Circulația (pag. 90-94)

Răspuns: b) Miocardul se comportă ca un sincițiu funcțional prin transmiterea excitației.

1. Transmiterea depolarizării între celule distincte susține un sincițiu funcțional.

• A Observația locală atrială nu demonstrează unirea atrioventriculară prin toate celulele.
• B Transmiterea depolarizării între celule distincte susține un sincițiu funcțional.
• C Aspectul celular local nu demonstrează absența conexiunii atrioventriculare.
• D Depolarizarea nu trebuie să rămână în celula stimulată.
• E Celulele distincte pot transmite excitația către vecine.

Răspuns: d) Scade la jumătate.

1. D nou = (1,5P)/(3R) = 0,5(P/R), deci debitul scade la jumătate.

• B Creșterea presiunii cu factorul 1,5 este împărțită și la factorul 3 al rezistenței.
• C Rezistența crește proporțional mai mult decât presiunea, iar debitul se înjumătățește, nu se dublează.
• D D nou = (1,5P)/(3R) = 0,5(P/R), deci debitul scade la jumătate.
• E Factorul debitului este 1,5/3 = 0,5, deci debitul nu rămâne constant.

Răspuns: c) Ambele diferențe cresc rezistența vasului R.

1. Îngustarea și creșterea vâscozității acționează ambele în sensul creșterii rezistenței.

• A Vâscozitatea mai mare crește și ea rezistența.
• B Ambele modificări au efect de creștere, nu de scădere.
• C Îngustarea și creșterea vâscozității acționează ambele în sensul creșterii rezistenței.
• D Lungimea egală elimină doar diferența datorată lungimii.
• E Calibrul mai mic crește rezistența, nu o scade.

Răspuns: c) Creșterea presiunii pentru a compensa rezistența mai mare.

1. Diferența de presiune trebuie crescută ca să compenseze rezistența crescută prin vâscozitate.

• A Geometria constantă nu fixează rezistența dacă vâscozitatea crește.
• B Inversarea diferenței de presiune ar inversa sensul debitului, nu l-ar conserva.
• C Diferența de presiune trebuie crescută ca să compenseze rezistența crescută prin vâscozitate.
• D Fără diferență de presiune, relația dată produce debit nul, nu debitul inițial.

Răspuns: e) Rezistența crește în X, iar debitul devine mai mic decât în Y.

1. X are rezistență mai mare după îngustare și debit mai mic decât Y la aceeași presiune motrică.

• A Îngustarea crește rezistența, deci la aceeași presiune debitul scade, nu crește.
• B Debitul mai mic este compatibil, dar nu cu o rezistență scăzută la presiune constantă.
• C Creșterea rezistenței este corectă, dar la presiune identică debitul devine mai mic.
• D Îngustarea modifică diametrul și rezistența; lungimea este explicit neschimbată.
• E X are rezistență mai mare după îngustare și debit mai mic decât Y la aceeași presiune motrică.

Răspuns: a) Rezistența lui X este mai mare, dar cauza ei nu este încă identificată.

1. La același debit, diferența de presiune mai mare implică rezistență mai mare în X, fără identificarea cauzei.

• A La același debit, diferența de presiune mai mare implică rezistență mai mare în X, fără identificarea cauzei.
• B La debit egal, presiunea mai mare indică rezistență mai mare, nu mai mică.
• C Nu se poate deduce că X este mai scurt când ceilalți factori nu sunt cunoscuți.
• D Debite egale nu impun rezistențe egale dacă diferențele de presiune sunt diferite.
• E Datele nu impun viscozitate mai mică în X și nici nu izolează calibrul.

Răspuns: d) Revenirea elastică pasivă restituie energia stocată sistolic.

1. Reculul pasiv al peretelui restituie în diastolă energia stocată în sistolă.

• A Calibrul poate scădea pasiv prin revenire elastică, fără activare musculară suplimentară.
• B Elasticitatea pasivă și contractilitatea activă sunt proprietăți distincte.
• C Energia elastică este retrocedată sângelui în diastolă, nu blocată.
• D Reculul pasiv al peretelui restituie în diastolă energia stocată în sistolă.
• E Energia este stocată prin destindere sistolică și eliberată pasiv în diastolă.

