prezentarea elementului comun din textul 2, prin valorificarea unei secvențe relevante: prezentare adecvată - 1 punct; încercare de prezentare - 0 puncte.Ai explicat prezența elementului în al doilea text?1 p
  4. Respectarea normelor de punctuație și a ortografiei: 0-1 greșeli - 1 punct; 2 sau mai multe greșeli - 0 puncte.Ai verificat punctuația și ortografia?1 p
  5. Încadrarea în numărul de cuvinte indicat.Ai scris între 30 și 70 de cuvinte?1 p

I.A.86 p

textul 1

Crezi că este important să planifici o călătorie în detaliu? Motivează-ți răspunsul, în 50 - 100 de cuvinte, valorificând textul 1.

Între 50 și 100 de cuvinte

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Cred că este important să planifici o călătorie în detaliu, deoarece astfel poți observa ce lipsește și poți reduce dificultățile previzibile. În textul 1, cireșarii pregătesc serios expediția, dar uită trusa medicală. Doctorul Istrate remarcă lipsa și le oferă una completă. Episodul arată că entuziasmul trebuie însoțit de verificarea echipamentului și de prudență, pentru ca grupul să poată călători în condiții bune.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Menționarea răspunsului la întrebarea dată.Ai o opinie clară?1 p
  2. Motivarea răspunsului menționat: motivare adecvată - 1 punct; încercare de motivare - 0 puncte.Ai explicat de ce susții această opinie?1 p
  3. Valorificarea textului indicat: valorificare adecvată, cu sau fără citarea unei secvențe - 2 puncte; încercare de valorificare - 1 punct; lipsa valorificării - 0 puncte.Ai discutat o situație din textul 1?2 p
  4. Respectarea normelor de punctuație și a ortografiei: 0-1 greșeli - 1 punct; 2 sau mai multe greșeli - 0 puncte.Ai verificat punctuația și ortografia?1 p
  5. Încadrarea în numărul de cuvinte indicat.Ai între 50 și 100 de cuvinte?1 p

I.A.96 p

textul 1

Asociază fragmentul din Cireșarii de Constantin Chiriță cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 - 100 de cuvinte, o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Între 50 și 100 de cuvinte

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Asociez fragmentul din „Cireșarii” cu „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, prin valoarea colaborării. Cireșarii pregătesc împreună expediția, iar doctorul contribuie oferindu-le trusa care le lipsea. În basmul asociat, tovarășii neobișnuiți ai lui Harap-Alb îl ajută să îndeplinească probele împăratului Roș. În ambele texte, reușita se sprijină pe ajutorul celorlalți și pe punerea în comun a unor resurse sau priceperi diferite.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Identificarea unei valori în textul dat, cu sau fără precizarea felului acesteia.Ai numit valoarea comună?1 p
  2. Precizarea unui alt text literar asociat, menționând titlul și autorul.Ai dat titlul și autorul?1 p
  3. Prezentarea valorii printr-o secvență relevantă din textul dat: prezentare adecvată - 1 punct; încercare de prezentare - 0 puncte.Ai explicat valoarea în primul text?1 p
  4. Prezentarea valorii printr-o secvență relevantă din textul asociat: prezentare adecvată - 1 punct; încercare de prezentare - 0 puncte.Ai explicat valoarea în al doilea text?1 p
  5. Respectarea normelor de punctuație și a ortografiei: 0-1 greșeli - 1 punct; 2 sau mai multe greșeli - 0 puncte.Ai verificat punctuația și ortografia?1 p
  6. Încadrarea în numărul de cuvinte indicat.Ai între 50 și 100 de cuvinte?1 p

Subiectul I. B 32 p

I.B.12 p

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. Conțin triftong ambele cuvinte din seria

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) „puteai”, „dădeau”.

I.B.22 p

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. Există doar cuvinte compuse în seria:

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) „bineînțeles”, „despre”.

I.B.32 p

textul 1

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. Sinonimele contextuale ale cuvintelor subliniate în secvența „Vrem să facem o hartă precisă a regiunii, să retușăm erorile eventuale.” sunt, în ordine:

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) exactă, să corectăm.

