Excreția (pag. 103)

Răspuns: b) Aproximativ 300 000; anse Henle lungi importante în mecanismul contracurent

1. Juxtamedularii reprezintă restul de 15%: 2 000 000 × 0,15 = 300 000; ansele lungi contribuie la mecanismul contracurent.

• A Numărul de 300 000 este corect, dar ansele scurte limitate la medulara externă caracterizează nefronii corticali.
• B Juxtamedularii reprezintă restul de 15%: 2 000 000 × 0,15 = 300 000; ansele lungi contribuie la mecanismul contracurent.
• C Localizarea glomerulilor este corectă, dar numărul calculat este 300 000, nu 170 000.
• D 2 000 000 reprezintă totalul nefronilor ambilor rinichi; juxtamedularii sunt aproximativ 300 000 și au anse lungi.
• E 1 700 000 reprezintă 85% din total, adică nefronii corticali; juxtamedularii sunt aproximativ 300 000, deși au anse lungi.

Răspuns: a) 12 L sânge; 1,25 L filtrat

1. La debite constante, în 10 minute trec 12 000 mL sânge și se formează 1 250 mL filtrat, adică 12 L și 1,25 L.

• A La debite constante, în 10 minute trec 12 000 mL sânge și se formează 1 250 mL filtrat, adică 12 L și 1,25 L.
• B Volumul sangvin de 12 L este corect, dar filtratul este 125 × 10 / 1 000 = 1,25 L, nu 12,5 L.
• C Valorile sunt inversate: sângele însumează 1 200 × 10 = 12 000 mL = 12 L, iar filtratul 125 × 10 = 1 250 mL = 1,25 L.
• D 1,2 L și 0,125 L sunt volumele pentru un minut; în 10 minute rezultă 12 L și 1,25 L.
• E Filtratul de 1,25 L este corect, dar sângele însumează 1 200 × 10 / 1 000 = 12 L, nu 120 L.

Răspuns: c) Bazinetul.

1. Succesiunea este calice mari, bazinet, uretere; bazinetul ocupă poziția cerută.

• A Vezica urinară urmează ureterelor, nu le precedă în intervalul cerut.
• B Calicele mici preced calicele mari, deci nu sunt segmentul dintre acestea și uretere.
• C Succesiunea este calice mari, bazinet, uretere; bazinetul ocupă poziția cerută.
• D Tubii colectori preced calicele mici și mari; nu ocupă intervalul dintre calicele mari și uretere.
• E Uretra urmează vezicii, deci este situată după uretere în succesiunea eliminării urinei.

Răspuns: b) Concentrarea urinei prin mecanismul contracurent.

1. Ansele lungi aparțin nefronilor juxtamedulari, importanți pentru concentrarea contracurentă a urinei.

• B Ansele lungi aparțin nefronilor juxtamedulari, importanți pentru concentrarea contracurentă a urinei.
• C Predominanța numerică a nefronilor corticali descrie o proporție anatomică, nu funcția direct vulnerabilă a anselor lungi.
• D Poziția glomerulilor nefronilor cu anse scurte este corticală și nu este mutată de intervenție.

Răspuns: e) Prin arteriola eferentă a glomerulului.

1. Sângele trece din glomerul în arteriola eferentă, apoi în capilarele peritubulare.

• D Capsula Bowman colectează filtratul, nu sângele care alimentează rețeaua peritubulară.
• E Sângele trece din glomerul în arteriola eferentă, apoi în capilarele peritubulare.

Răspuns: a) Filtratul nu conține cantități semnificative de proteine.

1. Urina primară normală conține proteine în cantități nesemnificative față de plasmă.

• A Urina primară normală conține proteine în cantități nesemnificative față de plasmă.
• B Filtratul din capsulă nu este sângele rămas în circulație și transportat prin arteriola eferentă.
• D Filtratul proaspăt format precedă reabsorbția tubulară; nu are deja compoziția urinei finale.
• E Filtratul nu păstrează concentrația plasmatică a proteinelor, ci are mult mai puține.

