Respirația (pag. 100-101)

Răspuns: c) 0,05 s.

1. Din cele 0,30 s de tranzit, 0,25 s sunt necesare echilibrării; rămân 0,05 s.

• A 0,30 s este întregul tranzit; trebuie scăzute cele 0,25 s necesare echilibrării.
• B 0,55 s ar fi suma timpilor, dar timpul disponibil după echilibrare este diferența lor.
• C Din cele 0,30 s de tranzit, 0,25 s sunt necesare echilibrării; rămân 0,05 s.
• D 0,25 s este timpul de echilibrare, nu intervalul rămas din tranzitul de 0,30 s.
• E 0,50 s este marginea pentru tranzitul uzual de 0,75 s, nu pentru modelul cu 0,30 s.

Răspuns: d) O2 poate intra în eritrocit, dar nu formează oxihemoglobină prin legarea împiedicată.

1. O2 poate difuza în celulă, dar blocarea legării la fier împiedică formarea oxihemoglobinei prin acea legare.

• A Intervenția selectivă nu suprimă direct difuziunea, declarată păstrată; vizează legarea hemoglobinei.
• B Situsul de fier blocat nu poate forma oxihemoglobină prin legarea pe care intervenția o împiedică.
• C Hemoglobina eritrocitară leagă O2 în eritrocit, nu devine oxihemoglobină în plasmă înainte de intrare.
• D O2 poate difuza în celulă, dar blocarea legării la fier împiedică formarea oxihemoglobinei prin acea legare.
• E Pentru formarea oxihemoglobinei este necesară legarea O2 de fierul hemoglobinei.

Răspuns: b) 4,02 mL O2.

1. Diferența de 3 g Hb reduce capacitatea maximă cu 3 × 1,34 = 4,02 mL O2.

• A 16,08 mL O2 este capacitatea totală a primei probe cu 12 g Hb, nu diferența.
• B Diferența de 3 g Hb reduce capacitatea maximă cu 3 × 1,34 = 4,02 mL O2.
• C 1,34 mL O2 este capacitatea unui gram de Hb, dar diferența probelor este de trei grame.
• D 12,06 mL O2 este capacitatea totală a probei cu 9 g Hb, nu scăderea față de prima.
• E 3,00 reprezintă diferența în grame de Hb, nu volumul O2 legat.

Răspuns: e) 1, deoarece suprafața și grosimea cresc în aceeași proporție.

1. Raportul este (100/50) ori (0,6/1,2), adică 1.

• A Dublarea suprafeței este compensată de dublarea grosimii, deci rata nu se dublează.
• B Suprafața mărește rata; nu este un factor de scădere inversă.
• C Rata este invers proporțională cu grosimea, nu direct proporțională cu aceasta.
• D Doar grosimea ar înjumătăți rata, dar suprafața este simultan dublă.
• E Raportul este (100/50) ori (0,6/1,2), adică 1.

Răspuns: b) Hematia poate părăsi capilarul înainte ca presiunea O2 să se egaleze cu cea alveolară.

1. Dacă timpul de echilibrare depășește tranzitul, hematia poate ieși înaintea egalării presiunilor parțiale ale O2.

• A Încetinirea difuziunii nu inversează gradientul inițial favorabil precizat.
• B Dacă timpul de echilibrare depășește tranzitul, hematia poate ieși înaintea egalării presiunilor parțiale ale O2.
• C Un gradient favorabil nu garantează echilibrarea înainte de expirarea timpului disponibil.
• D Echilibrarea descrisă are loc prin schimb în capilar, nu înaintea intrării fără traversarea membranei.
• E Marginea de siguranță se calculează scăzând timpul de echilibrare din timpul de tranzit; nu este un timp adăugat automat.

Răspuns: d) Mecanismul eritrocitar este compatibil cu transportul ulterior sub formă de bicarbonat plasmatic.

1. Fenomenul Hamburger are loc în eritrocite și este compatibil cu transportul ulterior al bicarbonatului în plasmă.

• A Identificarea unui produs în plasmă nu impune formarea sa exclusiv în plasmă; există transfer între eritrocit și plasmă.
• B Carbaminohemoglobina și bicarbonatul sunt forme distincte; doar prima implică legarea directă a CO2 la grupări amino.
• C Legarea de fier caracterizează oxigenarea hemoglobinei, nu bicarbonatul plasmatic.
• D Fenomenul Hamburger are loc în eritrocite și este compatibil cu transportul ulterior al bicarbonatului în plasmă.
• E Fenomenul Hamburger este eritrocitar, ceea ce contrazice plasarea lui în aerul alveolar.

Răspuns: c) Oxigenul combinat cu hemoglobina și dioxidul de carbon sub formă carbamino.

