Mișcarea (pag. 63-65)

Răspuns: a) Stratul articular persistent nu dovedește alungire activă.

1. Cartilajul de pe suprafață este articular și nu dovedește alungire activă.

• A Cartilajul de pe suprafață este articular și nu dovedește alungire activă.
• B După încetarea creșterii, cartilajul de creștere este înlocuit osos; stratul superficial rămas este cel articular.
• C Cartilajul articular persistent nu demonstrează existența unui cartilaj de creștere activ.
• D Suprafața cartilaginoasă articulară este compatibilă cu creșterea încheiată.
• E Sudarea implică înlocuirea cartilajului de creștere, nu păstrarea lui activă.

Răspuns: c) Formarea bolții craniene prin osificare de membrană.

1. Formarea oaselor de membrană ale bolții păstrează mecanismul desmal funcțional.

• A Baza craniană și creșterea diafizo-epifizară necesită osificarea encondrală blocată.
• B Alungirea la placa de creștere este encondrală, nu desmală.
• C Formarea oaselor de membrană ale bolții păstrează mecanismul desmal funcțional.
• D Conversia encondrală nu este păstrată în model, deci nici formarea normală a oaselor scurte prin ea.

Răspuns: c) Femurul este lung, iar tarsienele sunt oase scurte.

1. La femur predomină lungimea; tarsienele sunt încadrate ca oase scurte.

• A Apartenența la același membru nu face oasele late; femurul este lung și tarsienele scurte.
• B Categoriile morfologice ale femurului și tarsienelor sunt inversate.
• C La femur predomină lungimea; tarsienele sunt încadrate ca oase scurte.
• D Femurul nu este lat, iar tarsienele nu sunt oase lungi.

Răspuns: b) Creșterea în grosime realizată pe seama periostului.

1. Inactivarea zonei osteogene afectează direct creșterea periostală în grosime.

• A Osificarea encondrală de la placa păstrată nu este suportul direct inactivat.
• B Inactivarea zonei osteogene afectează direct creșterea periostală în grosime.
• C Alungirea atribuită cartilajului păstrat rămâne distinctă de creșterea periostală.
• D Formarea osoasă la placa funcțională nu este localizată în zona periostală inactivată.
• E Creșterea în lungime păstrează placa diafizo-epifizară funcțională.

Răspuns: b) Nu, mobilizarea componentei pasive nu demonstrează contracția.

1. Mobilizarea externă a oaselor și articulațiilor nu demonstrează că mușchiul a generat forța.

• A Oasele aparțin componentei pasive a mișcării; ele participă la deplasarea segmentelor.
• B Mobilizarea externă a oaselor și articulațiilor nu demonstrează că mușchiul a generat forța.
• C O schimbare de poziție poate fi impusă exterior și nu este dovada scurtării active.
• D Sistemul osteoarticular reprezintă componenta pasivă, nu activă.
• E Excitabilitatea este răspunsul electric la stimul, nu deplasarea osului în sine.

Răspuns: b) Compoziția osoasă adultă nu identifică singură tipul precursorului embrionar.

1. Matricea organică și sărurile sunt comune ambelor origini și nu permit singure discriminarea precursorului.

• A Sărurile de calciu sunt comune țesutului osos adult indiferent de precursor.
• B Matricea organică și sărurile sunt comune ambelor origini și nu permit singure discriminarea precursorului.
• C Țesutul osos adult se formează prin osteogeneză și nu dovedește păstrarea neschimbată a precursorului.
• D Osificarea encondrală produce os cu matrice organică, deci aceasta nu exclude precursorul cartilaginos.
• E Colagenul osos este comun și oaselor formate encondral, deci nu dovedește singur originea de membrană.

Răspuns: c) Rezultatul este compatibil cu participarea desmală parțială, fără a descrie întregul os.

1. Rezultatul regional este compatibil cu participarea parțială a osificării desmale în claviculă.

• A Identificarea unei regiuni desmale nu permite declararea întregii clavicule exclusiv desmale.
• B Un segment desmal nu dovedește dispariția contribuției periostale.
• C Rezultatul regional este compatibil cu participarea parțială a osificării desmale în claviculă.
• D Osificarea desmală este osificare de membrană, nu doar alungire pe cartilaj.
• E Osificarea desmală participă la claviculă, deci regiunea nu trebuie exclusă din acest os.

Răspuns: c) 14 oase; mandibula

1. Cele șase perechi dau 12 oase; adăugând cele două nepereche rezultă 14. Mandibula este nepereche.

• A Vomerul este nepereche, dar 12 reprezintă numai oasele perechi; cu cele două nepereche sunt 14.
• B Totalul este 14, iar nazalele sunt perechi, deci ambele componente sunt greșite.
• C Cele șase perechi dau 12 oase; adăugând cele două nepereche rezultă 14. Mandibula este nepereche.
• D Mandibula este nepereche, dar totalul este 6 × 2 + 2 = 14, nu 8.
• E Totalul 14 este corect, dar maxilarele sunt oase perechi.

Răspuns: b) Manubriu sternal, claviculă, scapulă, humerus.

1. Articulațiile se succed de la manubriu la claviculă, apoi la scapulă și humerus.

• B Articulațiile se succed de la manubriu la claviculă, apoi la scapulă și humerus.
• C După manubriu trebuie să urmeze clavicula; scapula se articulează cu extremitatea laterală a acesteia.
• D Între claviculă și humerus trebuie să fie scapula, care se articulează cu humerusul.
• E Traseul omite clavicula dintre manubriu și scapulă și o plasează greșit după humerus.

Răspuns: a) Tibia este medială și mai voluminoasă; rotula se articulează cu epifiza distală a femurului.

