Bacalaureat 2027 la chimie: modelul oficial, chimie organică
Subiectul oficial din 2027, cu baremul, pe 90 de puncte. Grilele și răspunsurile scurte le verifici pe loc; restul le scrii aici sau pe caiet, apoi te verifici pe barem.
Arată cum va arăta subiectul de la Bac.
Pe timp, ca la examen
Ceasul merge și dacă închizi pagina. Poți lua o singură pauză. La final, nota estimată după barem.
Subiectul ISubiectul al II-leaSubiectul al III-lea
Subiectul I 40 p
Textul 1
(A) C₆H₅-CH₃: nucleu benzenic cu un singur substituent, -CH₃
(B) CH₃-CH(CH₃)-CH(NH₂)-COOH
(C) CH₃-CH=CH-CH₃
(D) CH₂=CH-CH₂-CH₃
(E) nucleu benzenic cu două grupe vecine (poziția orto): -COOH și -OCO-CH₃
(F) H₂N-CH₂-COOH

A.13 p
Între compușii organici nu există:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) alcooli
A.23 p
Numărul compușilor care au în moleculă un atom de carbon asimetric, este:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) 1
A.33 p
Este adevărat că:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) (C) este izomer de poziție cu (D)
A.43 p
Este fals că:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) (E) are nucleu benzenic monosubstituit
A.53 p
Compușii organici (C) și (D) formează produși de reacție diferiți la adiția:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) clorului
A.63 p
Pentru a se obține o peptidă cu același număr de atomi de carbon în moleculă ca glutamil-alanina, compusul (F) poate fi condensat cu:
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) seril-serina
A.73 p
În molecula compusului (E) sunt:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) 3 legături covalente simple C-O
A.83 p
Prin nitrarea compusului organic (A) în raport molar 1 : 3 se obține un compus care se utilizează ca:
Vezi rezolvarea
Răspuns: c) exploziv
A.93 p
Există aceeași masă de hidrogen în:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) 2 mol de (C) și 2 mol de (E)
A.103 p
În compusul (B) raportul atomic:
Vezi rezolvarea
Răspuns: d) O : H = 2 : 11
B.12 p
În reacțiile de adiție se rup legături covalente σ(sigma) carbon-carbon.
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) Fals
B.22 p
Al patrulea termen din seria omoloagă a alchinelor are zece atomi în moleculă.
Vezi rezolvarea
Răspuns: b) Fals
B.32 p
Reacția de dehidrohalogenare a 2-bromobutanului este o reacție de eliminare.
Vezi rezolvarea
Răspuns: a) Adevărat
B.42 p
Acidul acetilsalicilic are acțiune analgezică, antiinflamatoare și antipiretică.
Vezi rezolvarea
Răspuns: a) Adevărat
B.52 p
n-Heptanul are cifra octanică mai mică decât 2,2,4-trimetilpentanul.
Vezi rezolvarea
Răspuns: a) Adevărat
Subiectul al II-lea 25 p
Textul 2
Mase atomice: H- 1; C- 12; O- 16; Br- 80.
C.16 p
a. O hidrocarbură aromatică mononucleară (H) are o catenă laterală aciclică saturată. Știind că hidrocarbura (H) are raportul masic C : H = 21 : 2, determinați formula moleculară a acesteia. b. Scrieți formula de structură a hidrocarburii (H). c. Scrieți formula de structură a omologului inferior al hidrocarburii aromatice (H).
