Bacalaureat 2023 la psihologie: modelul oficial

Subiectul oficial din 2023, cu baremul, pe 90 de puncte. Grilele și răspunsurile scurte le verifici pe loc; restul le scrii aici sau pe caiet, apoi te verifici pe barem.

Arată cum va arăta subiectul de la Bac.

3 ore · 90 de puncte + 10 din oficiu

Subiectul (PDF)Baremul (PDF)

Pe timp, ca la examen

Ceasul merge și dacă închizi pagina. Poți lua o singură pauză. La final, nota estimată după barem.

Subiectul ISubiectul al II-leaSubiectul al III-lea

Subiectul I 30 p

I.13 p

Starea de emoție ce însoțește zgomotul și culoarea provocate de un foc de artificii în apropiere este un exemplu de:

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) tonalitate afectivă

I.23 p

În afirmația ”Ana a fost prezentă la ora de psihologie fiindcă am văzut-o cu ochii mei”, se reliefează însușirea percepției de a fi:

Vezi rezolvarea

Răspuns: d) obiectuală

I.33 p

Faptul că reprezentarea, ca imagine mintală secundară, cuprinde în ansamblul ei însușiri concrete și caracteristice, dar schematice ale obiectelor și fenomenelor, evidențiază caracteristica acesteia de a fi:

Vezi rezolvarea

Răspuns: c) săracă în conținut

I.43 p

Motivația se definește ca fiind:

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) ansamblul stimulilor interni ce determină comportamentul intensitate

I.53 p

Andrei își aprecia foarte mult colegul de bancă pentru sinceritatea sa, până când a constatat că acesta își mințea frecvent părinții cu privire la notele obținute la școală. Întrucât aprecierea lui s-a transformat în dispreț, Andrei a dat dovadă de:

Vezi rezolvarea

Răspuns: c) mobilitate a trăirilor afective

I.63 p

Mihai este preocupat să rezolve o situație din viața personală, fiind captivat de diferite amintiri dintr-o anumită perioadă a vieții sale. În acest caz, obiectul atenției sale este:

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) înlăuntrul său, în sfera subiectiv-mintală

I.73 p

Pentru a câștiga locul I la o probă de maraton, George a trebuit să-i depășească pe toți ceilalți concurenți. Procesul psihic implicat în finalizarea efortului său este:

Vezi rezolvarea

Răspuns: d) voința

I.83 p

Face parte din categoria atitudinilor creative:

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) încrederea în forțele proprii

I.93 p

Când acțiunile unui adolescent sunt determinate de proiecțiile sale în sisteme de imagini și idei care îi ghidează întreaga existență, acest fapt semnalizează prezența unor:

Vezi rezolvarea

Răspuns: d) idealuri

I.103 p

Trăirea pe care o are un jucător de tenis atunci când câștigă un meci important, care are apariție bruscă, intensitate mare și se manifestă zgomotos, este un exemplu de:

Vezi rezolvarea

Răspuns: c) afect

Subiectul al II-lea 30 p

Textul 3

A. În coloana din stânga sunt enumerate forme ale imaginației, iar în coloana din dreapta sunt numerotate enunțuri adevărate referitoare la acestea. Scrieți pe foaia de examen asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga și cifra corespunzătoare din coloana din dreapta. a. Imaginația reproductivă 1. Constă în proiectarea conștientă a drumului propriu de dezvoltare. b. Visul de perspectivă 2. Constă dintr-o înlănțuire de imagini care apar în starea de somn paradoxal. c. Reveria 3. Formă conștientă de construire mintală a imaginii unor realități existente în prezent sau trecut, care nu pot fi d. Visul din timpul somnului percepute direct. 4. Apare în starea de veghe sau de relaxare și constă într-o evoluție fantezistă a ideilor, dirijate uneori de către subiect. 5. Este cea mai valoroasă formă a imaginației care stă la baza creației autentice. 12 puncte

II.A.a3 p

textul 3

Asociază Imaginația reproductivă cu enunțul corespunzător.

Vezi rezolvarea

Răspuns: c) Formă conștientă de construire mintală a imaginii unor realități existente în prezent sau trecut, care nu pot fi percepute direct.

II.A.b3 p

textul 3

Asociază Visul de perspectivă cu enunțul corespunzător.

Vezi rezolvarea

Răspuns: a) Constă în proiectarea conștientă a drumului propriu de dezvoltare.

II.A.c3 p

textul 3

Asociază Reveria cu enunțul corespunzător.

