Excreția (pag. 103-104)

Răspuns: b) Eritropoietina aparține rolului hormonal renal, iar medicamentul este adăugat prin secreție tubulară.

1. Eritropoietina ilustrează funcția hormonală, iar trecerea medicamentului în lumen este secreție tubulară.

• B Eritropoietina ilustrează funcția hormonală, iar trecerea medicamentului în lumen este secreție tubulară.
• C Medicamentul traversează către tub prin secreție, deci măsurările nu demonstrează exclusiv filtrarea.
• D Sensul transportului medicamentului din interstițiu în tub definește secreția, nu recuperarea.

Răspuns: d) Prima măsoară o sinteză renală, iar a doua recuperarea unei substanțe filtrate.

1. Prima probă identifică producerea de glucoză, a doua reabsorbția moleculelor deja filtrate.

• A Recuperarea din tub nu este eliminare din interstițiu în tub, iar sinteza nu este transport secretor.
• B Sinteza renală nu este trecerea glucozei prin filtrul glomerular.
• C Asocierea inversează sinteza din prima probă cu recuperarea din a doua.
• D Prima probă identifică producerea de glucoză, a doua reabsorbția moleculelor deja filtrate.
• E Reabsorbția arată transferul moleculelor filtrate, nu dovedește singură sinteza lor renală.

Răspuns: c) Apa: gradient osmotic; ureea: gradient chimic

1. Apa este reabsorbită în gradient osmotic, iar ureea în gradient chimic.

• B Textul diferențiază apa prin gradient osmotic și ureea prin gradient chimic; nu le atribuie exclusiv gradient electric.
• C Apa este reabsorbită în gradient osmotic, iar ureea în gradient chimic.
• D Asocierea este inversată: apa urmează gradientul osmotic, iar ureea pe cel chimic.

Răspuns: b) Secreția tubulară contribuie suplimentar la eliminarea medicamentului.

1. Transferul din interstițiu în lumen este secreție tubulară și poate crește cantitatea de medicament eliminată.

• A Transferul din interstițiu aduce medicament în lumen, nu reduce cantitatea din acesta.
• B Transferul din interstițiu în lumen este secreție tubulară și poate crește cantitatea de medicament eliminată.
• C Sensul transferului nu distinge între secreția activă și cea pasivă.
• D Reabsorbția ar scoate medicamentul din lumen; transferul observat îl aduce în lumen.
• E Secreția completează eliminarea; rezultatul pentru medicament nu înlocuiește rolul principal al filtrării cataboliților.

Răspuns: e) Se reduce o cale majoră de secreție a H+, fără a exclude secreția în alte segmente.

1. Este redusă secreția de H+ la sediul său principal, iar secreția prin celelalte segmente păstrate rămâne posibilă.

• A Inhibiția este proximală; enunțul păstrează mecanismele distale, deci nu le inhibă direct.
• B Inhibarea mecanismului activ reduce contribuția lui proximală, nu o crește.
• C Mecanismul proximal inhibat este activ și participă la echilibrul acido-bazic.
• D Un mecanism proximal inhibat nu poate dirija mai intens H+ către lumen.
• E Este redusă secreția de H+ la sediul său principal, iar secreția prin celelalte segmente păstrate rămâne posibilă.

Răspuns: c) Na+ este reabsorbit, iar K+ sau H+ sunt secretați în funcție de pH.

1. Aldosteronul activează asocierea reabsorbției Na+ cu secreția K+ sau H+, influențată de pH.

• A Este inversat sensul pentru Na+ și H+, iar obligativitatea ignoră dependența de pH.
• B Asocierea inversează fluxurile descrise: Na+ este recuperat, iar K+ sau H+ sunt secretați.
• C Aldosteronul activează asocierea reabsorbției Na+ cu secreția K+ sau H+, influențată de pH.
• D Mecanismul recuperează Na+, nu îl elimină, iar alegerea cationului secretat depinde de pH.
• E Ionul K+ sau H+ este orientat spre lumen, nu împreună cu Na+ spre interstițiu.