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
a. Arenă mononucleară cu catenă laterală saturată: CₙH₂ₙ₋₆. 12n : (2n - 6) = 21 : 2, deci 24n = 42n - 126, n = 7: C₇H₈. b. Toluen (metilbenzen): nucleu benzenic (hexagon cu 3 duble legături alternante) cu o grupă -CH₃, adică C₆H₅-CH₃. c. Omologul inferior e benzenul, C₆H₆: hexagonul cu 3 duble legături alternante, fiecare carbon cu câte un H.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
C.23 p
O alchină (A) are denumirea științifică (I.U.P.A.C.) 3-etil-4-metil-1-pentină. a. Scrieți formula de structură a alchinei (A). b. Scrieți formula de structură a alchinei (B) izomeră cu (A), care formează la hidrogenare, în prezența nichelului, 2,2,3-trimetilpentan.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
a. HC≡C-CH(C₂H₅)-CH(CH₃)-CH₃. b. (B) este 3,4,4-trimetil-1-pentina: HC≡C-CH(CH₃)-C(CH₃)₂-CH₃. Prin hidrogenare totală dă CH₃-CH₂-CH(CH₃)-C(CH₃)₂-CH₃, adică 2,2,3-trimetilpentan.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
C.32 p
Scrieți ecuația reacției dintre propenă și brom în tetraclorură de carbon.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
CH₂=CH-CH₃ + Br₂ → CH₂Br-CHBr-CH₃ (în CCl₄; se formează 1,2-dibromopropan).
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
C.43 p
Un amestec echimolar de propan și propenă s-a barbotat într-o soluție de brom în tetraclorură de carbon. Știind că s-au format 40,4 g de produs de reacție și că la finalul procesului nu există propenă nereacționată, determinați cantitatea de hidrocarburi din amestec, exprimată în moli.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Doar propena reacționează: C₃H₆ + Br₂ → C₃H₆Br₂. M(C₃H₆Br₂) = 3 x 12 + 6 + 2 x 80 = 202 g/mol, deci n = 40,4 : 202 = 0,2 mol produs = 0,2 mol propenă. Amestecul e echimolar: 0,2 mol propan. Total: 0,4 mol hidrocarburi.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
C.51 p
Notați o proprietate fizică a acetilenei, în condiții standard de temperatură și de presiune.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Acetilena este un gaz incolor.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
D.14 p
Scrieți ecuația reacției de obținere a nitrobenzenului din benzen și amestec sulfonitric și ecuația reacției de obținere a 1,3-dinitrobenzenului din benzen și amestec sulfonitric. Utilizați formule de structură pentru compușii organici.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
C₆H₆ + HNO₃ → C₆H₅-NO₂ + H₂O (H₂SO₄): nucleul benzenic primește o grupă -NO₂.
C₆H₆ + 2HNO₃ → C₆H₄(NO₂)₂ + 2H₂O (H₂SO₄): două grupe -NO₂ pe nucleu, în pozițiile 1 și 3 (meta).
În lucrare desenezi nucleul benzenic (hexagonul cu 3 duble legături alternante) cu grupele -NO₂ legate de el.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
D.24 p
O probă de 17,16 g de benzen se tratează cu amestec sulfonitric. La finalul procesului se obține un amestec organic care conține nitrobenzen, 1,3-dinitrobenzen și benzen nereacționat în raport molar 8 : 2 : 1. Calculați cantitatea de nitrobenzen obținută, exprimată în moli.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
n(benzen) = 17,16 : 78 = 0,22 mol. Fiecare mol de nitrobenzen, de dinitrobenzen sau de benzen nereacționat provine dintr-un mol de benzen, deci 8x + 2x + x = 0,22, adică 11x = 0,22 și x = 0,02 mol. n(nitrobenzen) = 8 x 0,02 = 0,16 mol.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
D.32 p
Notați două utilizări ale policlorurii de vinil.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Policlorura de vinil (PVC) se folosește la fabricarea țevilor și a tâmplăriei (ferestre, uși) și la izolarea cablurilor electrice.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Subiectul al III-lea 25 p
E.16 p
Se consideră schema de transformări: (I) A + H₂O → B (H⁺) (II) B + O₂ → CH₃COOH + H₂O (mycoderma aceti) (III) CH₃COOH + CaO → D + H₂O Scrieți ecuațiile reacțiilor din schema de transformări. Utilizați formule de structură pentru compușii organici.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
(I) CH₂=CH₂ + H₂O → CH₃-CH₂-OH (catalizator H⁺): A este etena, B este etanolul.
(II) CH₃-CH₂-OH + O₂ → CH₃-COOH + H₂O (fermentație acetică, Mycoderma aceti).