Vezi rezolvarea

Răspuns: d) Apare în starea de veghe sau de relaxare și constă într-o evoluție fantezistă a ideilor, dirijate uneori de către subiect.

II.A.d3 p

textul 3

Asociază Visul din timpul somnului cu enunțul corespunzător.

Vezi rezolvarea

Răspuns: b) Constă dintr-o înlănțuire de imagini care apar în starea de somn paradoxal.

Textul 1

Prin gândire omul cunoaște și înțelege ceea ce este esențial, necesar, general din realitatea existentă sau ceea ce este ipotetic, posibil, dar fundamentat logic, imaginația explorează nelimitat necunoscutul, posibilul, viitorul.

Attribution preserved in passage text.

II.B.14 p

textul 1

Menționați două procese psihice la care face referire, în mod explicit, textul.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Gândirea și imaginația.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Primul proces psihic menționat în text.2 p
  2. Al doilea proces psihic menționat în text.2 p

II.B.26 p

textul 1

Precizați trei caracteristici ale unuia dintre procesele psihice menționate la punctul 1.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

1. Are caracter mijlocit: folosește experiența, cunoștințele și limbajul, fără să depindă numai de stimularea prezentă. 2. Are caracter abstract și general: selectează esențialul și construiește noțiuni aplicabile unei clase de obiecte. 3. Are caracter finalist: urmărește înțelegerea și rezolvarea unor situații problematice.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Prima caracteristică adecvată procesului ales.2 p
  2. A doua caracteristică adecvată procesului ales.2 p
  3. A treia caracteristică adecvată procesului ales.2 p

II.B.34 p

textul 1

Construiți un exemplu prin care să ilustrați una dintre formele memoriei.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Pentru testul de biologie, Daria grupează etapele fotosintezei într-o schemă, le repetă și apoi le explică fără caiet. Fixarea intenționată a informației este memorare voluntară, iar organizarea după sens o face logică.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Exemplu concret adecvat; explicația pur teoretică primește doar punctajul parțial tipărit în barem.4 p

II.B.44 p

textul 1

Argumentați, în aproximativ cinci rânduri ideea potrivit căreia gândirea este cea care fundamentează, verifică și evaluează toate rezultatele imaginației.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Imaginația poate propune o construcție originală, dar noutatea nu îi garantează funcționarea. Gândirea analizează condițiile, verifică relațiile și compară proiectul cu datele cunoscute. De exemplu, o formă nouă de pod trebuie verificată prin calcule de rezistență. Prin urmare, gândirea fundamentează și evaluează produsul imaginativ, orientându-l spre o soluție coerentă și realizabilă.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Argumentarea ideii date; se aplică scala tipărită în barem.3 p
  2. Încadrarea în aproximativ cinci rânduri.1 p

Subiectul al III-lea 30 p

Textul 2

”Numele complet al soțului lui Robbie era William Victor Terry, dar, nu se știe de ce, i se spunea doar pe numele de familie. Terry era ca o umbră, un bărbat cu aer distins care purta costum și vestă în fiecare zi a săptămânii și care nu scotea aproape niciodată vreun cuvânt. [...] Terry fusese pe vremuri însoțitor de vagon la compania Pullman, pe una dintre cursele de noapte care veneau și plecau din Chicago. Era o ocupație respectabilă, chiar dacă nu și bine plătită, practicată doar de bărbați de culoare în uniforme imaculate care cărau bagaje, serveau la masă și, în general, se ocupau de toate necesitățile din tren, inclusiv de lustruirea pantofilor. Ani de zile după pensionare, Terry a continuat să trăiască într-un formalism plat - îmbrăcat impecabil, serviabil dar distant, fără să se impună vreodată, cel puțin din câte puteam eu să-mi dau seama. Era ca și cum renunțase la o parte din el, ca să poată face față situației. Îl urmăream când tundea gazonul în zilele călduroase din toiul verii, cu pantofi închiși, bretele, pălărie cu bor îngust și mânecile suflecate cu grijă. Se răsfăța cu o singură țigară pe zi și un coktail pe lună, dar nici atunci nu se relaxa cum o făceau părinții noștri după un whisky sau o bere, pe care și le permiteau de câteva ori pe lună. O parte din mine ar fi vrut ca Terry să se destăinuie cuiva, să se elibereze de orice secrete ar fi purtat. Îmi imaginam că știa tot felul de povești interesante despre orașele pe care le vizitase și despre oamenii bogați pe care îi însoțise în trenuri. Dar nu aveam să auzim niciuna dintre acele povești. Nu se știe din ce motiv, nu a povestit niciodată.” (Michelle Obama, Povestea mea)

Attribution preserved in passage text.