Răspuns: d) 6 000 mL/min.

1. Debitul cardiac este 1 200/0,20 = 6 000 mL/min.

• A 20% din 240 mL/min este 48 mL/min, nu debitul renal dat de 1 200 mL/min.
• B 1 200 din 24 000 mL/min înseamnă 5%, nu 20%.
• C 1 200 din 2 400 mL/min reprezintă 50%, diferit de 20%.
• D Debitul cardiac este 1 200/0,20 = 6 000 mL/min.
• E Dacă debitul cardiac ar fi 1 200 mL/min, debitul renal ar reprezenta 100%, nu 20%.

Răspuns: d) Crește cantitatea de lichid care se elimină prin urina finală.

1. Mai puțin lichid revine din tubi, deci mai mult se elimină, celelalte procese fiind constante.

• A Cu filtrarea păstrată, recuperarea redusă lasă mai mult lichid în urină, nu mai puțin.
• B Recuperarea redusă nu poate reprezenta creșterea revenirii lichidului în sânge prin același proces.
• C Cauza invocată are efect invers: recuperarea mai mică mărește volumul eliminat.
• D Mai puțin lichid revine din tubi, deci mai mult se elimină, celelalte procese fiind constante.
• E Diferența dintre volumul filtrat și cel eliminat reprezintă volumul lichidului recuperat și devine mai mică.

Răspuns: a) Funcțiile preluate nu acoperă automat și activarea vitaminei D3.

1. Activarea vitaminei D3 este un rol suplimentar, necuprins în cele două funcții preluate.

• A Activarea vitaminei D3 este un rol suplimentar, necuprins în cele două funcții preluate.
• B Reglarea concentrațiilor nu dovedește sinteza reninei de către dispozitiv.
• C Controlul compoziției interne nu implică producerea eritropoietinei, funcție suplimentară absentă din dispozitiv.
• D Excreția cataboliților nu este gluconeogeneză; dispozitivul nu are această funcție metabolică.
• E Rămân neînlocuite rolurile endocrine și metabolice suplimentare ale rinichilor.

Răspuns: d) 0 mm Hg, deoarece cele două presiuni opuse însumează 60 mm Hg.

1. Presiunea netă este 60 minus 28 minus 32 plus 0, adică 0 mm Hg.

• A Cei 32 mm Hg rămân opoziția oncotică plasmatică, nu rezultatul net.
• B 60 mm Hg este numai presiunea capilară; trebuie scăzute cele două opoziții.
• C 10 mm Hg era valoarea inițială, 60 minus 18 minus 32; creșterea capsulară o reduce cu 10.
• D Presiunea netă este 60 minus 28 minus 32 plus 0, adică 0 mm Hg.

Răspuns: c) Formarea filtratului nu demonstrează păstrarea contribuției secretorii la echilibrul acido-bazic.

1. Formarea filtratului nu certifică funcția secretorie acido-bazică suprimată explicit.

• A Filtrarea și secreția de H+ sunt procese distincte; prima nu compensează prin definiție lipsa celei de-a doua.
• B Urina primară rezultă din filtrare, explicit menținută, nu din secreția de protoni.
• C Formarea filtratului nu certifică funcția secretorie acido-bazică suprimată explicit.
• D Filtrarea păstrată contrazice concluzia că sângele nu mai ajunge la glomeruli.
• E Secreția de H+ participă la echilibrul acido-bazic și nu este recuperare de aminoacizi.

Răspuns: d) Examinarea corticală nu certifică ansele lungi care pătrund adânc în medulară.

1. Inspecția cortexului nu verifică porțiunile profunde medulare ale anselor lungi.

• B Capilarele peritubulare se găsesc în mare parte în cortex, deci observația este posibilă.
• C Glomerulii juxtamedulari sunt la limita corticală/medulară, nu în ureter.
• D Inspecția cortexului nu verifică porțiunile profunde medulare ale anselor lungi.
• E Ansele nefronilor corticali sunt scurte și nu coboară toate la papile.

