Bacalaureat 2023 la psihologie: examenul din vară

A. În coloana din stânga sunt enumerate calități ale memoriei, iar în coloana din dreapta sunt numerotate enunțuri adevărate referitoare la acestea. Scrieți pe foaia de examen asocierile corecte dintre fiecare literă din coloana din stânga și cifra corespunzătoare din coloana din dreapta. a. Elasticitatea 1. Se referă la capacitatea de a acumula cunoștințe noi organizându-le și reorganizându-le pe cele vechi, de a le b. Rapiditatea întipăririi depăși sau uita pe cele nefolositoare. 2. Indică gradul de precizie, de corectitudine și acuratețe a c. Trăinicia păstrării celor memorate. 3. Se referă la capacitatea de conservare corectă într-o formă d. Fidelitatea reactualizării acceptabilă pe o perioadă îndelungată de timp a celor memorate. 4. Se referă la capacitatea de a engrama conținutul informațional cu economie mare de timp, efort, repetiții. 5. Se referă la realizarea rapidă promptă a recunoașterii și reproducerii, imediat după stimulare. 12 puncte

Limbajul este implicat în evocarea informațiilor necesare prelucrării, iar prin mecanismele gândirii se asigură verificarea ipotezelor și veridicitatea rezultatelor.

... era destul ca Aleoșa să apară undeva, ca toată lumea să-l îndrăgească. În casa binefăcătorului său, Efim Petrovici Polenov, care-l crescuse, reușise să-i câstige pe toți.(...)Darul de a câștiga dragostea celorlalți era ceva înnăscut la el, făcea parte - cum s-ar zice - din însăși firea lui spontană și lipsită de prefacătorie. La fel i se întâmplase și la școală, deși ai fi crezut mai curând că se număra printre copiii care stârnesc îndeobște suspiciunea(...). De multe ori, bunăoară, cădea pe gânduri și parcă se închidea în sine. De mic îi placea sã se ascundă în câte un ungher și să citească, și totuși, colegii lui îl priveau cu atâta drag, încât din primul moment și pâna la sfârșit, se putea spune cu drept cuvânt că Aleoșa fusese favoritul clasei. Nu era nici exuberant și nici prea zburdalnic de felul lui, dar iți dădeai seama numaidecât că nu era nici ursuz; dimpotrivă, avea o fire senină, egală, fără toane. Nu se simțise niciodată îndemnat să-și dea aere. Poate de aceea tocmai niciodată nu se temuse de nimeni, și cu toate acestea băieții vedeau foarte bine că nu-și face nici o fală din tăria lui de caracter, ba le venea chiar să creadă că nici habar n- avea c-ar fi curajos și că nu știa ce înseamnă frica. Uita pe loc orice jignire ce i s-ar fi adus. Nu trecea nici un ceas, și era gata să stea iarăși de vorbă, sau chiar să-i adreseze el însuși cuvântul celui care-l jignise, senin și cu inima deschisă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, fară a se preface cumva c-ar fi avut numai așa, un moment de uitare, ...ceea ce nu putea decât să-i câștige definitiv simpatia copiilor, facându-i să fie trup și suflet cu el.(...)Aleoșa era de o feciorelnică pudoare, ce mergea până la absurd. Nu putea suporta să audă anumite cuvinte sau discutându-se într-un anumit fel despre femei. Văzând că « Aleoska Karamazov» își astupa urechile de câte ori se pomenea « despre asta», băieții se strângeau buluc în jurul lui, silindu-l să-și ia mâinile de la urechi și strigându-i în față tot felul de cuvinte obscene. Aleoșa se zvârcolea, căutând să se smulgă din mâinile lor, se trântea pe jos (...)suporta însă în tăcere toate umilințele, fără să crâcnească măcar, fără să le adreseze o singură insultă. (...)fără să fi fost vreodată premiant, se numărase totdeauna printre cei mai buni elevi. Aleoșa nu apucase să-și termine studiile secundare; mai avea un an, când(...) anunță pe nepusă masă că avea de gând să intre la mânăstire.(...) Se vor găsi probabil unii care să riposteze că un obraz rumen, de fapt, nu exclude nici fanatismul și nici misticismul; impresia mea e, însă, că Aleoșa era în fond mai realist decât mulți alții. O, firește că trăind printre călugări nu se putea să nu creadă și el în minuni; după părerea mea însă, minunile nu vor reuși niciodată să-l descumpănească pe un realist. (...)Dacă Aleoșa luase calea mânăstirii, o făcuse numai pentru că în momentul acela era singura cale spre care fusese cu deosebire atras, oferind un ideal sufletului său zbuciumat, acela de a ieși din beznă la lumină. Aleoșa era(...) ceea ce se cheama un tânăr din vremea noastră, adică o fire cinstită, iubitoare de adevăr, un om care căuta cu stăruință adevărul și credea în el și care, purtând în sine acest crez, era hotărât cu tot dinadinsul să lupte pentru el din răsputeri; însuflețit de râvna înfăptuirilor imediate, a faptelor de vitejie, gata să-și jertfească și viața pentru a le împlini. (...)Aleoșa se hotărâse să aleagă o cu totul altă cale decât junimea contemporană, având totuși și el sufletul însetat de aceleași înfăptuiri imediate. Și după ce apucase să reflecteze mai serios și să se pătrundă de credința în nemurirea sufletului și în existența lui Dumnezeu, fără să mai stea pe gânduri, decisese spontan: « Vreau să trăiesc pentru nemurire; nu accept sub nici un motiv compromisuri sau jumătăți de masură». După cum, dacă ar fi ajuns la concluzia că Dumnezeu nu există și că sufletul nu este nemuritor, ar fi devenit pe loc ateu și socialist. (F.M. Dostoievski, Frații Karamazov)