(III) 2CH₃-COOH + CaO → (CH₃-COO)₂Ca + H₂O: D este acetatul de calciu.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
E.22 p
Scrieți ecuația reacției de obținere a trinitratului de glicerină din glicerină și amestec sulfonitric. Utilizați formule de structură pentru compușii organici.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
CH₂(OH)-CH(OH)-CH₂(OH) + 3HNO₃ → CH₂(ONO₂)-CH(ONO₂)-CH₂(ONO₂) + 3H₂O (H₂SO₄).
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
E.33 p
O probă de glicerină cu masa 18,4 g s-a nitrat cu amestec sulfonitric. Determinați randamentul reacției, știind că s-au obținut 0,15 mol de trinitrat de glicerină.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
M(glicerină, C₃H₈O₃) = 92 g/mol, deci n = 18,4 : 92 = 0,2 mol. Teoretic se formează 0,2 mol trinitrat (raport 1 : 1). η = 0,15 : 0,2 x 100 = 75%.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
E.43 p
Un detergent are formula de structură: CH₃-(CH₂)ₙ-CH₂-N(CH₃)₃⁺Cl⁻ Știind că raportul atomic H : Cprimar = 17 : 1, determinați numărul atomilor de carbon din formula de structură a detergentului.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Atomi de H: 3 + 2n + 2 + 9 = 2n + 14. Atomi de C primar (legați de un singur alt carbon): CH₃ de la capăt și CH₂ legat de azot, adică 2 (cele 3 grupe CH₃ de la azot nu sunt legate de niciun carbon, sunt carboni nulari). (2n + 14) : 2 = 17 : 1, deci 2n + 14 = 34 și n = 10. Număr de atomi de C: 1 + 10 + 1 + 3 = 15.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
E.51 p
Notați o proprietate fizică a etanolului, în condiții standard de temperatură și de presiune.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Etanolul este un lichid incolor, solubil în apă în orice proporție.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
F.13 p
Un amestec (A), care conține peptide cu câte 8 atomi de carbon în moleculă fiecare, este supus hidrolizei totale. Se obține un amestec de α-alanină și glicină. Notați denumirea tripeptidei din amestecul (A) pentru care aminoacidul N-terminal nu are atomi de carbon asimetric și scrieți formula de structură a acesteia.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Glicil-alanil-alanina (gli-ala-ala): H₂N-CH₂-CO-NH-CH(CH₃)-CO-NH-CH(CH₃)-COOH.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
F.25 p
a. Scrieți ecuația reacției dintre glucoză și reactivul Fehling. Utilizați formule de structură pentru compușii organici. b. O probă de glucoză cu masa 200 g, de puritate 90%, s-a tratat cu reactiv Fehling, în exces. Determinați cantitatea de precipitat care s-a format în urma reacției, exprimată în moli. Se consideră că impuritățile nu reacționează cu reactivul Fehling.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
a. CH₂OH-(CHOH)₄-CH=O + 2Cu(OH)₂ → CH₂OH-(CHOH)₄-COOH + Cu₂O + 2H₂O. b. Glucoză pură: 200 x 90 : 100 = 180 g; n = 180 : 180 = 1 mol. Din 1 mol glucoză se formează 1 mol Cu₂O (precipitatul roșu-cărămiziu): n = 1 mol oxid de cupru(I).
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
F.32 p
Notați două proprietăți fizice ale zaharozei, în condiții standard de temperatură și de presiune.
Verifică-te pe barem
Un exemplu de răspuns
Zaharoza este o substanță solidă, cristalizată, albă, solubilă în apă și cu gust dulce.
Exemplu scris de Zece, nu singurul răspuns bun.
Vrei să-ți scriem când apare ceva nou pentru Bacalaureat?
Îți scriem când punem subiecte oficiale noi explicate, în ziua examenului cu grila și rezultatele și, rar, când avem nevoie de ajutorul tău. Cel mult 2 emailuri pe lună, plus zilele de examen. Doar despre Bacalaureat.
Gata! Ți-am trimis un email de confirmare. Dacă nu-l vezi, uită-te și în Promoții sau Spam.