Răspuns: b) Persistă eliminarea tubulară de K+ prin componenta pasivă.

1. Dacă sunt păstrate condițiile componentei pasive, aceasta poate continua secreția K+ către lumen.

• A Componenta pasivă nu este un schimb activ și condițiile ei sunt păstrate explicit.
• B Dacă sunt păstrate condițiile componentei pasive, aceasta poate continua secreția K+ către lumen.
• C Componenta activă inhibată nu poate explica o creștere a secreției prin același schimb.
• D Blocarea unei componente secretorii nu impune transformarea întregului flux în reabsorbție.
• E K+ nu continuă prin același schimb activ dacă acel schimb este blocat.

Răspuns: b) Glucoza este reabsorbită, iar medicamentul este secretat tubular.

1. Ieșirea glucozei din lumen este reabsorbție; intrarea medicamentului din interstițiu este secreție.

• A Transportul medicamentului din interstițiu spre lumen corespunde secreției tubulare.
• B Ieșirea glucozei din lumen este reabsorbție; intrarea medicamentului din interstițiu este secreție.
• C Denumirile sunt inversate față de sensurile explicite ale celor două fluxuri.
• D Glucoza părăsește urina primară, iar medicamentul intră în aceasta, contrar variantei.
• E Traversarea aceluiași perete nu face secretarea medicamentului o reabsorbție.

Răspuns: e) Recuperarea activă a glucozei este limitată, dar reabsorbția pasivă a ureei poate continua.

1. O disponibilitate redusă a ATP limitează transportul activ al glucozei; ureea poate continua pasiv pe gradientul păstrat.

• B Fluxul pasiv al ureei nu folosește aceeași pompă ATP-dependentă ca recuperarea activă.
• C Ureea are flux pasiv în gradient, iar transportul activ al glucozei depinde energetic de ATP.
• D Transportul fără ATP poate fi reabsorbție dacă gradientul are acest sens.
• E O disponibilitate redusă a ATP limitează transportul activ al glucozei; ureea poate continua pasiv pe gradientul păstrat.

Răspuns: a) Înaintea inhibării se recupera o parte din X, deși altă parte era eliminată.

1. Creșterea cantității de X eliminate după inhibare, la filtrare și secreție constante, arată o recuperare parțială anterioară.

• A Creșterea cantității de X eliminate după inhibare, la filtrare și secreție constante, arată o recuperare parțială anterioară.
• B Inhibarea reabsorbției scade recuperarea din lumen și explică creșterea excreției.
• C Vitaminele sunt compuși organici; apariția în urină nu le transformă în săruri minerale.
• D Secreția este menținută constantă, iar creșterea excreției se explică prin reducerea reabsorbției.
• E Excreția unei fracții de X este compatibilă cu reabsorbția altei fracții.

Răspuns: b) Recuperarea activă este vulnerabilă; fluxul pasiv de uree poate persista.

1. Scăderea ATP vulnerabilizează recuperarea activă; fluxul pasiv al ureei poate continua dacă membrana și gradientul sunt păstrate.

• A Urmarea gradientului chimic nu cere transformarea fluxului în transport activ.
• B Scăderea ATP vulnerabilizează recuperarea activă; fluxul pasiv al ureei poate continua dacă membrana și gradientul sunt păstrate.
• C Recuperarea activă a glucozei depinde de energia metabolică.
• D Fluxul pasiv al ureei nu trebuie să atingă capacitatea maximă a transportorilor glucozei.
• E Glucoza și ureea nu folosesc obligatoriu aceeași pompă doar fiindcă sunt organice.

Răspuns: a) Suprafața apicală activă rămâne redusă în preparatul studiat.

1. Reducerea persistentă a microvililor păstrează suprafața apicală redusă, chiar cu ATP normal.

• A Reducerea persistentă a microvililor păstrează suprafața apicală redusă, chiar cu ATP normal.
• B Enunțul păstrează microvilii reduși după normalizarea ATP, iar microvilii măresc suprafața apicală activă.
• C Relieful apical contribuie direct la suprafața activă, independent de simpla măsurare a ATP.
• D Mitocondriile bazale produc ATP, dar nu substituie suprafața apicală a microvililor.
• E Pompele sunt în membranele celulare, nu exclusiv în interiorul mitocondriilor.