1. Hemoglobina eritrocitară poate lega oxigen la fier și CO2 la grupările amino, ca forme distincte.

• A Bicarbonatul plasmatic și CO2 dizolvat nu sunt forme de hemoglobină.
• C Hemoglobina eritrocitară poate lega oxigen la fier și CO2 la grupările amino, ca forme distincte.
• E CO2 se leagă de grupări amino, iar oxigenul de fier, nu invers.

Răspuns: a) Media nu garantează egalarea pentru hematiile cu tranzit foarte scurt.

1. Media nu asigură suficient timp hematiilor din subsetul cu tranzit prea scurt.

• A Media nu asigură suficient timp hematiilor din subsetul cu tranzit prea scurt.
• B Media nu impune aceeași durată tuturor hematiilor și subsetul arată explicit variația.
• C O medie favorabilă nu demonstrează egalarea pentru fiecare hematie.
• D Un tranzit mai scurt reduce timpul disponibil pentru difuziune.
• E Timpul de egalare și timpul mediu de tranzit sunt mărimi distincte.

Răspuns: d) Transferul de oxigen trebuie evaluat și prin gradientele parțiale măsurate.

1. Transferul trebuie evaluat și după diferențele de presiune parțială măsurate.

• A Debitele totale egale nu impun aceeași proporție și presiune parțială a oxigenului.
• B Suprafața identică nu elimină influența compoziției asupra presiunii alveolare și gradientului.
• C Egalarea este rezultatul schimbului în condiții favorabile, nu o proprietate impusă presiunii inițiale.
• D Transferul trebuie evaluat și după diferențele de presiune parțială măsurate.
• E Debitul respirator privește întregul aer, nu exclusiv oxigenul.

Răspuns: e) CO2 este produsul final al proceselor oxidative tisulare, iar presiunea sa parțială venoasă crește cu 5-6 mm Hg.

1. Oxidările din țesuturi au drept produs final CO2. După preluarea acestuia, sângele venos prezintă pentru CO2 o presiune parțială cu 5-6 mm Hg peste valoarea arterială.

• A Atât originea alveolară, cât și scăderea presiunii venoase contrazic descrierea.
• B Creșterea venoasă este corectă, dar CO2 provine din procesele oxidative tisulare, nu alveolare.
• C Preluarea CO2 tisular crește presiunea sa parțială venoasă; aceasta nu rămâne nemodificată.
• D Originea tisulară este corectă, dar presiunea parțială venoasă crește cu 5-6 mm Hg, nu scade.
• E Oxidările din țesuturi au drept produs final CO2. După preluarea acestuia, sângele venos prezintă pentru CO2 o presiune parțială cu 5-6 mm Hg peste valoarea arterială.

Răspuns: d) Formarea carbaminohemoglobinei.

1. Legarea CO2 de grupările NH2 terminale ale globinei formează carbaminohemoglobina.

• A CO2 tisular crește presiunea parțială venoasă a CO2 față de cea arterială, nu o scade sub aceasta.
• B Bicarbonatul și schimbul clorului nu explică legarea CO2 la grupările NH2 ale globinei.
• C CO2 nu formează fracțiunea legată de hemoglobină prin combinare cu bicarbonatul liber.
• D Legarea CO2 de grupările NH2 terminale ale globinei formează carbaminohemoglobina.
• E Dizolvarea fizică nu presupune legare de grupările terminale ale hemoglobinei.

Răspuns: a) O parte din oxihemoglobină disociază, putând ceda O2 fără distrugerea hemoglobinei.

1. Presiunea parțială plasmatică mai mică a O2 favorizează disocierea oxihemoglobinei și cedarea oxigenului.

• A Presiunea parțială plasmatică mai mică a O2 favorizează disocierea oxihemoglobinei și cedarea oxigenului.
• B Legarea O2 rămâne reversibilă; scăderea presiunii nu fixează saturația completă.
• C Disocierea reversibilă permite cedarea O2 fără degradarea hemoglobinei.
• D Scăderea presiunii favorizează cedarea, nu numai captarea O2.
• E Situsurile cu fier rămân intacte în experiment; cedarea oxigenului rezultă din caracterul reversibil al legării sale.

Răspuns: d) O sursă centrală de stimuli chemoreceptori poate rămâne disponibilă reglării.

1. Chemoreceptorii centrali păstrați pot furniza în continuare stimuli de reglare.

• A Blocarea selectivă a semnalelor vasculare nu distruge automat centrii păstrați funcționali.
• B Centrii rămân în bulb și punte; blocarea aferențelor nu îi mută în alveole.
• C Chemoreceptorii centrali pot funcționa ca structuri nervoase fără transformare în capilare.
• D Chemoreceptorii centrali păstrați pot furniza în continuare stimuli de reglare.
• E Centrii primesc stimuli și de la chemoreceptori centrali, păstrați în model.