I.B.42 p

Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. Există o relație de omonimie între cuvintele subliniate în secvențele din seria:

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) „Lucia pătrunsese pe poartă”; Lucia poartă o uniformă albă și pantofi roșii.

I.B.56 p

textul 1

Selectează, din fragmentul următor, trei substantive aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza: „- Nu e rău, acceptă doctorul. Îmi place, îmi place... În planurile voastre intră și harta peșterii? [...] Tinerii se înțeleseseră să nu le vorbească părinților prea multe despre peșteră.”.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

„doctorul” - nominativ; „peșterii” - genitiv; „părinților” - dativ.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Selectarea corectă a unui substantiv din fragment.Ai selectat un substantiv prezent în fragment?1 p
  2. Menționarea cazului substantivului selectat.Cazul este corect și diferit de celelalte două?1 p
  3. Selectarea corectă a unui substantiv din fragment.Ai selectat un substantiv prezent în fragment?1 p
  4. Menționarea cazului substantivului selectat.Cazul este corect și diferit de celelalte două?1 p
  5. Selectarea corectă a unui substantiv din fragment.Ai selectat un substantiv prezent în fragment?1 p
  6. Menționarea cazului substantivului selectat.Cazul este corect și diferit de celelalte două?1 p

I.B.66 p

Alcătuiește un enunț asertiv, în care substantivul „hartă” să fie atribut (1) și un enunț imperativ, în care pronumele personal „el” să fie complement indirect (2).

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

(1) Conturul hărții este clar.
(2) Dă-i și lui cartea!

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Alcătuirea enunțului asertiv cerut.Primul enunț transmite o informație?1 p
  2. Alcătuirea enunțului imperativ cerut.Al doilea enunț exprimă un îndemn?1 p
  3. Respectarea funcției sintactice de atribut a substantivului „hartă”.Substantivul determină alt substantiv?1 p
  4. Respectarea funcției sintactice de complement indirect a pronumelui personal „el”.Pronumele arată cui i se dă cartea?1 p
  5. Corectitudinea logică și gramaticală a primului enunț.Primul enunț este logic și corect gramatical?1 p
  6. Corectitudinea logică și gramaticală a celui de-al doilea enunț.Al doilea enunț este logic și corect gramatical?1 p

I.B.76 p

textul 1

Transcrie propozițiile din fraza „Nu știu dacă v-a spus Lucia.”, precizând felul acestora.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

„Nu știu” - propoziție principală.
„dacă v-a spus Lucia” - propoziție subordonată completivă directă.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Transcrierea primei propoziții.Ai transcris prima propoziție?1 p
  2. Transcrierea celei de-a doua propoziții.Ai transcris integral a doua propoziție?1 p
  3. Precizarea felului primei propoziții.Ai identificat felul primei propoziții?2 p
  4. Precizarea felului celei de-a doua propoziții.Ai identificat subordonata?2 p

Completează enunțul următor, reprezentând mesajul unui pasionat de excursiile în natură, cu formele corecte ale cuvintelor indicate între paranteze. - __________ (a ști, indicativ, prezent, persoana a II-a, singular) că cercetătorii __________ (nostru, adjectiv pronominal posesiv) de la __________ (club, plural, articulat hotărât) de speologie au găsit de-a lungul __________ (vale, singular) __________ (12, în litere) peșteri __________ (creat, adjectiv participial) în diferite perioade geologice?

I.B.8 (1)1 p

Completează: „___ că cercetătorii...” (a ști, indicativ, prezent, persoana a II-a, singular).

Vezi rezolvarea

Răspuns: Știi

I.B.8 (2)1 p

Completează: „cercetătorii ___” (nostru, adjectiv pronominal posesiv).

Vezi rezolvarea

Răspuns: noștri

I.B.8 (3)1 p

Completează: „de la ___ de speologie” (club, plural, articulat hotărât).

Vezi rezolvarea

Răspuns: cluburile

I.B.8 (4)1 p

Completează: „de-a lungul ___” (vale, singular).

Vezi rezolvarea

Răspuns: văii

I.B.8 (5)1 p

Completează: „___ peșteri” (12, în litere).