Răspuns: e) Secreția tubulară, care poate adăuga substanțe dinspre interstițiu.

1. Medicamentul trece prin epiteliu din mediul peritubular în lumen, ceea ce demonstrează secreție tubulară.

• B Transportul din exterior în lumen este secreție, în sens opus reabsorbției.
• C Arteriola eferentă alimentează rețeaua vasculară peritubulară, nu interiorul tubului.
• D Nu există corpuscul renal; intrarea prin epiteliul tubului nu este filtrare glomerulară.
• E Medicamentul trece prin epiteliu din mediul peritubular în lumen, ceea ce demonstrează secreție tubulară.

Răspuns: e) Poate rezulta din eliminarea aceleiași uree în mai puțină apă.

1. Aceeași cantitate de uree într-un volum urinar mai mic are concentrație mai mare.

• A Concentrația mai mare nu dovedește secreție crescută când cantitatea de uree eliminată este aceeași.
• B Se măsoară aceeași uree, clasificată ca organică, într-un volum mai mic; concentrația crescută nu dovedește schimbarea naturii ei.
• C Creșterea reabsorbției facultative este tocmai mecanismul compatibil cu volumul mai mic.
• D Recuperarea apei reduce volumul în care se află aceeași cantitate de uree; concentrația nu dovedește producerea ei suplimentară.
• E Aceeași cantitate de uree într-un volum urinar mai mic are concentrație mai mare.

Răspuns: c) Procesele pot coexista, fiind observate în segmente diferite.

1. Secreția activă proximală de H+ este compatibilă cu secreția distală de K+ în același nefron.

• A Nu există o suprimare obligatorie a secreției proximale de H+ prin secreția distală de K+.
• B Secreția H+ în alt segment nu obligă K+ să fie reabsorbit și nu răstoarnă trasorul observat.
• C Secreția activă proximală de H+ este compatibilă cu secreția distală de K+ în același nefron.
• D H+ poate fi secretat proximal; prezența sa nu localizează ambele probe distal.
• E Prezența secreției distale de K+ nu transformă în pasiv mecanismul activ proximal al H+.

Răspuns: b) Transport pasiv susținut de diferența hidrostatică.

1. Apa poate curge pasiv sub diferența de presiune hidrostatică.

• A Nu există diferență osmotică între medii în enunț.
• B Apa poate curge pasiv sub diferența de presiune hidrostatică.
• C Existența unui flux nu demonstrează transport activ.
• D Diferența hidrostatică permite flux fără activarea pompelor.
• E Pomparea metabolică independentă de ATP nu explică fluxul dat.

Răspuns: b) Sensul său cere compararea mărimilor celor două componente.

1. Sensul net depinde de comparația celor două fluxuri opuse.

• A Sensurile opuse nu implică egalitate de mărimi.
• B Sensul net depinde de comparația celor două fluxuri opuse.
• C Existența secreției active nu stabilește sensul fluxului net.
• D Gradientul impus stabilește sensul componentei pasive, nu al sumei.
• E Transportul potasiului distal poate avea o componentă pasivă.

Răspuns: a) Formarea amoniului poate scădea, deși transportul secretor de protoni continuă.

1. Împiedicarea reacției H+ cu NH3 poate reduce formarea NH4+, fără oprirea secreției impuse.

• A Împiedicarea reacției H+ cu NH3 poate reduce formarea NH4+, fără oprirea secreției impuse.
• B Blocarea legării împiedică tocmai această cale de formare a amoniului, nu o stimulează direct.
• C Secreția păstrată introduce protoni în lumen; intervenția nu o inversează în reabsorbție.
• D Schimbul transportă ioni existenți, nu transformă protonii în potasiu.
• E Legarea de amoniac nu definește caracterul activ al secreției, menținut explicit în experiment.