Răspuns: a) Diferența nervoasă rămâne un determinant posibil al tonusului.

1. Diferența de stimulare simpatică este un determinant posibil al diferenței de tonus.

• A Diferența de stimulare simpatică este un determinant posibil al diferenței de tonus.
• B Simpaticul modulează tonusul musculaturii netede, nu doar pereți fără această musculatură.
• C Tonusul are și determinanți nervoși, presionali și umorali.
• D Aceeași presiune nu împiedică răspunsul la stimulare nervoasă diferită.
• E Metaboliții identici nu impun tonus identic independent de condițiile nervoase.

Răspuns: c) Curgerea continuă poate rămâne pulsatorie după amortizare.

1. Energia elastică păstrată în pereții arteriali revine sângelui în diastolă; variațiile pasive de calibru transformă ejecția sacadată în curgere continuă.

• A Energia elastică este returnată în diastolă, nu numai în sistola următoare.
• B Curgerea diastolică este compatibilă cu restituirea energiei sistolice stocate.
• C Curgerea menținută și debitul variabil sunt compatibile cu amortizarea elastică.
• D Amortizarea reduce variația, fără să o elimine obligatoriu.
• E Reculul elastic poate susține curgerea diastolică fără o nouă ejecție.

Răspuns: e) Crește cu 1 L/min.

1. Y crește de la 4 la 5 L/min, deci cu 1 L/min.

• A Valoarea inițială este 4 L/min, dar valoarea finală este 5 L/min.
• B Scăderea cu 2 L/min ar contrazice redistribuirea la total constant.
• C Debitul Y crește de la 4 la 5 L/min; nu scade cu 1 L/min.
• D Creșterea este de 1 L/min, nu 2 L/min.
• E Y crește de la 4 la 5 L/min, deci cu 1 L/min.

Răspuns: b) Ea nu verifică reumplerea profundă dintre contracțiile următoare.

1. Prima golire pornește de la vene deja încărcate și nu testează reumplerea ulterioară blocată.

• A Prima golire este compatibilă tocmai cu evacuarea profundă prin contracție.
• B Prima golire pornește de la vene deja încărcate și nu testează reumplerea ulterioară blocată.
• C O golire anterioară blocului nu dovedește păstrarea reumplerii ulterioare.
• D Contracția golește direct venele profunde, nu demonstrează golirea directă a venelor superficiale.
• E Valvele sunt competente și prima golire nu demonstrează pierderea funcției antireflux.

Răspuns: a) Semnele locale diferite pot susține împreună întoarcerea spre inimă.

1. Împingerea abdominală și presiunea toracică scăzută pot coopera la deplasarea sângelui spre inimă.

• A Împingerea abdominală și presiunea toracică scăzută pot coopera la deplasarea sângelui spre inimă.
• B Ajutorul toracic nu impune oprirea contribuției abdominale.
• C Aspirația toracică este accentuată în inspirație, nu condiționată de absența ei.
• D Contribuțiile sunt în regiuni diferite și nu necesită presiuni de același semn.
• E Presa abdominală descrisă împinge sângele spre inimă, nu în sens opus.

Răspuns: b) Ea ajută traseul superior și se opune componentei din membrele inferioare.

1. În ortostatism, gravitația ajută traseul superior și se opune întoarcerii din membrele inferioare.

• A O componentă gravitațională adversă nu face imposibilă întoarcerea venoasă.
• B În ortostatism, gravitația ajută traseul superior și se opune întoarcerii din membrele inferioare.
• C Destinația comună nu face identică direcția deplasării față de gravitație.
• D Deasupra atriului drept, traseul spre inimă este favorizat de gravitație.
• E Din membrele inferioare gravitația se opune întoarcerii, iar pompa musculară și valvele ajută.