Vezi rezolvarea

Răspuns: douăsprezece

I.B.8 (6)1 p

Completează: „peșteri ___ în diferite perioade geologice” (creat, adjectiv participial).

Vezi rezolvarea

Răspuns: create

Subiectul al II-lea 20 p

II20 p

textul 1

Scrie, în 80 - 120 de cuvinte, rezumatul textului 1. Punctajul pentru rezumat se acordă astfel: conținutul rezumatului - 12 puncte; redactarea rezumatului - 8 puncte (coerența textului - 1 punct; proprietatea termenilor folosiți - 1 punct; corectitudinea gramaticală - 1 punct; claritatea exprimării ideilor - 1 punct; respectarea normelor de ortografie - 2 puncte; respectarea normelor de punctuație - 1 punct; lizibilitatea - 1 punct). Notă! Rezumatul nu va fi precedat de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care rezumatul are minimum 80 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Între 80 și 120 de cuvinte

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Cireșarii se adună la Ursu pentru a discuta pregătirile expediției. Lucia sosește cu întârziere, însoțită de tatăl ei, doctorul Istrate. Băieții se tem că acesta îi va opri, însă doctorul se arată încrezător când află că Ursu participă.

După ce vede echipamentul, Istrate apreciază seriozitatea grupului. Ionel explică faptul că vor să realizeze o hartă precisă a regiunii. Tinerii recunosc că intenționează să viziteze și peștera, deși doriseră să păstreze acest plan discret. Doctorul le recomandă prudență și le oferă o trusă medicală, pe care o pregătise pentru ei. Astfel se explică întârzierea lui și a Luciei.

Scris de Zece, încă necitit de un profesor. E un exemplu, nu singurul răspuns bun.

Barem oficial

  1. Formularea tuturor ideilor importante, menționarea personajelor, dovedind înțelegerea completă a textului - 6 puncte; idei importante cu idei nesemnificative, dar înțelegere completă - 4 puncte; idei importante cu mai multe idei nesemnificative, personaje menționate selectiv și înțelegere parțială - 2 puncte; idei lipsite de relevanță sau transcrierea unor secvențe din text - 1 punct.Ai prezentat ideile importante și personajele, fără detalii inutile?6 p
  2. Prezentarea evenimentelor în succesiune logică: în totalitate - 2 puncte; parțial - 1 punct; lipsa logicii - 0 puncte.Ai păstrat ordinea logică?2 p
  3. Utilizarea persoanei a III-a și transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă.Ai relatat la persoana a III-a, fără replici directe?1 p
  4. Prezentarea ideilor cu propriile cuvinte, fără utilizarea citatelor.Ai reformulat întâmplările?1 p
  5. Utilizarea verbelor la moduri și timpuri adecvate.Ai folosit consecvent un timp potrivit?1 p
  6. Tonul neutru/obiectivitate.Ai evitat comentariile personale?1 p
  7. Coerența textului: în totalitate - 1 punct; parțial - 0 puncte.Ideile se leagă?1 p
  8. Proprietatea termenilor folosiți: în totalitate - 1 punct; parțial - 0 puncte.Ai ales cuvinte potrivite sensului?1 p
  9. Corectitudinea gramaticală: în totalitate - 1 punct; parțial - 0 puncte.Ai verificat acordurile și construcțiile?1 p
  10. Claritatea exprimării ideilor: în totalitate - 1 punct; parțial - 0 puncte.Se înțelege cine face fiecare acțiune?1 p
  11. Respectarea normelor de ortografie: 0-1 greșeli - 2 puncte; 2 greșeli - 1 punct; 3 sau mai multe greșeli - 0 puncte.Ai verificat scrierea cuvintelor?2 p
  12. Respectarea normelor de punctuație: 0-2 greșeli - 1 punct; 3 sau mai multe greșeli - 0 puncte.Ai verificat punctele și virgulele?1 p
  13. Lizibilitatea.Textul este ușor de citit?1 p
Ai terminat? Bifează pe barem ce ai făcut și află câte puncte ai fi luat. Alte subiecte de română.