Test admitere liceu militar 2026, varianta 2
Testul grilă dat pe 19 mai 2026 la admiterea în colegiile naționale militare: 30 de grile (10 la română, 10 la algebră, 10 la geometrie), cu răspunsul din baremul oficial. Răspunzi aici, pe rând, și vezi nota ca la admitere: 0,3 puncte pe grilă, plus 1 din oficiu.
Limba și literatura românăMatematică: algebrăMatematică: geometrie
Limba și literatura română
Textul Se dă textul
Ce dulci erau serile de vară în cerdacul* casei noastre! Stâlpi albi îi sprijineau bătrâna streașină plină de cuiburi și perdelele de salcâm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portulacul* își prindea rădăcinile îndărătnice, rămâneau calde până târziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cântare. Sfios, prindea unul să cânte ca încercând un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea până la ziuă.
Stelele, una câte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari până la cele mici, și-apoi în târziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele firimituri ca să-și însemneze drumul pe unde a trecut, o spuză* lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului.
Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plâns tăcut. Fântâna cânta, și pe apa havuzului* împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ca niște frați gemeni, nuferii pali stăteau neclintiți, ca și cum o făclie trecută pe fața unei oglinzi ar fi lăsat să-i cadă pe urmă picuri de ceară.
Și noi, frații amândoi, crescuți în farmecul poveștilor și lăsați în voia lor, când toți dormeau, ne furișam din casă și, strângându-ne unul lângă altul, ne așezam pe lespezi și așteptam încrezători ca lumea fantastică a celor ce au ființă în povești să se trezească și să se întrupeze.
La Fata din Dafin visam noi, la frumoasa și bălaia copilă robită de un farmec, căci în grădina noastră era un dafin uriaș și plin de scorburi, în care apele ploilor strânse luceau în nopțile cu lună ca niște ochi misterioși. Spre el ne aținteam ochii la orice zgomot, așteptând ca închisoarea de lemn să se deschidă și albaștrii ei ochi luminoși să lumineze întunericul. [...]
Dar dafinul rămânea neclintit, murmura când bătea vântul și arar se înfiora de un suspin ca din adâncurile lui venit, căruia în zadar căutam să-i dăm o tălmăcire*...
De Fata din Dafin ne era dor nouă, și câte nopți n-au crescut și n-au scăzut deasupra capetelor noastre. Imensul mister ce învăluie lumea plantelor câte nu ne-a spus nouă! Toată poezia aceea semănată așa de darnic, toată simfonia viorie de semitonuri, unde nimic nu rănește ochiul, toată lumea de vis care îndulcește decorurile, cât de mult nu ne-au desfătat!
Căci numai noaptea știe, pe unde trece cu dulcea ei estompă*, să șteargă marginea realului și să ne unească cu nemărginirea... Numai ea dezrobește flăcările comorilor și le face să joace și să tremure în aer, numai ea știe să deie ochilor putere de a vedea mai departe, dincolo de zidul mărginirii.
Dimitrie Anghel, Fata din Dafin
*cerdac - balcon la casele boierești, pridvor
*portulac - plantă erbacee decorativă (care crește printre pietre)
*spuză - cenușă fierbinte, jăratic
*havuz - fântână arteziană
*tălmăcire - traducere, interpretare
*estompă - hârtie cu care se definitivează umbrele unui desen în creion
1.0,3 p
Tiparul textual predominant identificat în textul dat este
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) descriptiv.
2.0,3 p
O idee identificată în textul dat este:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) Noaptea, frații se furișau în pridvor pentru a spune povești.
3.0,3 p
Din punct de vedere stilistic, în secvența „Fântâna cânta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ca niște frați gemeni, nuferii pali stăteau neclintiți” există:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) personificare, comparație.
4.0,3 p
Numărul literelor este egal cu numărul sunetelor în toate cuvintele din seria:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) „trece”, „cerului”.
5.0,3 p
Cuvintele subliniate în secvența „Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plâns tăcut” s-au format, în ordine, prin:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) derivare, conversiune.
6.0,3 p
Valorile morfologice ale cuvintelor subliniate în secvența „Imensul mister ce învăluie lumea plantelor câte nu ne-a spus nouă!” sunt, în ordine:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) adjectiv propriu-zis, pronume relativ.