1. Păstrează poziția și volumul tibiei, precum și articulația rotulei cu epifiza distală femurală.

• A Păstrează poziția și volumul tibiei, precum și articulația rotulei cu epifiza distală femurală.
• B Fibula este laterală, dar fața posterioară a rotulei se articulează cu femurul distal, nu cu tibia proximală.
• C Articulația rotulei este corectă, dar tibia este medială, nu laterală față de fibulă.
• D Localizarea medială a tibiei este indicată corect. În schimb, contactul articular al rotulei se realizează la extremitatea distală femurală, nu la cea proximală.
• E Tibia este osul medial și mai voluminos; aceste însușiri nu aparțin fibulei.

Răspuns: d) Lordoză cervicală și cifoză toracală.

1. Concavitatea posterioară definește lordoza, iar cea anterioară cifoza.

• A Curbura cervicală este o lordoză, iar curbura toracală este o cifoză.
• B Cele două denumiri sunt inversate față de concavitățile date.
• C Curbura toracală cu concavitatea orientată anterior este o cifoză.
• D Concavitatea posterioară definește lordoza, iar cea anterioară cifoza.
• E Curbura cervicală sagitală descrisă nu este scolioză.

Răspuns: a) Anterior cu osul coxal opus, posterior cu sacrul.

1. Coxalul se unește anterior cu coxalul opus la simfiză și posterior cu sacrul.

• A Coxalul se unește anterior cu coxalul opus la simfiză și posterior cu sacrul.
• B Anterior există contact cu coxalul opus, nu cu sacrul.
• C Ischionul și ilionul nu sunt oase libere vecine în modelul coxalului sudat.
• D Anterior coxalele se întâlnesc între ele, iar sacrul este posterior.
• E Ilionul și pubisul sunt componente sudate ale coxalului în schema descrisă.

Răspuns: d) Rotula, cu baza superior și fața posterioară spre femur.

1. Rotula are baza orientată superior și fața posterioară orientată articular spre femur.

• A Fibula se află lateral față de tibie, nu pe partea medială.
• B Identificarea ca rotulă este corectă, dar baza este orientată superior, iar fața articulară este orientată posterior.
• C Femurul este osul cu care se articulează piesa, nu osul triunghiular intratendinos.
• D Rotula are baza orientată superior și fața posterioară orientată articular spre femur.

Răspuns: d) Legătură pubiană cu cartilaj; sutură cu țesut fibros.

1. Simfiza pubiană are componentă cartilaginoasă interpusă, iar sutura neosificată are țesut fibros.

• A Cele două legături nu prezintă suprafețe libere într-o cavitate articulară sinovială.
• B Țesuturile sunt inversate: simfiza este cartilaginoasă, iar sutura fibroasă.
• C Simfiza nu este o articulație sinovială, iar sutura nu are cartilaj interpus.
• D Simfiza pubiană are componentă cartilaginoasă interpusă, iar sutura neosificată are țesut fibros.
• E Țesutul osos caracterizează osificarea, nu ambele legături neosificate de la început.

Răspuns: a) Se înlocuiește cu tibia; femurul aparține coapsei.

1. Localizarea medială și volumul identifică tibia; femurul este osul coapsei.

• A Localizarea medială și volumul identifică tibia; femurul este osul coapsei.
• B Coapsa conține femurul, iar gamba tibia și fibula; nu au același os.
• C Rotula se află în tendonul cvadricepsului, nu în poziția tibiei descrise.
• D Femurul aparține coapsei, nu părții laterale a gambei.
• E Fibula este laterală, iar tibia este medială și mai voluminoasă.

Răspuns: d) Un xifoid cartilaginos poate coexista cu epifize deja sudate.

1. Reperul aproximativ de 20-25 de ani pentru unirea epifizelor nu exclude persistența unui xifoid alcătuit încă din cartilaj.

• B Cartilajul xifoid nu este cartilaj de creștere pentru toate oasele.
• C Sudarea poate preceda cu mulți ani osificarea xifoidului; nu depinde de dispariția lui.
• D Reperul aproximativ de 20-25 de ani pentru unirea epifizelor nu exclude persistența unui xifoid alcătuit încă din cartilaj.
• E Reperele sunt diferite; sudarea epifizelor nu impune osificarea simultană a xifoidului.

Răspuns: d) X este sternul anterior, iar Y aparține coloanei posterioare.

1. Manubriul, corpul și xifoidul identifică sternul anterior; canalul medular identifică vertebrele posterioare.

• A Identitățile sternului și coloanei sunt inversate.
• B X nu este lateral, iar sternul nu formează prin suprapunere canalul măduvei.
• C Sternul este anterior, iar Y este vertebral posterior, nu arcuri costale.
• D Manubriul, corpul și xifoidul identifică sternul anterior; canalul medular identifică vertebrele posterioare.
• E X este anterior, dar Y cu canal vertebral este coloana posterioară, nu peretele costal lateral.

Răspuns: e) Ilionul, ischionul și pubisul aceluiași coxal.

1. Un coxal întreg cuprinde ilionul, ischionul și pubisul de aceeași parte, unite prin sudare.

• A Coxalul opus și sacrul aparțin pelvisului, dar nu fragmentului coxal izolat.
• B Sacrul se articulează cu coxalul, dar nu este una dintre cele trei componente sudate ale lui.
• C Ilionul și ischionul aparțin coxalului; a treia componentă este pubisul, nu sacrul.
• D Simfiza este articulație între coxale, iar sacrul rămâne piesă separată.
• E Un coxal întreg cuprinde ilionul, ischionul și pubisul de aceeași parte, unite prin sudare.