Răspuns: b) 8 mg/min, prin scăderea reabsorbției și adăugarea secreției.

1. Excreția staționară este 12 minus 7 plus 3, adică 8 mg/min.

• A Reabsorbția de 7 mg/min scoate X din tub, deci nu se adaugă.
• B Excreția staționară este 12 minus 7 plus 3, adică 8 mg/min.
• C Se scade numai reabsorbția; secreția adaugă X în lumen și nu trebuie scăzută.
• D Transporturile tubulare modifică încărcarea filtrată cu minus 7 plus 3 mg/min.
• E Semnele sunt inversate: reabsorbția reduce cantitatea din lumen, iar secreția o crește.

Răspuns: e) Păstrarea cortexului pentru rețea și includerea medularei profunde pentru ansele lungi.

1. Cortexul surprinde rețeaua predominantă, iar medulara profundă surprinde coborârea anselor lungi.

• A Doar medulara nu surprinde rețeaua predominant corticală cerută.
• B Nefronul include corpuscul și sistem tubular, iar ansele sunt componente tubulare.
• C Nefronii cu anse lungi contribuie semnificativ la concentrarea urinei.
• D Ansele lungi coboară în medulară, nu în pelvisul căilor urinare.
• E Cortexul surprinde rețeaua predominantă, iar medulara profundă surprinde coborârea anselor lungi.

Răspuns: e) Sunt debite ale unor lichide și procese diferite, chiar dacă unitatea coincide.

1. X este debit sangvin renal, iar Y debit de filtrat glomerular; procesele și lichidele măsurate diferă.

• A Nu tot sângele renal devine filtrat; sângele continuă prin vasele eferente și rețeaua peritubulară.
• B Aceeași unitate de volum pe timp nu identifică perfuzia renală cu debitul cardiac.
• C X măsoară sângele care irigă rinichii, iar Y lichidul format în capsulele Bowman.
• D Colectarea filtratului tuturor nefronilor măsoară debitul filtrării glomerulare, nu debitul cardiac.
• E X este debit sangvin renal, iar Y debit de filtrat glomerular; procesele și lichidele măsurate diferă.

Răspuns: a) Efectul net depinde de mărimile celor două creșteri de presiune.

1. Cele două creșteri au efecte opuse; fără amplitudinile lor nu se stabilește efectul net.

• A Cele două creșteri au efecte opuse; fără amplitudinile lor nu se stabilește efectul net.
• C Presiunea oncotică plasmatică reține apa în capilar și se opune ieșirii ei.
• D Presiunea hidrostatică glomerulară favorizează filtrarea, nu impune reducerea ei.
• E Modificarea oncotică se opune contribuției hidrostatice, deci nu cresc împreună filtrarea.

Răspuns: c) În rețeaua peritubulară, adus de sângele arteriolei eferente.

1. Markerul păstrat în sânge poate ajunge prin arteriola eferentă în capilarele peritubulare.

• A Markerul rămâne în sânge și nu traversează bariera spre capsulă; accesul în compartimentul Bowman este exclus prin condițiile modelului.
• B Apariția în urină ar necesita părăsirea compartimentului vascular, absentă în condițiile date.
• C Markerul păstrat în sânge poate ajunge prin arteriola eferentă în capilarele peritubulare.
• D Markerul nu traversează bariera glomerulară, deci nu ajunge în urina primară.
• E Filtratul este selectiv, iar sângele rămas continuă prin arteriola eferentă.

Răspuns: d) X modifică recuperarea apei, iar Y modifică forța de filtrare.

1. X reduce pierderea apei prin recuperare crescută; Y reduce forța hidrostatică favorabilă filtrării.

• B X păstrează filtrarea, iar Y păstrează recuperarea tubulară; ambele afirmații sunt contrare datelor.
• C Volumul mic nu obligă la secreție crescută de apă; X are reabsorbție crescută, iar Y forță de filtrare redusă.
• D X reduce pierderea apei prin recuperare crescută; Y reduce forța hidrostatică favorabilă filtrării.