Amine

Răspuns: a) Dubletul trimetilaminei poate accepta un proton; cuaternizarea consumă disponibilitatea acestui dublet.

1. Bazicitatea aminelor se explică prin dubletul neparticipant al azotului.

• A Trimetilamina are dublet disponibil pentru H+; prin formarea celei de-a patra legături N-C, azotul cuaternar nu îl mai are liber.
• B Acceptarea protonului folosește dubletul N și nu necesită o legătură N-H preexistentă.
• C Tetrametilamoniul are patru legături N-C și sarcină pozitivă; nu este amină neutră cu trei legături.
• D Ionul cuaternar nu are dubletul liber indicat pentru trimetilamină, deci nu acceptă protonul prin aceeași pereche.
• E Sarcina pozitivă a tetrametilamoniului nu îi oferă dublet la N pentru acceptarea încă unui proton.

Răspuns: e) Fe metalic în soluție de HCl.

1. Fe metalic în HCl este chiar sistemul alternativ de reducere enumerat.

• E Fe metalic în HCl este chiar sistemul alternativ de reducere enumerat.

Răspuns: c) Reducere, acilare a grupei amino, nitrare, apoi hidroliza grupei protectoare.

1. După obținerea aminei se acilează NH2, se nitrează nucleul și se hidrolizează protecția pentru refacerea NH2.

• A Hidroliza înaintea protejării nu are grupa protectoare asupra căreia să acționeze, iar nitrarea directă omite protecția cerută.
• B Acilarea făcută după nitrare nu poate proteja retrospectiv NH2 de oxidare în etapa deja parcursă.
• C După obținerea aminei se acilează NH2, se nitrează nucleul și se hidrolizează protecția pentru refacerea NH2.
• D Acilarea grupei amino cere ca amina să existe; reducerea indicată formează amina, nu elimină azotul.
• E Protecția trebuie făcută înaintea nitrării și îndepărtată prin hidroliză după nitrare, nu fixată definitiv.

Răspuns: e) Reducerea butironitrilului prin tratare cu hidrogen și nichel.

1. Reducerea grupei nitril a butironitrilului produce grupa CH2NH2 și păstrează catena butilică.

• A Denumirea Hofmann nu conferă selectivitate; sursa precizează formarea unui amestec.
• B Sarea cuaternară favorizată de acest exces nu este 1-butanamina urmărită.
• E Reducerea grupei nitril a butironitrilului produce grupa CH2NH2 și păstrează catena butilică.

Răspuns: a) Amine aromatice < amoniac < amine alifatice.

1. Aminele aromatice sunt în general mai slabe decât amoniacul, iar aminele alifatice mai tari, deci această ordine este crescătoare.

• A Aminele aromatice sunt în general mai slabe decât amoniacul, iar aminele alifatice mai tari, deci această ordine este crescătoare.
• B Ordinea pune aminele alifatice sub amoniac și aminele aromatice deasupra, inversând comparația generală.
• C Aminele aromatice cu N legat direct de nucleu sunt în general mai slabe decât amoniacul, nu mai tari.
• D Plasarea aminelor alifatice sub cele aromatice și sub amoniac contrazice relațiile generale indicate.
• E Relația în care aminele aromatice sunt mai slabe decât cele alifatice este potrivită, însă amoniacul nu este în general mai tare decât aminele alifatice.

Răspuns: c) Se păstrează faza apoasă acidă și se controlează condițiile diazotării.

1. Anilina extrasă se află în faza apoasă acidă, compatibilă cu adăugarea de nitrit la rece și controlul acidității.

• A Procedura dată se desfășoară în soluție apoasă; faza organică ar abandona substratul extras.
• B În faza apoasă rămâne sarea solubilă a anilinei, astfel că substratul necesar este păstrat.
• C Anilina extrasă se află în faza apoasă acidă, compatibilă cu adăugarea de nitrit la rece și controlul acidității.
• D Uscarea nu elimină cerința mediului acid al diazotării și nu este etapa propusă.
• E Protocolul de diazotare cere în continuare adăugarea nitritului în soluția apoasă acidă; acidificarea singură nu înlocuiește această etapă.

Răspuns: d) Crește de la etilamină la dietilamină, apoi scade la trietilamină.