7.0,3 p
Cuvintele subliniate în secvența „Stâlpi albi îi sprijineau bătrâna streașină plină de cuiburi și perdelele de salcâm albastru o înfloreau întotdeauna.” se află, în ordine, în cazul
Vezi rezolvarea
Răspuns: a) acuzativ, nominativ.
8.0,3 p
Cuvintele subliniate în secvența „De Fata din Dafin ne era dor nouă, și câte nopți n-au crescut și n-au scăzut deasupra capetelor noastre.” au, în ordine, funcție sintactică de:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) complement indirect, atribut.
9.0,3 p
În fraza „Spre el ne aținteam ochii la orice zgomot, așteptând ca închisoarea de lemn să se deschidă și albaștrii ei ochi luminoși să lumineze întunericul.” există:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) trei propoziții.
10.0,3 p
Este scrisă corect secvența:
Vezi rezolvarea
Răspuns: a) toate simfoniile viorii de semitonuri.
Matematică: algebră
1.0,3 p
Rezultatul calculului este egal cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: a)
2.0,3 p
Dacă , atunci este egal cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b)
3.0,3 p
Mulțimea este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d)
4.0,3 p
Se consideră numerele reale și . Numărul este egal cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b)
5.0,3 p
Soluția ecuației este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: a)
6.0,3 p
După ce în prima zi a cheltuit o treime din suma pe care o avea, iar în a doua zi a cheltuit lei, unui elev i-a rămas din suma inițială. Suma pe care elevul a avut-o la început este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) de lei
7.0,3 p
Se consideră funcția , . Rezultatul calculului este egal cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b)
8.0,3 p
Se consideră funcția , . În sistemul de axe ortogonale considerăm punctul . Notăm cu și punctele de intersecție a graficului funcției cu axele , respectiv . Aria triunghiului este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b)
9.0,3 p
Descompunerea în factori a expresiei este:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d)
10.0,3 p
Se consideră expresia , unde este număr real, , , . Numărul elementelor mulțimii este egal cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c)
Matematică: geometrie
11.0,3 p
Catetele unui triunghi dreptunghic sunt de și . Ipotenuza acestui triunghi este de:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d)
12.0,3 p
Două dintre unghiurile unui triunghi au măsurile de , respectiv . Cel de-al treilea unghi al acestui triunghi are măsura de:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c)
13.0,3 p
Un dreptunghi cu lățimea de este înscris într-un cerc de rază . Lungimea acestui dreptunghi este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d)
14.0,3 p
Se consideră paralelogramul , cu , și . Aria paralelogramului este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c)
15.0,3 p
Se consideră trapezul isoscel , cu baza mică , și . Notăm cu intersecția prelungirilor laturilor neparalele ale trapezului. Aria triunghiului este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b)
16.0,3 p
Se consideră un cub cu latura de . Aria totală a cubului este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c)
17.0,3 p
Un con circular drept are generatoarea de și raza bazei de . Volumul acestui con este egal cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: a)
18.0,3 p
Într-o piramidă patrulateră regulată, latura bazei este egală cu apotema piramidei. Știind că înălțimea piramidei este de , aria laterală a acestei piramide este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c)
19.0,3 p
Se consideră prisma dreaptă , cu baza triunghiul echilateral , înălțimea și . Unghiul dreptelor și are măsura egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: a)
20.0,3 p
Se consideră cubul , cu . Punctele și sunt mijloacele muchiilor , respectiv . Distanța dintre planele paralele și este egală cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b)
De unde e subiectul
Subiectul și baremul sunt din PDF-ul publicat de Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza. Grila de răspunsuri am citit-o de pe barem și am verificat-o: la mate am refăcut fiecare calcul; baremul din copia Craiova: 30 din 30 de răspunsuri identice cu grila Breaza. Același subiect e publicat și de celelalte colegii militare.
Testul din 2025Cum arată testulTeste de Evaluare Națională la mate
Vrei să-ți scriem când apare ceva nou pentru admiterea la liceul militar?
Îți scriem când punem subiecte oficiale noi explicate, în ziua examenului cu grila și rezultatele și, rar, când avem nevoie de ajutorul tău. Cel mult 2 emailuri pe lună, plus zilele de examen. Doar despre admiterea la liceul militar.
Gata! Ți-am trimis un email de confirmare. Dacă nu-l vezi, uită-te și în Promoții sau Spam.