III.A6 p

textul 2

Menționați, conform teoriei lui C. G. Jung, tipul temperamental al lui Terry. Precizați, din text, două idei/afirmații prin care să justificați răspunsul dat.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Conform tipologiei lui C. G. Jung, Terry este introvertit. Justificări din text: 1. nu scotea aproape niciodată vreun cuvânt; 2. nu și-a povestit niciodată experiențele de călătorie și rămânea serviabil, dar distant.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Tipul temperamental conform lui C.G. Jung.2 p
  2. Prima idee din text care justifică tipul.2 p
  3. A doua idee din text care justifică tipul.2 p

III.B4 p

textul 2

Considerați că Terry era un om risipitor? Precizați, prin apel la text, un motiv prin care să susțineți răspunsul dat.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Nu, Terry nu este prezentat ca risipitor. Își limita răsfățul la o țigară pe zi și un cocktail pe lună, ceea ce arată cumpătare în consum.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Răspuns în concordanță cu informațiile textului.1 p
  2. Motiv din text care susține răspunsul.3 p

III.C6 p

textul 2

Textul precizează, cu privire la Terry, faptul că acesta era un bărbat cu aer distins. Menționați, pe baza textului dat, două motive care susțin această afirmație.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

1. Purta costum și vestă în fiecare zi, păstrând o ținută impecabilă după pensionare. 2. Își îndeplinea activitățile cu grijă și formalism, inclusiv când tundea gazonul cu o ținută atent aranjată.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Primul motiv susținut prin text.3 p
  2. Al doilea motiv susținut prin text.3 p

III.D10 p

textul 2

Prezentați, în aproximativ o jumătate de pagină, caracterul lui Terry conform teoriei lui G.W. Allport, evidențiind o trăsătură cardinală și două trăsături principale ale caracterului acestuia.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

În portretul dat, trăsătura cardinală propusă pentru Terry este respectul riguros pentru conveniență. În teoria lui Allport, o trăsătură cardinală are o influență dominantă asupra conduitei, iar trăsăturile principale caracterizează constant persoana în mai multe situații. Dominanta este susținută aici de formalismul păstrat zilnic, în ținută și comportament, chiar după încheierea activității profesionale. Nu este aleasă doar ca etichetă, ci pentru că organizează mai multe fapte și alegeri prezentate.

O primă trăsătură principală este cumpătarea: își limitează atent micile plăceri și consumul. Această conduită exprimă o atitudine stabilă, nu numai o reacție trecătoare. A doua este conștiinciozitatea: se îngrijește de sarcinile cotidiene și de ținută cu aceeași atenție. Cele două trăsături completează dominanta și dau coerență relației dintre scopuri, valori și acțiuni. Tăcerea este folosită la analiza tipului temperamental; pentru caracter contează atitudinile și modul repetat de îndeplinire a responsabilităților. În concluzie, caracterizarea rămâne o interpretare argumentată a textului, nu un diagnostic al persoanei din afara lui.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. O trăsătură cardinală susținută prin portret.2 p
  2. Prima trăsătură principală susținută prin portret.2 p
  3. A doua trăsătură principală susținută prin portret.2 p
  4. Coerența prezentării.2 p
  5. Încadrarea în aproximativ o jumătate de pagină; se aplică toleranța tipărită.2 p

III.E4 p

textul 2

Formulați un argument prin care să respingeți afirmația potrivit căreia personalitatea poate fi ușor schimbată de evenimente minore.

Verifică-te pe barem

Un exemplu de răspuns

Personalitatea este un sistem organizat de însușiri relativ stabile, manifestate în timp și în situații diferite. Un eveniment minor poate schimba temporar starea afectivă, fără să reorganizeze imediat întregul sistem de atitudini și deprinderi. De exemplu, o întârziere accidentală nu transformă singură o persoană conștiincioasă în una iresponsabilă. Așadar, resping ideea schimbării ușoare prin orice incident minor; schimbările durabile cer de regulă experiențe și procese de învățare mai consistente.

Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.

Criterii (după barem)

  1. Argument adecvat pentru susținerea sau respingerea exactă a afirmației cerute.4 p
Ai terminat? Bifează pe barem ce ai făcut și află câte puncte ai fi luat. Alte subiecte de psihologie.