1. Etilamina are pKb 3,36, dietilamina 3,06, iar trietilamina 3,25; tăria crește, apoi scade.

• A Valorile pKb scad de la 3,36 la 3,06, deci prima etapă crește bazicitatea, nu o scade.
• B Aceeași prezență a unui atom de N nu face identice constantele de bazicitate.
• C Prima substituție crește tăria bazică potrivit valorilor date; pierderea legăturilor N-H nu impune o scădere monotonă.
• D Etilamina are pKb 3,36, dietilamina 3,06, iar trietilamina 3,25; tăria crește, apoi scade.
• E pKb crește de la 3,06 la 3,25 în a doua etapă, ceea ce înseamnă scăderea tăriei bazice.

Răspuns: c) Exces de amoniac, care favorizează amina primară.

1. Excesul de amoniac favorizează relativ amina primară în amestecul de alchilare.

• B Excesul de amoniac favorizează amina primară; sarea cuaternară este favorizată de excesul de derivat halogenat.
• C Excesul de amoniac favorizează relativ amina primară în amestecul de alchilare.
• E Derivatul halogenat în exces favorizează sarea cuaternară în loc să o elimine.

Răspuns: c) Azotul devine terțiar, păstrând funcțiunile alcoolice ale resturilor.

1. Formula (HOCH2-CH2)3N arată trei legături N-C și câte o funcțiune alcoolică pe fiecare rest.

• A Adăugarea restului hidroxietil transformă azotul secundar în terțiar, fără a transforma carbonii purtători de OH în carboni terțiari.
• C Formula (HOCH2-CH2)3N arată trei legături N-C și câte o funcțiune alcoolică pe fiecare rest.
• D Dietanolamina pornește cu două resturi la N, iar etoxilarea adaugă încă unul, nu le mută pe oxigen.
• E Trietanolamina are trei resturi hidroxietil la N și păstrează grupele OH; nu este sare cuaternară.

Răspuns: d) 0,15 mol trietanolamină.

1. Amestecul conține 0,15 mol trietanolamină și 0,05 mol etanolamină.

• A 0,20 mol trietanolamină ar utiliza tot N și ar da 0,60 mol OH.
• B 0,25 mol trietanolamină ar conține deja mai mult N decât întreaga probă.
• C 0,10 mol trietanolamină ar da 0,40 mol OH, nu 0,50 mol.
• D Amestecul conține 0,15 mol trietanolamină și 0,05 mol etanolamină.
• E 0,05 mol trietanolamină ar da numai 0,30 mol OH la totalul de N dat.

Răspuns: c) Acilare, urmată de nitrare și apoi hidroliză.

1. Se protejează NH2 prin acilare, se nitrează nucleul, apoi se hidrolizează grupa protectoare pentru refacerea NH2.

• A Hidroliza inițială nu protejează anilina, iar acilarea abia după nitrare este tardivă.
• B Acilarea înaintea nitrării poate proteja NH2, dar fără hidroliza finală grupa amino nu este refăcută.
• C Se protejează NH2 prin acilare, se nitrează nucleul, apoi se hidrolizează grupa protectoare pentru refacerea NH2.
• D Hidroliza înainte de nitrare îndepărtează protecția și readuce riscul oxidării.
• E Nitrarea inițială expune grupa NH2 oxidării înainte de protecție.

Răspuns: a) Hidroliza grupei protectoare de la azot.

1. Hidroliza grupei acil protectoare regenerează grupa amino aromatică primară înainte de diazotare.

• A Hidroliza grupei acil protectoare regenerează grupa amino aromatică primară înainte de diazotare.
• C Înlocuirea grupei amino cu OH elimină funcțiunea ce trebuie diazotată.
• D Cuaternizarea azotului nu regenerează amina primară cerută diazotării.
• E O nouă acilare nu eliberează grupa NH2 necesară diazotării; protecția trebuie îndepărtată.

Răspuns: d) NaNO2 și HCl.

1. Nitritul de sodiu și acidul clorhidric dau acid azotos în mediul de reacție.

• C Procedeul pornește de la nitritul NaNO2; NaNO3 este altă sare și nu reproduce perechea de reactivi din schemă.
• D Nitritul de sodiu și acidul clorhidric dau acid azotos în mediul de reacție.

Răspuns: a) Transformarea etilaminei în alcool degajă N2; cuplarea păstrează azotul în produsul colorat.

1. Aminele primare alifatice dau alcool cu N2, iar cuplarea diazoniului cu fenol păstrează azotul în compusul colorat.

• A Aminele primare alifatice dau alcool cu N2, iar cuplarea diazoniului cu fenol păstrează azotul în compusul colorat.
• B Etilamina primară alifatică cu HNO2 formează alcool și N2; numai etapa aromatică numită cuplare conservă gruparea cu azot.
• D HNO2 este instabil și se prepară în mediu, nu pentru depozitare; cuplarea formează compus colorat, nu etanol.
• E Cuplarea conservă grupa diazo; etilamina pierde azot molecular la transformarea urmărită în alcool.

Răspuns: b) Obținerea sării de diazoniu cere o amină aromatică primară.

1. Procedeul general de diazotare cere o amină aromatică primară, cerință neîndeplinită de o amină terțiară.

• A Cuplarea folosește fenoli ori amine aromatice; diazotarea generală folosește amine aromatice primare.
• B Procedeul general de diazotare cere o amină aromatică primară, cerință neîndeplinită de o amină terțiară.
• C Diazotarea generală folosește o amină aromatică primară.
• D Nucleul aromatic este cerut la amina diazotată și acceptat la partenerul aminic de cuplare.
• E Diazotarea produce sarea de diazoniu, iar cuplarea o consumă pentru compusul colorat.

Răspuns: a) Introducerea unor grupe auxocrome alături de grupele cromofore.

1. Introducerea auxocromilor alături de cromofori susține întărirea culorii și fixarea pe material.

• A Introducerea auxocromilor alături de cromofori susține întărirea culorii și fixarea pe material.
• B Grupele cromofore trebuie păstrate, alături de auxocromi, pentru obținerea colorantului.
• C Numai cromoforii caracterizează cromogenul; fixarea permanentă cere și grupe auxocrome.
• D Fixarea permanentă este proprietatea urmărită, iar suprimarea ei contrazice scopul.
• E Grupele care întăresc culoarea și facilitează fixarea sunt auxocromii necesari, deci nu se îndepărtează.

Răspuns: b) Un cromogen poate fi colorat fără să poată vopsi.

1. Un cromogen poate avea culoare proprie și totuși să nu confere durabil culoarea materialului.

• A Intensitatea mică a culorii nu dovedește lipsa cromoforilor; sursa o admite chiar la compuși care îi conțin.
• B Un cromogen poate avea culoare proprie și totuși să nu confere durabil culoarea materialului.
• C Cromogenul este deja colorat înainte de fixare; fixarea nu este originea necesară a culorii sale.
• D Culoarea proprie nu implică fixarea permanentă pe fibra testată, iar enunțul spune că aceasta lipsește.
• E Lipsa fixării poate proveni din lipsa afinității față de fibră, fără dispariția cromoforilor.

Răspuns: a) Întărirea culorii și favorizarea fixării pe material.

1. Grupa dimetilamino este un auxocrom folosit pentru întărirea culorii și favorizarea fixării.

• A Grupa dimetilamino este un auxocrom folosit pentru întărirea culorii și favorizarea fixării.
• B Lista descrie auxocromi alături de cromofori, nu un colorant obținut prin eliminarea acestora.
• C Opțiunea inversează ambele efecte auxocrome indicate: culoarea se întărește și fixarea se înlesnește.
• D Fixarea pe material rămâne obiectivul funcției colorante și este favorizată de auxocrom.
• E Atașarea grupei dimetilamino urmărește efectul auxocrom, fără înlăturarea cromoforilor.

Răspuns: e) Grupa solubilizantă este prevăzută dacă este cazul.

1. Lista califică explicit grupele solubilizante prin „dacă este cazul”, deci absența uneia distincte nu contrazice lista generală.

• A Calificarea condițională din listă aparține grupelor solubilizante, nu cromoforilor.
• B Lista adaugă eventual grupele solubilizante, fără să ceară înlocuirea auxocromilor.
• D Scheletul organic rămâne componenta fundamentală, independent de prezența grupei solubilizante.
• E Lista califică explicit grupele solubilizante prin „dacă este cazul”, deci absența uneia distincte nu contrazice lista generală.